sâmbătă , 25 noiembrie 2017

Valentin Uritescu: „N-am fost și nu voi fi sărac niciodată”

foto: Alex Tudor/Agerpres

Într-un prețios portret la care a fost de acord să participe, domnul Valentin Uritescu vorbește – cu autenticitatea pe care i-o cunoașteți – despre lucruri care-i descriu starea actuală de spirit. Artistul nu-și cosmetizează mărturisirile nici azi, gândul de a da bine la public nu-l interesează câtuși de puțin. Este, pur și simplu, el: actor memorabil, povestitor cu mare har, om în preajma căruia ți-e bine să te afli, chiar și când e cam trist. Toți jurnaliștii care caută adevărul despre un om, atunci când îl intervievează, ar trebui să stea de vorbă cu domnul Valentin Uritescu. Iar voi, toți cei care ne citiți, bine ați venit la ora de sinceritate!

Care sunt primele lucruri pe care le faceți dimineața?

6 mai 2012. Premieră „Spitalul comunal”, la Teatrul Metropolis. Până la această dată eram bântuit de munca la rolurile mele. Asta însemna o stare sufletească de neliniște perpetuă. Să fii bântuit de viețile altora, chinuit de truda de a-i afla, înfrigurat, disperat de foamea căutărilor, cu ochii arzând de o febră neînțeleasă, năuc de atâtea pastile, cu privirea încețoșată și gura uscată, toate condensate în puținul care sunt și răsucite de bucuria dată de pofta de a juca, aruncându-mă cu sete în căutarea personajului.

Nu prea dormeam. Primul lucru pe care-l făceam: repetam rolul. După premieră am hotărât să mă opresc. Trebuia să-mi scriu memoriile.

Februarie 2015. Termin de scris cele trei cărți ale mele. Cât timp am scris, neliniștea sufletească n-a dispărut, somnul era agitat, și primul lucru pe care-l făceam dimineața târziu era să-mi analizez trecutul.

Sfârșit de septembrie 2017. Nu pot să dorm, mă tot foiesc… Neliniștea asta sufletească… Nu mai am nimic în Câmpul Pâinii. Acum, acolo se culeg viile, în șură prunele dubesc, se face magiunul, se pun murăturile, varza, aerul e plin de arome, mirosuri, și aici, aici butonez canalele la TV. Cât privește viitorul, mă toacă neliniștea și mă bântuie gândurile…

Cum arată o zi perfectă?

N-am avut, n-o să am niciodată zile perfecte.

Ce înseamnă luxul pentru dumneavoastră?

Risipă.

Care a fost cel mai crunt moment de sărăcie pe care l-ați trăit?

N-am fost și nu voi fi sărac niciodată.

Care este slăbiciunea pentru care vă criticați cel mai des?

Emotivitatea.

Care este cea mai frumoasă dovadă de dragoste pe care ați primit-o vreodată?

Valeria e numele ei. Fără ea mor în frig și sărăcie lucie.

Care este cel mai groaznic lucru pe care l-ați face pentru bani?

Banii? Cum îi iau, îi vărs în poala Valeriei. Grozăvii? Să-mi ucid câinele pentru un miliard de euro? Pentru o mie de miliarde? Toate astea mă lasă rece.

Dacă ar fi să dați timpul înapoi, în ce moment al vieții v-ați opri acum, pentru o vreme? Ați schimba ceva?

Gândul mă duce la anii copilăriei și mă întreb dacă, printr-o minune, nu s-ar putea întoarce și repeta într-o variantă fericită. Dar nu este posibil, în ciuda ori datorită faptului că lucrurile sunt dublate de un sens ascuns. Nu, nu aș schimba nimic. Fatalitatea să fie sensul ascuns?!

Care este forma de artă care vă emoționează cel mai mult?

Muzica. „Când inexprimabilul se cerea exprimat, Shakespeare punea deoparte condeiul și chema în ajutor muzica”, zicea Aldous Huxley.

Ce v-a învățat profesia despre propria persoană?

Că eu, actorul, mă las absorbit de rol până uit că în viața reală sunt domnul Valentin Uritescu. Pe scenă pot fi „sărit de pe fix”, dar în viața de toate zilele, sunt un copil sentimental, uimit de cerul plin de stele.

Care a fost sau este cel mai mare viciu al dvs.?

No comment.

Care e calitatea pe care o admirați cel mai mult la o femeie?

Talia subțire, șolduri largi, fese late, proeminente, coase puternice… La 76 de ani nu aș vrea să fiu libidinos, dar mi-a plăcut femeia șuie, cu țâțe mari, cochetă și ușor perversă. Pe partea cealaltă, am prețuit caracterul.

Ce regretați cel mai mult?

Că roșiile nu mai au gust, că ciocârliile ni le împușcă italienii, că pâinea nu mai este cea pe care o făcea tata – apă, sare, drojdie -, că oamenii merg uitându-se pe tabletă, că nu mai există intimitate… Of, Doamne, Dumnezeule…

Care sunt plăcerile dvs. de zi cu zi?

Pastilele, pastilele, pastilele…

Ce e grozav în faptul că sunteți Valentin Uritescu?

Faptul că nu sunt Marlon Brando.

Care e ideea dvs. de fericire?

Nu pot să fiu fericit cu neliniștea și frământarea mea perpetuă.

Când închideți ochii și vă gândiți la viitor, ce vedeți?

Nu mă gândesc, pentru că… neuronii… și de văzut… cu 8 dioptrii la dreptul și 11 la stângul…

Ce faceți în fiecare seară, înainte să adormiți?

Ies în balcon, mă uit la stele și, dacă este senin, recit poezia lui Eminescu „La steaua”. Dacă nu este senin, mă uit la Șoseaua Mihai Bravu, la zecile de mașini, și mă gândesc la „Groapa” lui Barbu și la „Maidanul cu dragoste” al lui Zamfirescu, la ce au devenit. Și pentru că nu mi-e somn, mă uit la filme cu zombi, după care, disperat, caut un film cu dragoste, și pentru că nu găsesc, caut filme pentru adulți de-a futu-i mă-sa.

***

De citit neapărat

Primele două volume de memorii ale domnului Valentin Uritescu – „Așa sunt eu, prost” și „Să ai grijă de cel bun din tine” – au apărut la Editura Humanitas. Cel de-al treilea, „Bântuit de viețile altora”, a fost publicat, anul trecut, la Editura Ars Docendi. Toate pot fi găsite în librării.

Mulțumiri din inimă lui Bogdan Uritescu pentru sprijinul acordat în realizarea acestui interviu. Dacă v-a plăcut, abonați-vă LaRevista.ro, pentru un newsletter special, și la pagina noastră de Facebook!

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus