sâmbătă , 12 august 2017

Teo Trandafir susţine un curs de comunicare şi dezvoltare personală

teo-cursuri-de-comunicare

Prezentatoarea TV Teo Trandafir susține o serie de cursuri de comunicare şi dezvoltare personală, la Constanța, în perioada 5-7 aprilie.

“Cursurile mele de comunicare şi dezvoltare personală sunt, cred eu, un ajutor, un sprijin. Am întâlnit de-a lungul vieţii mele oameni care nu-şi pot stăpâni emoţiile, care n-au încredere în ei înşişi, care au multe de spus, dar sunt împiedicaţi, de ei sau de ceilalţi, de vremuri sau de societate, de familie chiar. Am fost educaţi astfel. Să aşteptăm, să nu deranjăm, să vorbim doar când suntem întrebaţi. Cursurile acestea sunt o imensă bucurie pentru mine, pentru că pot să-i învăţ pe cei pe care-i am în faţa să spună, să comunice, să arate, să argumenteze, să deranjeze! Cu tact şi răbdare, ne putem face auziţi. Apoi, vom fi şi ascultaţi. Ştiu ce spun şi voi demonstra asta cu argumente”, declară Teo Trandafir pe blogul său. Vedeta susține aceste cursuri alături de echipa Training PRO.

Persoanele interesate pot găsi mai multe informaţii pe site-ul www.trainingpro.ro, iar înscrierile se fac la numărul de telefon: 0744 357 872 (Andreea Răduț) şi 0753 083 322 (Marian Teodorescu).

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus