sâmbătă , 25 noiembrie 2017

Ultimele vizite cu ghidaj gratuit în expoziţia „Mărturii. Frescele Mănăstirii Argeşului”

MNAR

Expoziţia Mărturii. Frescele Mănăstirii Argeşului a ajuns la final. Duminică, 25 august 2013, este ultima zi de vizitare a expoziţiei câştigătoare a Premiului Comitetului Naţional Român ICOM (International Council of Museums), ediţia 2013.

Cu acest prilej, Muzeul Naţional de Artă al României invită publicul sâmbătă, 24 august 2013 la ultimele vizite cu ghidaj gratuit în expoziţie, în compania unuia dintre curatori. Pe tot parcursul zilei, doritorii vor beneficia de tururi ghidate cu începere de la orele 11.30, 13.30, 15.30 şi 17.30. Nu este necesară o programare prealabilă. Grupurile se vor forma pe loc, în ordinea sosirii participanţilor. Se plăteşte doar biletul de intrare în expoziţie (10 lei întreg), fără taxă de ghidaj.

Expoziţia Mărturii. Frescele Mănăstirii Argeşului prezintă, în premieră, 31 de capodopere ale picturii medievale româneşti: fragmentele de frescă păstrate până astăzi din ansamblul decoraţiei murale a bisericii Mănăstirii Argeşului, ctitoria lui Neagoe Basarab (1512-1521).

Acum 130 de ani, în contextul restaurării bisericii Mănăstirii Argeşului de către echipa arhitectului francez André Lecomte du Noüy, o parte din frescele care decorau interiorul lăcaşului – reprezentând mai puţin de 5% din suprafaţa picturii murale originare –  au fost extrase pentru a fi salvate şi păstrate în muzeu, fiind singurele mărturii ale picturii originare a acestui monument emblematic pentru cultura românească.

Fragmentele de pictură murală sunt redate astăzi publicului într-o prezentare inedită, ca urmare a unui complex proces de restaurare efectuat pe parcursul ultimelor două decenii de numeroşi specialişti, sub coordonarea prof. univ. dr. Oliviu Boldura, a prof. univ. dr. Dan Mohanu şi a lect. univ. dr. Romeo Gheorghiţă.

Portretul votiv al lui Neagoe Basarab şi al familiei sale, printre piesele expuse

Printre cele mai spectaculoase piese expuse se numără: portretul votiv al lui Neagoe Basarab şi al familiei sale, portretul lui Mircea cel Bătrân, portretul domniţei Roxanda, seria Deisis (Maica Domnului, Iisus mare împărat şi arhiereu, Ioan Botezătorul), caftanul lui Neagoe Basarab din catifea brodată cu fir din argint aurit, precum şi impresionanta galerie de sfinţi militari.

Expoziţia beneficiază de o scenografie originală inspirată de legenda Mănăstirii Argeşului, realizată de echipa Abruptarhitectura, care a fost nominalizată la premiile Anualei de Arhitectură Bucureşti, ediţia 2013.

În expoziţie publicul va găsi o reconstituire virtuală 3D a poziţiilor ocupate de fragmentele de frescă în cadrul ansamblului monumental înainte de extragerea lor, un film de prezentare a intervenţiilor de restaurare şi o aplicaţie interactivă care permite vizionarea copiilor după tablourile votive realizate de pictorul Gheorghe Tattarescu în anul 1860, înainte de restaurarea monumentului. Materialele multimedia sunt realizate de KOTKI visuals.

Curatorii expoziţiei Mărturii. Frescele Mănăstirii Argeşului sunt Emanuela Cernea şi Lucreţia Pătrăşcanu, specialişti în cadrul Departamentului de Artă Veche Românească al MNAR.

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus