Ți-am luat un inel. Două. Trei! Dar așa a fost să fie…

Foto: Will Pursell, tumbr.com

(P) Căsătorită n-am fost niciodată, dar cerută am fost de mai multe ori. O singură dată cu inel, ce-i drept! Îmi aduc aminte exact când și cum s-a întâmplat.

Aveam în jur de 22 de ani, iar el tot cam pe-acolo, deci eram la prima dintre vârstele la care oamenii devin predispuși să-și pună singuri jugul de gât. 🙂 Eram împreună de vreun an și totul mergea cum nu se putea mai bine: nu ne certam niciodată, el avea deja un job excelent, o țineam din vacanță în vacanță, și viața era mai roz decât în cele mai zaharisite filme pe care le-ați văzut.

Într-o duminică, am ieșit la cafeneaua noastră preferată, dar asta făceam deseori, deci nu se anunța o zi specială. Am comandat, ca de obicei, cafea cu lapte și o prăjitură mare cu sos de ciocolată – pe vremea aia metabolismul meu era darnic și mă îndemna la gesturi nesăbuite, cum a fost și cel de a spune „Da” când el m-a cerut de nevastă, așa, din senin, scoțând din buzunar inelul pitit într-un săculeț de catifea. O frumusețe din platină, cu un diamant mic și strălucitor în mijloc. Inelul clasic de logodnă pe care bănuiesc că orice fată și l-ar dori.

Foto: bijuteriateilor.ro

Am fost foarte fericită și am spus „Da” din toată inima, fără să știu însă prea bine ce făceam – îmi dau seama acum – aflându-mă parțial într-un fel de transă a entuziasmului de moment. Sunt multe clipe în viață când te poate lua valul, dar acestea cred că sunt printre cele mai periculoase. În orice caz, mi-a pus inelul pe deget – mi-era cam mare – și ne-am băut cafelele gândindu-ne la viitor.

Probabil că asta am continuat să facem și în lunile care au urmat: ne-am tot gândit la viitor (sau la trecut), iar prezentul a rămas suspendat într-un spațiu și un timp în care noi nu ne mai aflam. Sau, nu știu, de fapt; habar nu am de ce unele relații se duc naibii. Poate că ea (încă) are pe altcineva într-un colț al minții, și gândul că soarta s-ar putea răsturna în favoarea unei vechi iubiri nu-i dă pace. Poate că el, gentlemanul perfect, se transformă într-un mârlan care ridică tonul la ea, sub influența unui anturaj de doi lei, și capătă apucături de care nu l-ai fi crezut vreodată în stare. Poate că amândurora ajunge să nu le mai pese. Să-și dorească altceva, pe altcineva. Nu știu de ce se despart doi oameni, care e primul înveliș care se fisurează din acel cocon minunat ce-i ține până atunci împreună. Crapă mai întâi pe dinafară? Sau se sparge chiar în miez…?

Tot platină, tot cu diamant, tot pierdut

Cert e că n-am purtat multă vreme inelul cel frumos. L-am uitat în baia unei pizzerii din București, unde l-am scos ca să mă spăl pe mâini și l-am pus pe marginea chiuvetei, de teamă că, mare fiind, o să-mi alunece de pe deget. Când m-am întors după el, la nici cinci minute, femeia de serviciu mi-a spus că nu știe de el – n-am văzut nimic, domnișoară!

La scurtă vreme după acest episod, care m-a amărât și m-a făcut să mă simt foarte vinovată, am primit un alt inel de logodnă, aproape la fel ca design și cel puțin la fel de frumos. Tot platină, tot cu diamant. Ghiciți ce: l-am pierdut câteva luni mai târziu, în curte, undeva în iarbă, și nu l-am mai găsit niciodată. Când s-a întâmplat asta ea deja se gândea zilnic la altcineva, iar el începuse să-și petreacă ore lungi în noul anturaj de doi lei, dar încă erau (cât de cât) fericiți. Așa că amândoi, și mai mult el, căci ea știa adevărul, s-au încăpățânat să nu creadă în semne – ei, astea sunt prostii, așa a fost să fie, l-ai pierdut, nu-i nimic, luăm altul! Mi-a luat altul, al treilea. L-am purtat, poate, o lună, două? Nu mai știu. Știu doar că nu mi-a adus nici o bucurie. Era doar o bucată de metal care mi se înfășura pe inelar, străină de mine. Nu l-am mai pierdut, îl am și acum, la distanță de 10 ani de la această poveste. Am pierdut însă tot restul, dar numai pentru că așa a fost să fie, să se facă un gol care să poată fi umplut apoi cu lucruri mai bune.

Bijuteria Teilor – pentru inele și iubiri pe viață

Astăzi știu că inelul de logodnă și verigheta m-ar interesa foarte puțin, dacă ar fi să mă căsătoresc. Aș fi mai atentă la rotunjimea vieții noastre de zi cu zi decât la cea a bijuteriei, și m-ar face mai fericită strălucirea unei zile oarecare petrecute împreună decât cea a unui diamant perfect șlefuit. Numai noi putem da valoare unui obiect, numai noi îl putem investi să ne fie porte-bonheur și liant pentru tot restul vieții.

Foto: bijuteriateilor.ro

Pentru toți cei care sunteți siguri că v-ați găsit, după căutări mai lungi sau mai norocoase, și vă pregătiți să spuneți „Da – un „Da” pe viață, nu ca în cazul meu – există un loc unde puteți găsi astfel de obiecte pe care să le investiți cu dragostea și convingerea voastră. Bijuteria Teilor are o ofertă impresionantă de inele de logodnă și verighete, realizate din aur și pietre prețioase, într-un stil imprevizibil, elegant, dar nu întotdeauna clasic. Dăruiți-le cu drag, primiți-le cu inima, dar tratați-le cu rațiune. Asta vă va ajuta, de exemplu, să nu le considerați mai prețioase decât sunt, dar și să nu le uitați în baia vreunei pizzerii…

Semnat de Corina Stoica