vineri , 24 noiembrie 2017

Trei gustări rapide, pentru când ești pe fugă

(P) Am un obicei bun, dar cam cronofag: pentru că-mi place mâncarea proaspăt gătită, rareori am în casă rezerve din același preparat care să-mi ajungă două-trei zile. E un obicei bun pentru că nimic nu se compară cu mâncarea abia luată de pe foc, vie și plină de aromă. Pe de altă parte, trebuie să gătesc zi de zi, iar asta-mi ia timp pe care apoi îl cam regret, mai ales în zilele în care sunt grăbită să plec de acasă.

Cam o dată pe săptămână, aplic soluția leneșă: comand ceva de la un restaurant care-mi place. În State, asta e o practică mult mai des întâlnită decât la noi; foarte mulți oameni au acest obicei, care e comod și nici nu e prea costisitor. În România, când lucram zilnic la ziar, comandam uneori, cu colegii mei, mâncare pe care o primeam la redacție, și era un răsfăț și o plăcere să mâncăm împreună. Fie ne delectam cu ceva chinezesc, fie apelam la câte un restaurant ca acesta, care avea o diversitate de opțiuni, și toată lumea era mulțumită.

Altfel, când sunt chiar în fuga mare, am câteva trucuri care mă salvează rapid. Asta, presupunând că am avut timp să fac mici cumpărături sau că mi-au mai rămas ingrediente bune prin frigider. Împart cu voi ideile mele de mese rapide și sățioase, că poate, cine știe, vă sunt de folos.

Pâine prăjită/croissant, ou și avocado

De mare senzație, întotdeauna! Se ia un croissant sau o felie de pâine/chiflă, se rumenește bine deasupra prăjitorului sau în cuptor și se unge cu unt. Între timp, fierbeți un ou moale, curățați un avocado… et voila! O să vă țină de foame câteva ore bune, ca să nu mai spun că avocado e unul dintre cele mai nutritive lucruri pe care le puteți mânca.

Sfânta combinație: brânză, roșii & ulei de măsline

Aproape orice fel de brânză e bună, dar dacă ar fi să aleg combinația ideală, ar fi o mingiuță fragedă de mozzarella di bufala, niște roșii adevărate tăiate feliuțe și poate o jumătate de chiflă neagră cu semințe, dacă vă e foame tare. Stropite, toate, cu niște ulei de măsline de cea mai bună calitate și cu firicele de busuioc proaspăt. Eeee… vă plouă în gură? Dacă vreți și niște măsline, nu vă oprește nimeni.

Omletă cu legume & humus

Să zicem că ați vrea să stați departe de pâine sau croissant. Tăiați rapid niște legume (dovlecei, ciuperci, ce-aveți și voi prin frigider), aruncați-le într-o tigaie încinsă cu un strop de ulei de măsline sau unt, rumeniți-le puțin, după care spargeți peste ele două-trei ouă. Un praf de sare, unul de piper (dacă vă place) și gata masa. Omleta merge de minune cu roșii, iar dacă aveți și humus, combinația e sățioasă și o să țină foamea departe câteva ore.

Voi ce idei de gustări rapide aveți? De fapt, pentru mine, cele de mai sus sunt de multe ori mese în toată regula. Altfel, dacă chiar nu am timp de nimic, mereu aleg un fruct (măr, banană, piersici) sau niște nuci, că mă satură imediat.

***

Fotografii: librestock.com, tumblr.com

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus