Jurnalistul Victor Ciutacu a anunțat, astăzi, pe blogul său, că părăsește trustul Intact, după nouă ani în care a lucrat în această instituție media. Ciutacu a luat această decizie în favoarea televiziunii România TV și spune că presa scrisă, care trece printr-o perioadă extrem de grea, este un domeniu, „aproape sigur”, închis pentru el.
„Se termină un ciclu profesional şi de viaţă. După aproape nouă ani (dintre care peste şase şi la tv), părăsesc Trustul Intact. A fost cel mai lung (şi cel mai plăcut) loc de muncă pe care l-am avut. Şi, în 20 de ani, am trecut prin câteva… Sigur, cea mai la îndemână e teoria conspiraţiei. O să vă dezamăgesc. Nu e nici un scandal. Şi, din punctul meu de vedere, nici n-are de ce să fie. Nu m-am certat cu nimeni, nu mustesc frustrările-n mine. N-aş avea nici un motiv serios să mă plâng şi chiar nu-s genul care să-şi caute motivaţie pentru autovictimizare. E o oportunitate de carieră şi atât. Căreia, după ani de refuzuri fără să mă bat cu pumnu-n piept, am decis să-i dau curs. E decizia mea, e viaţa mea, e responsabilitatea mea”, scrie Victor Ciutacu, pe blogul său.
Jurnalistul menționează apoi parcursul său în trustul lui Dan Voiculescu, în cadrul căruia a lucrat pentru Jurnalul Național (începând din 2004) și pentru Antena 2 și Antena 3, unde a realizat emisiunea „Vorbe grele” și a fost invitat permanent la emisiunea „Sinteza zilei”. Ciutacu mai spune că relația sa cu patronatul trustului fost una de politețe „la distanță”, iar despre foștii săi colegi declară că i-au fost și îi sunt prieteni. Cu toate astea, spune el, alege să o ia de la zero la postul România TV, mărturisind și că renunță, „aproape sigur”, la presa scrisă. „Puteam pleca-n politică, pe un loc călduţ. Aveam şi o scuză la îndemână. N-am făcut-o, deşi am avut oportunităţi. Pentru că nu-i lumea mea. Mă pricep la presă. Asta vreau să fac în continuare. Din păcate, presa scrisă e un capitol, aproape sigur, închis pentru mine. Am ales România TV, care – o, da! – m-a şi înjurat. Plec de la liderul autoritar la un aspirant, nu e prima oară când o iau de la zero. Mă voi vedea zilnic şi cu oameni care mă detestă. Nu mă interesează. Am mai făcut-o când am ajuns în APAPS. Nu mă intimidează nici prezumtivele reacţii publice. Nu vreau dovezi de iubire. Nu candidez la Mister Olympia, n-am nevoie de sufragiile juriului. Prestez la relaţii cu publicul. Acel public care va alege să urmărească emisiunile mele. Sunt conştient de riscurile de imagine şi de carieră. Da-s băiat ambiţios. E oportunitatea mea, e riscul meu, e decizia mea…”, a încheiat Ciutacu.
Jurnalistul nu a putut fi contactat pentru alte declarații.
Semnat de LaRevista.ro