Muzeul Naţional de Artă al României vă invită sâmbătă, 1 martie, orele 11.30, la o vizită cu ghidaj gratuit în Galeria de Artă Europeană a MNAR, având ca temă Lumea florilor. Prezentarea este susţinută de Elena Ciocoiu, specialist în cadrul secţiei Educaţie, Comunicare, Proiecte Culturale şi Marketing.
Participarea se face numai pe bază de programare prin e-mail la programari@art.museum.ro sau prin telefon la 021.314.81.19. Se plăteşte doar biletul de intrare în expoziţie, fără taxa de ghidaj. Accesul se face prin Calea Victoriei nr. 49-53.
La începutul unei luni în care ne bucurăm dăruind, primind sau admirând flori atât de des, vă propunem câteva exerciţii de privire şi de reflecţie asupra simbolisticii florilor reprezentate în pictură. Vă invităm la o incursiune tematică în Galeria de Artă Europeană a Muzeului Naţional de Artă al României, zăbovind în faţa florilor care apar în lucrări precum: Fecioara cu Pruncul de Domenico Veneziano, Buna Vestire de Tintoretto, Flori într-o grotă de Abraham Mignon, Buchet de flori de Rachel Ruysch.
Galeria de Artă Europeană are ca nucleu colecţia de artă a regelui Carol I. Operele expuse ilustrează principalele şcoli artistice: italiană, germană, austriacă, spaniolă, flamandă, olandeză şi franceză în intervalul cronologic cuprins între secolele XIV – XX.
UN CEAS PENTRU ARTĂ (vizită cu ghidaj gratuit)
Lumea florilor în Galeria de Artă Europeană a MNAR
Sâmbătă, 1 martie, orele 11.30
Tarif: 8 lei întreg, 4 lei redus
Înscrieri la: programari@art.museum.ro sau 021.314.81.19
Semnat de LaRevista.ro