marți , 12 decembrie 2017

Transferați la Lionsrock: Vier Pfoten salvează încă cinci lei din România

leifoto

Cinci lei, care în ultimii ani au fost ținuți în captivitate în grădina zoologică de la Baia Mare, vor fi transferați la rezervația Lionsrock din Africa de Sud, sub îngrijirea organizației pentru protecția animalelor Vier Pfoten.

Petrică, Lavinia si Lidia s-au născut în captivitate, ca sute de alți semeni de-ai lor destinați să distreze publicul nesățios de la circ. Urmau să devină vedete ale circului Globus din Capitală, dar dresajul – care presupune corecții fizice și privare de hrană – nu le-a plăcut deloc tinerilor lei. Într-un moment de legitimă revoltă, Petrică și-a atacat dresoarea. Indezirabilul leu, alături de Lavinia si Lidia, a fost transferat la Baia Mare în 2002, pentru a schimba penitența circului cu închisoarea de ciment de la zoo. Ani la rândul, mii de plătitori de bilet le-au admirat trupurile zvelte și blana pufoasă, uitând să-și pună fireasca întrebare: ce caută un leu după gratii, în loc să alerge în natură? De-a lungul nesfârșiților ani petrecuți în celula strâmtă de la zoo, singura consolare a lui Petrică a fost viața alături de Lavinia. În 2003 au venit pe lume puii lor, Tarhon Big si Marin.

Pe 14 octombrie, întreaga familie va pleca în Africa de Sud, la sanctuarul pentru feline mari Lionsrock, cu un transport organizat de Vier Pfoten. În mai puțin de zece zile, cele cinci feline vor afla pentru prima oară cum e să pășești pe pământ, cum miroase iarba după ploaie și ce culoare are cerul african. Ca și până acum, ei vor împărți același spațiu, însă într-un țarc imens, în mijlocul naturii sălbatice, unde vor putea alerga după pofta inimii.

24 de feline trăiesc în grădini zoo fără autorizație

În grădinile zoo din România trăiesc în prezent 175 de feline mari, potrivit datelor oficiale. Cei mai mulți sunt lei (82), tigri (57) și jaguari (17), restul fiind lincși (12), leoparzi (4) și pume (3). 24 dintre aceste animale trăiesc în prezent în grădini zoo care și-au pierdut autorizația, precum cele din Craiova, Râmnicu Vâlcea, Turda sau Galați. În multe dintre aceste grădini, animalele sunt ținute în condiții mizere, în țarcuri foarte mici, fără un tratament medical de specialitate sau hrană adecvată.

Din 2007 și până astăzi, Vier Pfoten a transferat la Lionsrock 37 de lei și 5 tigri din România, proveniți din grădinile zoo sau din captivitate privată.

Citiți AICI interviul nostru cu Ioana Dungler, director Vier Pfoten, în care vorbește și despre rezervația de feline Lionsrock.

Semnat de

Articole asemanatoare:

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus