duminică , 24 septembrie 2023

Ultimii regi ai Africii: cum trăiesc astăzi foștii monarhi din Nigeria – GALERIE FOTO

1

Monarhii regionali din Nigeria și-au pierdut puterea în urmă cu o jumătate de veac, însă continuă să trăiască în curțile lor regale, purtând veșminte opulente și fiind înconjurați de supuși. O colecție impresionantă de fotografii cu ultimii regi ai Africii urmează să fie expusă, în toamnă, la Londra.

Fotograful George Osodi a reușit să surprindă o serie de imagini extraordinare cu monarhii nigerieni, colecţia urmând să fie prezentată cu titlul „Regii Nigeriei”, în cadrul unei expoziţii ce va avea loc în octombrie, la Londra, scrie Daily Mail. Monarhii și-au pierdut puterea în 1963, când monarhia a fost abolită, dar ei continuă să fie considerați niște lideri în comunitățile lor, fiind tratați cu respect și recunoștință. „Există ciocniri frecvente între grupurile etnice. Mulţi şi-au pierdut încrederea în identitatea lor. Am considerat că este important să vedem diversitatea culturală drept un model de unitate şi nu ca pe ceva ce ar putea să dividă naţiunea”, a declarat fotograful George Osodi pentru postul Al-Jazeera.

Ultimii regi ai Africii - Galerie foto

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *