Maestrul Tudor Gheorghe va susține o nouă reprezentație a spectacolului „Degeaba”, la Sala Palatului.
De la an la an, România se confruntă tot mai puternic cu un val uriaş de probleme – socio-culturale, politice sau de altă natură – care cer soluţionări urgenţe. Constatăm, însă, în mare parte, că toate acestea rămân a fi doar subiecte de presă, prezentate, analizate şi comentate de către specialişti, sau fapte minuscule, care nu pot schimba cu nimic situația ce afectează existența românilor.
Într-o ţară a confruntărilor permanente şi a neajunsurilor, un singur mesaj reuşeşte să îi cutremure, şi în acelaşi timp să îi adune într-un singur loc, pe românii care nu şi-au pierdut speranţa şi care trăiesc la intensitate maximă emoţiile puternice transmise în cadrul unui act cultural vertiabil de unul dintre cei mai valoroşi artiști din România: Tudor Gheorghe.
Menestrelul românilor de pretutindeni continuă tradiţia spectacolului-manifest „DEGEABA” cu o reprezentaţie specială, ce va avea loc, pe 22 decembrie, la Sala Palatului. Maestrul Tudor Gheorghe revine de această dată cu un repertoriu îmbogăţit, adaptat noilor elementele instalate în peisajul politic autohton, un spectacol unic, imperial, prezentat în maniera sa inconfundabilă, alături de o orchestră simfonică alcătuită din peste 70 de instrumentişti desăvârşiţi, un grup coral şi o trupă rock. O desfăşurare de forţă şi talent, susţinută de bagheta dirjiorului Marius Hristescu.
Pentru că biletele pentru concertele susţinute de Tudor Gheorghe par a fi întotdeauna insuficiente, iar sălile de spectacol mult prea mici faţă de cererea uriaşă a publicului, organizatorii au pus deja în vânzare biletele, având preţuri variabile în funcţie de categoria de loc.
Acestea sunt disponibile la stand-ul VreauBilet din Unirea Shopping Center etj.2, în magazinele EuroGsm, la Librăria Eminescu (D’Arte Foto), la Sala Palatului şi online pe www.vreaubilet.ro
Semnat de LaRevista.ro
Culmea tupeului – un psd-ist sa faca un spectacol-manifest care se numeste „DEGEABA” (dupa 25 de ani DEGEABA).
RUSINE SA VA FIE !!!