joi , 19 octombrie 2017

Teo Trandafir: „Fericirea e o chestiune de exerciţiu”

TT

Astăzi, în emisiunea „Teo Show”, de la Kanal D, Teo Trandafir a discutat împreună cu invitaţii săi, Cristian Margarit, Maria Păuna, Gady Renert, Paula Seling şi Ovi, despre formula fericirii.

Dincolo de cea stabilită de cercetătorii britanici, Teo le-a dezvăluit celor prezenţi cum arată fericirea din perspectiva ei. „După ce am ajuns la performanțe profesionale demne de notat, am căzut într-o zonă mai puţin luminată. În acea perioadă, bateria telefonului meu ţinea o săptămână, pentru că nu suna nimeni; aşa am constat că sunt mai puţine răutăţi în jurul meu. De când am început emisiunea şi am început să contez, din nou, telefonul meu a început să sune din ce în ce mai des. Când nu contam şi mă uitam din fotoliul meu de acasă la cei care contau, telefonul meu nu suna. Faptul că există răutăţi, faptul că noi contăm, cred că asta e fericirea! Fericirea e o chestiune de exerciţiu. Dacă rămâi nefericit o vreme, îţi intră mirosul în haine, iar când deschizi dulapul de sentimente, asta e primul care-ţi iese în cale”,  a spus Teo Trandafir.

Nu rataţi, în fiecare zi, de luni până vineri, de la ora 16.45, emisiunea „Teo Show”, prezentată de Teo Trandafir, la Kanal D.

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus