Cel mai important târg de nunți din țară, Expo Ideal Mariaj, ajuns la cea de-a noua ediție, se desfășoară anul acesta, în perioada 29 – 31 martie, pentru prima oară în capitala Moldovei.
La Sala Polivalentă din Iași, vizitatorii vor avea ocazia să descopere cele mai noi colecţii vestimentare, pentru miri şi mirese, rochii de seară, iar, de la specialiştii prezenţi la târg, vor afla idei originale şi soluţii complete pentru organizarea celui mai important eveniment din viaţa lor. În plus, conform tradiţiei, la Expo Ideal Mariaj Iași vor exista oferte promoţionale şi mari reduceri pentru oaspeți.
Aşa cum şi-au obişnuit publicul din București, organizatorii evenimentului, revista Ideal Mariaj, au pregătit şi pentru zona Moldovei cele mai noi tendinţe în materie de rochii de mireasă, aparţinând designerilor români şi internaţionali, precum şi piese unice, de neuitat. Cei care vor vizita târgul Expo Ideal Mariaj de la Iași vor putea admira, de exemplu, o rochie absolut spectaculoasă, realizată manual cu 7.000 de perle naturale și purtată de Jojo pe coperta celei mai recente ediții a revistei Ideal Mariaj. Valoarea creației, care a necesitat nu mai puțin de trei luni de muncă asiduă, se ridică la peste 50.000 de lei.
Mirii nu vor fi nici ei neglijați, expozanţii aşteptându-i cu zeci de oferte în materie de costume şi accesorii masculine.
Organizatorii Expo Ideal Mariaj au mai pregătit pentru vizitatorii târgului standuri cu bijuterii deosebite, demonstraţii de machiaj şi coafură, prezentări de modă, invitaţii şi mărturii pe gustul tuturor celor care se pregătesc să spună „da”. Nu vor lipsi aranjamentele florale, casele de producţie audio, foto şi video, companiile de închirieri de limuzine, furnizorii de locaţii pentru eveniment, cei mai buni instructori de dans şi tot ceea ce e necesar pentru organizarea unei nunți magice.
Ajuns la cea de-a noua ediţie, Expo Ideal Mariaj este singurul târg de nunți din România acreditat de ARCIN (Asociația Română a Companiilor din Industria Nunților). Evenimentul reuneşte cea mai diversificată ofertă de pe piaţa românească şi aduce la un loc cele mai renumite firme din domeniu, cu soluţii complete pentru ca nunta să fie un eveniment memorabil.
Mai mult decât atât, biletul de intrare, în valoare de numai 5 lei, le poate aduce viitoarelor mirese ale anului 2013 zeci de premii surpriză oferite de partenerii Expo Ideal Mariaj.
Semnat de PR Ideal Mariaj