sâmbătă , 24 iunie 2017

„Toni Erdmann”: singurătatea tatălui de cursă lungă

toni-erdmannfoto

Să începem cu câteva date tehnice: filmul e lung. Foarte lung. Prea lung. Adică de vreo trei ore. Să aveţi deci la voi mâncare, băutură şi eventual niște pempărși, cum tare aş fi vrut să am eu. Şi o batistă, că se lasă cu lacrimi. De râs şi de plâns, în egală şi minunată măsură.

Eu nu ştiam nimic despre filmul ăsta înainte de-a intra în cinematograf, n-am fost curioasă să caut amănunte, am observat doar că unii cetăţeni și-au îndesat între nume și prenume, pe Facebook, numele personajului principal, Erdmann, iar asta nu mi s-a părut deloc incitant, mai degrabă agasant. Nu văd rostul acestor fandoseli, dar mă rog, fiecare cu păsăricile lui.

Așadar, m-am lăsat surprinsă de la cap la coadă de un film, am aflat abia în sală, german, produs de românca Ada Solomon. Acţiunea are loc, în cea mai mare parte, în România, în film joacă şi actori români (Victoria Cocias, Alexandru Papadopol, Ozana Oancea şi alţii), dar pe bune, cu tot patriotismul de care m-aş căzni să dau dovadă, prezența românească mi s-a părut corectă, onorabilă, dar lipsită de relevanţă în contextul unor partituri principale extrem de puternice, duse cu măiestrie la bun sfârşit de doi actori nemţi pe care apoi i-am căutat pe Google, atât de tare m-au impresionat.

Aş putea spune că filmul este despre expații din România, despre oamenii de afaceri alienați ai unei nemiloase societăţi concurenţiale, despre sexismul, şi misoginismul, și etalarea de testosteron stângaci disimulate din lumea celor mereu îmbrăcaţi la patru ace, despre nevoia de control şi autocontrol pentru a supravieţui pe teritoriul abrutizant al corporatismului agresiv. Şi n-aş greşi.

Aș putea afirma că filmul este o comedie, pentru ca asta e trecut în prezentarea sa de pe IMDB, dar, ținând cont că la 75% din scenele intense am bocit și am râs doar la 25% dintre ele, votez pentru dramă cu accente comice.

Filmul este însă, în mod cert, povestea un tată pus pe șotii, care face totul să ajungă la sufletul însingurat al fiicei sale mature, al femeii de carieră obligate, prin prisma jobului ei, să trăiască tocmai la noi în țară, departe de familia ei. Şi este și povestea unei fiice abile în a ridica ziduri de gheaţă în calea tatălui ce-o vrea din nou vie, inocentă şi copil, tată care nu se lasă până nu topeşte zid după zid, insinuându-se cu umor şi obrăznicie infantilă în viaţa aparent împlinită şi ordonată a progeniturii sale.

Dialogurile nu au înflorituri, nu prea au poezie (iar asta e de bine), sunt scurte, abrupte şi intense pe alocuri, iar tăcerile vorbesc şi ele destul de apăsat. Niciun gest și niciun cuvânt nu sunt în plus sau nelalocul lor, fiecare replică, oricât ar părea de fără sens sau pur conjuncturală, îşi are rolul ei clar în economia scriptului şi-şi relevă la un moment dat, chiar dacă nu în clipa în care e rostită, însemnătatea. Cum ar fi cea din scena în care personajul feminin principal, Ines, menţionează cuiva la telefon că mai are de lucrat la limbajul trupului ei. Pentru că în business, când te arde ca ai un contract de încheiat sau un pitch de câştigat, e vital să pari convingător, stăpân pe tine şi pe situaţie, cu emoţiile straşnic ţinute în frâu. Robotul perfect.

Până când nu mai poţi să fii robot, şi limbajul trupului o ia razna. Până când simţi că nici nu-ţi mai pasă, şi atunci îţi dai voie în sfârșit să fii ridicol şi absurd, capitulând în fața sentimentelor scăpate din lațuri, înţelegând că e momentul să-ţi bagi picioarele şi să-ţi trăieşti naibii viaţa.

Atât despre film, ca să-l puteți savura fără spoilere. Și acum, genericul de final:

În rolul adorabilului, amuzantului, îmbrățișabilului şi iubibilului tată, Peter Simonischek.
În rolul fetei care întâi cere palme şi-apoi stoarce lacrimi interpretând cu deznădejde piesa lui Whitney Houston, „Greatest Love of All” – minunata Sandra Hüller.

Iar pe post de final de text, o replică furată de la un om pe care eu îl iubesc eu foarte tare: nu mergeţi, dragii mei, fugiţi să vedeţi filmul ăsta!

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus