Victor Ciutacu: „Singurul căruia trebuie să-i mai demonstrez câte ceva sunt eu”

Am stat de vorbă cu VICTOR CIUTACU despre lucrurile importante pe care le-a învățat în ultimii doi ani, de când realizează emisiuni la România TV, și l-am întrebat și ce-l nemulțumește în televiziunea de azi. Deși-l știu sastisit de felul în care se face presă în România, Victor m-a surprins cu un răspuns optimist și perfect adevărat, pe care vă las să-l descoperiți în interviul de mai jos, alături de câteva mărturisiri rare despre familia lui.

Victor Ciutacu, pentru LaRevista.ro

Ce ai învățat nou despre televiziune în ultimii doi ani, de când ești la România TV?

Noutatea – banală, ce-i drept – e că nimic nu mai e la fel, nici măcar televiziunea. Și că, după o perioadă de relativă băltire în confortul pe care ți-l dau performanțele profesionale, trebuie să pui iar osu’ la treabă. Asta dacă vrei să rămâi în piață. La nevoie, chiar și să rânești unde au mâncat boierii. Așa că, rezumând, am învățat mult mai multe lucruri noi despre mine decât despre televiziune.

Ce ai învățat despre tine?

Că pot și vreau, deși nu mai credeam, mai ales la partea cu vrutul, că la putință încă aveam o impresie bună despre mine. Că pot lucra și-n tandem. Și cred că am făcut-o măcar decent atât cu Laura Chiriac, cât și cu Andreea Crețulescu. Și că singurul căruia trebuie să-i mai demonstrez, din când în când, câte ceva sunt eu.

În ce măsură poți face ce-ți dorești în televiziune, în climatul media actual?

Într-o măsură suficient de rezolnabilă, Corina, dacă ești adaptabil, nu inert. Creierul nu ți-l poate lua nimeni. Totu-i să fii în stare să-ți impui/promovezi ideile. Da, totul s-a tabloidizat într-un ritm feroce, da, rigoarea-i din ce în ce mai rară, da, viteza-i înnebunitoare, da, banii-s din ce în ce mai greu de găsit și de încasat, dar se poate face meserie.

Totuși, ce ți-ai dori să faci și nu poți? 

Interviuri. De fapt, pot, dar mă manifest din ce în ce mai rar. Publicul postului e altul decât cel căruia mă adresam pe vremea când, n-am cum să fiu modest, am produs un crâmpei de istorie în domeniu. E mai alert, mai viu, mai puțin răbdător. Consumă interviu doar în măsura în care-l aduci musai pe omul zilei. Și oamenii zilei sunt ori rari, ori la pușcărie. Îți dai seama cam ce-aș face acum cu arestatul-vedetă Oprescu sau cu aflatul sub control judiciar Mazăre. N-am cum, îmi pare rău, asta e, unul nu poate, altul nu mai vrea. O veni și vremea ca agitații de azi să savureze-n fotoliu o discuție între doi oameni care nu strigă unul la celălalt…

Nu c-aș vrea să te invit să te lauzi, dar ce crezi că-i face pe oameni să se uite la tine, să te urmăreasca? Care e acel „ceva” al tău, în afară de faptul că ești genial? 🙂

Dincolo de faptul că am darul de a convinge să vorbească oameni pe care nu i-ai bănui că vin taman la mine, am și aerul ăsta de golănaș cu școala cartierului. Totuși, eu am cam băgat pe post limbajul mai liber în era recentă a televiziunii. Și, probabil, faptul că, frust, așa, țărănește, nu mă chinui să-mi ascund nici simpatiile, nici antipatiile. Cred că asta mă face mai viu. S-a acrit și lumea de cyborgi care împart lumea în buni și răi.

Unde te simți mai în elementul tău – la „Ediția de seară”, unde conduci singur întreaga emisiune, sau cu Andreea Crețulescu, la „Ediție speciala”? 

Politic și politicos ar fi să-ți răspund cu „suntem peste tot acasă”, ca galeria Rapidului, dar n-am s-o fac. Evident că mă simt mai în largul meu singur, cum, de altfel, se simte, la rândul ei, și Andreea. E emisia ta, sunt invitații tăi, e gândirea ta. În doi, oricât de mult colaborezi, iar noi chiar o facem, tot apare undeva fractura. Unul simte mai bine un subiect, celălalt nu-ți sfâșie hainele de pe el de dragul ideii partenerului, în fine. Nu-i cel mai comod lucru din lume s-o dai pe din două, dar nici tragedia secolului.

Cât de des te saturi de televiziune – mai ales de talk show politic – și cât de repede te remontezi și te reapuci de treabă? 

Destul de des, dar ce naiba să fac altceva decent? Asta știu, asta fac, din asta trăiesc. Presa scrisă a murit, funcționar nu mă văd, inginer nu m-am văzut nici când făceam școala, politica nu mă tentează. Să descarc vagoane cu cârca? Cred că-s un pic cam bătrân și oarecum firav.

Altfel, ce te impinge să mergi mai departe? Crezi că e un fapt sau o iluzie ideea că presa reușește să schimbe ceva în politică, mai ales în cea din România?

Dincolo de inerție, îmi place ceea ce fac. Puțini sunt oamenii care au norocul ăsta. În legenda că presa mută munții sau schimbă mentalități nu mai cred de când am început să deschid ochii în mediul ăsta toxic.

Ce vei face când n-o să mai faci televiziune? Cu ce ți-ar placea să te ocupi?

Să călătoresc continuu. Să-mi permit s-o fac. Eventual să și fiu plătit pentru asta. Și, extrem de rar, să opinez la tv, în calitate de invitat, ca un bătrân sfătos. Dar cred că n-o să am oportunitatea în viața pământeană.

Și azi, ce faci când nu trebuie sa faci nimic? Ce-ți aduce bucurie, cum te relaxezi?

M-am învățat să nu știu ce să fac când n-am nimic de făcut. Anul ăsta, însă, am fost, dincolo de concedii, de cinci ori pe litoralul românesc. Week-end-uri, mai mult sau mai puțin prelungite, în care am făcut de toate și nimic: un pic de plajă, un pic de șpriț, un pic de baie, un pic de bârfă, un pic de somn. Și n-a fost rău deloc.

Care sunt momentele tale favorite în familie? Aveți vreun tabiet anume la care ții, care-ți face deosebită plăcere? 

Nici d-astea nu mai am. E rutină. Sunt un om care funcționează ca iPhone-ul. Cât e-n priză, performează, când îl scoți, te duce maxim juma de zi și se stinge.

Tu și sotia ta ați împlinit, de curând, 20 de ani de căsnicie. Ai vreo nostalgie, ți-e dor de ceva anume de la început?

De noi, cei de atunci. De Mana și Victor tineri, de Vlad mic. Dar totu-i ireversibil. Încerc să trăiesc clipa. Uneori îmi iese, alteori nu.

Întreb pe toată lumea, pentru că tare aș vrea să aflu: care e cheia unei căsnicii longevive și (cât se poate de) fericite?

Cheia e să nu cauți cheia. În cazul nostru, cred că spiritul de echipă.

Ce s-a schimbat cel mai mult între voi, de când v-ați cunoscut și până azi?

Noi înșine, suntem cu totul alții decât atunci. D-aia mi-e dor de noi.

Când v-a fost cel mai greu să rămâneți împreună?

Când o să ajung la vremea bilanțului, o să-ți spun. Dacă o mai prezenta interes. Nu ne-am pus niciodată problema să ne despărțim și nu mi se pare că am făcut eforturi supraomenești pentru asta. Sigur, viața-i un noian de sacrificii și de compromisuri, dar noi ne-am căsătorit ca să stăm împreună, nu ca să avem motive să ne despărțim.

Când ți-e cel mai dragă Mana?

Întotdeauna. Și n-o spun de complezență. Un om care să se sacrifice el pentru partener ca ea eu n-am mai întâlnit.

Și Vlad? Când te uiți la el, care dintre calitățile lui te încântă cel mai mult?

E al nostru, mereu! Toate, da-i știu și conștientizez și defectele. Și, dacă ar fi să-i nominalizez o calitate, atunci e aceea că și el își cunoaște defectele. E mare lucru ăsta…

Pentru ce te simți cel mai norocos?

Pentru familie. Cariera se clădește și se compromite, banii se câștigă și se pierd, familia e altceva. O ai sau n-o ai.

Urmăriți-l pe Victor Ciutacu de luni până joi, de la ora 22.00, în emisiunea „Ediție specială”, alături de Andreea Crețulescu, la România TV.

Semnat de Corina Stoica