vineri , 23 iunie 2017

Superlative mincinoase

stefania nistoreanufoto: fragment din pictura „En-Soph, The Perfect Wife”, de Ștefania Nistoreanu

Au ajuns să-mi facă nervi şi silă vorbele mari. Până acum ceva vreme le iubeam, aura lor poetică mă fascina, mi se părea că nu orice muritor de rând le poate rosti cu farmec şi nedisimulată convingere. Credeam în ele, le simţeam legitime într-o lume a celor aleşi, unde nu-i loc de jumătăţi de măsură, de sferturi de-nţeles, de micimi de cuvânt. Era la ordinea zilei, la valoarea şi aspiraţiile mele, să mă hrănesc cu declaraţii pătimaşe, cu promisiuni de dragoste până la cer şi înapoi la pământ, mi se părea natural să mi se spună că sunt cea mai cea, îmi dădeau aripi efuziunile sentimentale şi admirative. Nici nu voiam să mă gândesc că poate n-au nici cât negru sub unghie acoperire în trăirile pe care le iscam în mod real.

Ştiam că mi se poate simţi lipsa uneori – şi când scoţi un cui din perete rămâne o gaură –, dar mă sfredeleau orgasmic dovezile de dor exuberant, chinuitor, mă învelea în fiori fierbinţi gândul că poate las în sufletul unora goluri mai mari decât poate lăsa orice altă absență.

Eşti cea mai frumoasă, cea mai deşteaptă, cea mai talentată!“ – sclipeau mesajele ce mă cocoţau, fără drept de apel, în topul celor care au mult de luptat şi de iubit ca să-şi merite laurii. Voiam să întorc ce primeam, iubeam pentru că aveam nevoie să mă simt iubită. Nu bănuiam pe atunci că doar îngroş rândurile unor adoratoare dornice să fie adorate. Mă credeam unică, o binecuvântare, un miracol.

Partea proastă e că oamenii pentru care eram cu adevărat pe locul întâi nu erau nişte maeştri ai cuvintelor, iar pe fapte mă-nvățasem să nu cheltuiesc prea mulţi gologani. Subjugată de formă, negam fondul, oricât de găunos l-aş fi ghicit. Păi ce, au nu eram eu specială? Nu mă chinuia cumva talentul la scris? Nu eram bună, şi harnică, şi conştiincioasă, şi iubitoare?

Ba da, de o mie de ori da! Trebuia să fiu! Era musai să fiu, să mă ridic la nivelul unor vorbe ce se pogorau asupra mea într-o dulceagă, irezistibilă cadenţă. Gâdilă-i unui om orgoliul, manipulează-i abil sensibilităţile, jonglează cu superlativele mai ceva ca un artist de circ, oferă nutreţul potrivit slăbiciunilor lui şi-l faci sclavul tău. Ajunsesem să intru-n sevraj dacă nu auzeam într-o zi cât sunt de grozavă. Iar ca să-mi merit, cu-adevărat, piedestalul, să nu dezamăgesc vocea care mă preamărea, am început să investesc timp, suflet, energie, bani în relaţia care-mi oferea aceste firave (deşi eu le vedeam uriaşe) satisfacţii sufleteşti. Îmi dădea aripi să mă simt dorită, să cred că un om are nevoie dementă de mine. Ce trufie caraghioasă! Din prea mult zel, atrasă de mierea unor cuvinte mincinoase, am făcut greşeli, am călcat în picioare principii, am rănit oameni. Şi m-am rănit de moarte pe mine.

E groznic să ajungi să crezi că nu poţi exista decât prin ochii unor alți oameni. Că ei pot face şi desface totul doar prin măiestria înşiruirii unor cuvinte. Că eşti la cheremul lor, că miracole ţi se pot întâmpla doar atâta vreme cât îi serveşti, pentru că ai privilegiul să le fii prin preajmă, pentru că respiri aerul sfânt ce le trece şi lor prin nări. Asta în timp ce „minunățiile“ de indivizi cu ale căror vorbe frumoase te hrănești fac victimă după victimă, lăsând impresia unor mari filantropi, salvatori ai destinelor rătăcite, deţinători ai unor adevăruri la care doar ei au acces. Cum să nu cazi în plasă, cum să nu te depersonalizezi, cum să anihilezi cântecul otrăvit al sirenei? Fugind. Fugind mâncând pământul de tot ce pare prea frumos pentru a fi adevărat.

Semnat de

3 comentarii

  1. La mine a fost cam invers… nu mi s-a spus niciodata cit sintde buna, de eficienta, iar care imi spuneau erau cei mai „neinsemnati” pe scara ierarhica. Asta face idealizarea unui om, ne face pe noi mici ca si cum nu ne-am putea ridica la inaltimea privirii lor. Mie mi-a trecut si rana si tot. Cu un pret-sint banuitoare, mi s-au „ascutit” simturile ca la salbaticuni si nu ma mai uit la nimeni asa, admirativ, din prima.

    • Nuami, nici nu stiu cum emai bine… De fapt, stiu! Nicicum! :))
      Eu am tot fost ridicata in slavi inainte de sutul in cur, ceea ce e foarte ciudat si e un mod de manipulare foarte parsiv. Pentru ca ajungi sa nu mai stii ce sa crezi despre tine: esti cu adevarat buna de ceva su nu? Dar si asta a avut o parte buna, pentru ca a trebuit sa-mi dovedesc mie cat sunt de buna. Si in oarecare masura, am reusit.

  2. Si uite si de cate ori am scris „buna” si nu pot sa editez! :))))

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus