marți , 26 septembrie 2017

Teo Trandafir: „Eu vreau în continuare să merg de mână cu el pe sub platani”

Teo Trandafir

Ne era dor de un interviu cu Teo, așa încât n-am stat pe gânduri: am rugat-o să ne răspundă la câteva întrebări despre emisiunea ei de la Kanal D, despre bucuriile și dificultățile orelor petrecute în direct sau despre păcatele televiziunii de astăzi. Cu un romantism dezarmant, Teo a vorbit și despre dragoste, fără de care viața i s-ar părea o simplă „subzistență”, în ciuda deziluziilor pe care i le-a adus de-a lungul timpului.

TEO TRANDAFIR, în dialog cu LaRevista.ro

Cu ce se diferenţiază experienţa unei emisiuni la Kanal D faţă de cele din trecut?

Fiind emisiune zilnică, la orice post de televiziune ar fi, trebuie să faci performanță fizică, să te depăşeşti, în fiecare zi. Ai momente în care ţi-e rău, în care ai probleme acasă. Peste tot e acelaşi lucru, fundamental. La Kanal D, însă, e altceva. Oamenii m-au primit cu mare blândeţe şi duioşie, ceea ce eu n-am avut parte până acum. Am fost convinsă, în timp, că perfomanța rezidă şi din capacitatea de a te integra într-un colectiv.

De ce te temi cel mai mult, înainte să intri în direct? De fapt, te mai temi de ceva, după atâţia ani?

Da! Mă tem de faptul că o să mi se dea telefon să mi se spună că a murit mama. Ce faci? Cum intri? Nu poţi să intri să spui asta, nici nu poţi să nu intri atunci pentru că nu e ca şi cum ai fi primit telefon cu o seară înainte, iar televiziunea are timp să bage serial în locul emisiunii tale. Ce faci?

Ce e cel mai greu atunci când faci o emisiune live zilnică? Şi ce e cel mai frumos?

Cel mai greu e să fii egal cu tine însuţi. Spunea la un moment dat Ştefan Bănică un lucru care m-a şocat. Mi-a spus că un profesionist e cel care poate să fie bun în fiecare zi. Da, din punctul de vedere al actorului şi al cântăreţului e aşa, pentru că au de fiecare dată acelaşi rol, aceeaşi partitura. Deosebirea faţă de noi e că noi avem veşnic alte situaţii, alte paradigme, alte lucruri de înfruntat, alţi invitaţi. De fiecare dată, cu aproximaţie, de 80 de ori pe lună, tu trebuie să te întâlneşti cu cineva şi nu poţi să ştii dacă la momentul respectiv te prinde pe picior greşit, îţi pune degetul pe rană sau refuză să vorbească despre lucruri stabilite anterior. Te poţi enerva foarte rău, poţi reacţiona, sau nu.

Cel mai frumos lucru e că descoperi minuni în oamenii despre care nu aveai cine ştie ce păreri înainte, i-ai adus în emisiune ca să fie, şi acolo descoperi nişte lucruri care-ţi rămân în minte, nişte chestii la care te gândeşti şi spui: „Mamă, pe lângă ce am trecut!”, şi-l mai aduci o dată, îţi dai seama că aşa era şi conştientizezi că ai trecut pe lângă un miracol.

Ce n-ai face niciodată de dragul audienţei?

Nu-ţi lovi în mod asumat competitorul. Se loveşte singur! Nu te uita, atunci când înoţi, pe celelalte culoare. Vei vedea când ajungi la capăt dacă ei mai sunt sau nu. Şi încearcă să nu fii necinstit, încearcă să te gândeşti că peste toate astea, după toate astea, vei da socoteală.

Nu aş chema amanta de faţă cu soţia, soţia de faţă cu amanta, să-l pun pe invitat să vorbească despre ceva ce nu ştia, n-aş răni, n-aş umili.

Care crezi că e cel mai mare păcat pe care-l comite televiziunea de azi faţă de public?

Publicul îşi alege exact păcatele. Păcatele pe care le comite televiziunea, le comite pentru că se adresează acestui public. Eu m-am lămurit, nu e deloc cum ştiam eu, cum credeam eu, că oamenii s-au săturat de scandal şi vor modele în viaţă. Nici pomeneală! Oamenii se vor uita în continuare la lucrurile la care s-au uitat, iar noi încercăm să ne facem un culoar. Aşa că, păcatele pe care le are televiziunea faţă de public, sunt exact aceleaşi pe care le are publicul faţă de televiziune, doar că televiziunea ca instituţie nu va trăi ziua de apoi; publicul individual, da.

Pe cine ţi-ai dori cel mai mult să ai invitat în emisiune?

Obama. Mi-aş dori să văd cât de mişto e Obama.

Cum faci să treci cu zâmbetul pe buze peste neplăcerile cotidiene care ţi se întâmplă şi ţie, ca tuturor?

Mă gândesc că, dincolo de toate astea, există ceea ce se numeşte programare neuro-lingvistică. Faptul că te poţi gândi la nişte cuvinte care te fac să zâmbeşti e suficient. Nu o să-ţi vorbesc despre gândirea pozitivă, care mi se pare o stupizenie dincolo de margini. Eu sunt o speriată şi o pesimistă, dar în momentele mele de pace, mă gândesc ce bine e să-mi aduc aminte, în clipele în care o să fie nasol, că am trecut prin asta. Sunt fericită acum, iar senzaţia de fericire e cu atât mai preţioasă cu cât e ca o picătură de mercur, dacă nu eşti atent, a trecut pe lângă tine. Tot timpul tu trebuie să ai antenele întinse, să fii atent, să nu treacă fericirea pe lângă tine. A doua oară, dacă vine, vine mai timid, sau te dezobişnuieşti tu să o primeşti.

Cum te redresezi atunci când ești absolut dărâmată?

Aştept să treacă timpul. Tristeţea mă oboseşte îngrozitor, mă oboseşte atât de tare încât mă invalidează. Dacă sunt tristă într-o zi, trebuie să mă culc, că mă omoară. Nu sunt programată să fiu nefericită.

Ce înseamnă dragostea, pentru tine, astăzi? E ceva de care te poţi lipsi sau faci parte din gaşca celor care spun că nu pot trăi fără ea?

Dragostea pentru mine astăzi e ce însemna şi la 15 ani. Din nefericire, am rămas complet imatură la acest capitol. Dragostea e ceva fără de care viaţa nu poate fi înţeleasă; e subzistenţă.

Nu pot trăi fără. Trăiesc iubind şi fiind iubită, nu înţeleg viaţa fără dragoste. Şi trec prin asta, eu acum subzist, clar. Dar nicio secundă nu mi-am pus problema că nu se va mai întâmpla. Ba mi-am pus problema, dar am alungat-o destul de repede, pentru că am trecut printr-o perioadă de tristeţe şi după aia m-am culcat. (râde) Nu se poate să te gândeşti că la 45 de ani s-a terminat! Eu vreau în continuare să merg de mână cu el pe sub platani. Nu merge altfel. Să mă gândesc că am îmbătrânit şi că de acum încolo o să mă doară genunchiul, e îngrozitor. Mă scoate din minţi! (râde)

Care crezi că e cea mai mare greşeală pe care bărbaţii o fac faţă de femeile lor? Dar invers?

Bărbaţii au problema pe care o fac sistematic faţă de femeile lor – nu le înţeleg sensibilităţile şi bizareriile. Nu toţi, nu generalizez. Bărbatul simte nevoia să domine şi nu înţelege parteneriatul, genetic. Femeile, la rândul lor, vor să fie dominate, după care se miră că li s-a întâmplat. N-ai stat tu să te încalece? Ţi-a plăcut când a venit cu bănuţul! Dacă e să fim egali, nu putem să fim unii mai egali decât alţii. Ne-am asumat de la început un parteneriat, a înţeles şi el, perfect. N-a înţeles, următorul!

Ce ai căutat întotdeauna la un bărbat? Ce ar trebui să-ţi ofere, ca să te facă fericită?

Rezonabilitate trebuie să-mi ofere şi îi ofer acelaşi lucru. Este cea mai rară şi cea mai preţioasă calitate umană. Rezonabilitate este calitatea omului de a fi rezonabil deasupra oricărei discuţii, oricărui scandal şi oricărei decizii. Rezonabilitatea acţionează în milisecundă dinaintea dezastrului. Atunci când totul s-a terminat, când totul pare pierdut, te aşezi cu mâinile pe genunchi şi zici: „Stai o clipă, că nu e aşa!”. Rezonabilitatea poate să-ţi schimbe viaţa!

Ce faci în fiecare zi, ca să simţi că ai un rost pe Pământ?

Faptul că am un copil pe care-l văd în fiecare zi, pe care-l culc în fiecare zi, căruia îi ascult rugăciunile, pe care-l cert că nu şi-a făcut ghiozdanul, alături de care râd zilnic, mie mi se pare, pentru moment, suficient.

Ce-ţi doreşti cel mai mult pentru sfârşitul de an?

Nu-mi doresc nimic pentru sfârşitul de an, nu-mi doresc nimic nici pentru începutul de an, nu mi se pare că Revelionul este un moment înainte şi după care se întâmplă lucruri. Nu înţeleg oamenii care spun: „Bine că trece anul ăsta!”. Ce? Îţi imaginezi că de pe 1 ianuarie va fi altfel?

Teo Trandafir, premiată de Consiliul Naţional al Audiovizualului

Teo Trandafir a fost premiată de Consiliul Naţional al Audiovizualului pentru revenirea pe micul ecran în cadrul emisiunii „Teo Show”, de la Kanal D.

Teo Trandafir le-a mărturisit telespectatorilor că premiul este dedicat managementului Kanal D, care şi-a dorit ca formatul emisiunii „Teo Show” să-şi păstreze linia editorial curată, iar în platoul emisiunii să fie invitaţi oameni care au ceva de spus, personalităţi cu poveşti de viaţă interesante.

„Premiul ăsta nu e al meu, este al oamenilor care au avut ideea că eu să vin la Kanal D, al celor care puteau să-mi spună în fiecare zi: Hai să o lăsăm mai jos! Dedic premiul acesta managementului Kanal D, cu toată iubirea. Încercăm să aducem în emisiune oameni care au într-adevăr ceva de spus. Ar fi fost foarte uşor pentru cei din conducere, care văd audienţele în fiecare zi, să ne roage să o lăsăm mai jos, dar n-au făcut-o”, a spus Teo Trandafir.

Pe Teo o puteţi vedea în fiecare zi, de luni până vineri, de la ora 16.45, prezentând emisiunea care îi poartă numele, la Kanal D.

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus