miercuri , 22 noiembrie 2017

Victoria West: Când am plecat în Canada, am ars toate podurile în urma mea

Victoria 1

Tocmai a lansat prima ei carte, publicată în Canada și intitulată „Bits of Fashion”, așa încât ne-am spus că avem un pretext suficient pentru a-i cere un interviu. Mai ales că Victoria West adoră nu doar să scrie despre modă, ci și să povestească despre orice ai fi curios, iar noi suntem întotdeauna curioși de povești de viață. Faceți cunoștință cu Victoria West, într-un dialog despre alegeri, despre curajul de a încerca drumuri noi și despre visuri care devin realitate, atâta vreme cât nu te îndoiești de tine însuți.  

Cine eşti tu, Victoria West? Care e povestea ta?

Sunt o persoană cât se poate de obişnuită. În afară de faptul că am avut această expunere la public prin intermediul scrisului, precum şi legătura pe care o am cu lumea modei din Canada, traseul meu de până acum nu a fost unul cu mult diferit faţă de cel al altor oameni din jurul meu.

M-am născut într-o familie de intelectuali, părinţii mei sunt profesori, iar sora mea mai mare este jurist. În 2000 am absolvit Facultatea de Litere din Bacău, specializarea Engleză-Franceză, iar după încheierea studiilor am început să lucrez în învăţământul pre-universitar din România.

Pe soţul meu l-am cunoscut în 1999, iar în 2002 ne-am căsătorit, şi acum avem un copil de patru ani. Eram destul de tineri când ne-am căsătorit, eu aveam 24 de ani, iar soţul meu avea 26, şi ne-am construit viaţa şi căminul împreună, de la prima cărămidă.

Am un job în lumea corporatistă din Toronto, cu program clasic de birou de la 8 la 4, iar când vin acasă, viaţa mea de familie din suburbia toronteză unde locuiesc seamănă foarte mult cu cea a multor altor femei din Canada şi din lume. De aceea spun că sunt o persoană obişnuită. În schimb, faptul că scriu despre modă şi că sunt o prezenţă constantă pe scena mondenă din Toronto constituie sarea şi piperul vieţii mele, mă scoate din rutină. Chiar s-a întâmplat să glumesc cu unii din colegii mei de scris din Toronto – “Strip me of my glamorous writing, and I’m your usual suburb housewife” (n.r. „Dezbracă-mă de scrisul meu strălucitor și sunt o soție obișnuită care trăiește în suburbie”)

Când şi cum ai plecat în Canada?

Canada este o ţară care acceptă emigranţi din toată lumea, şi am plecat în Canada în 2006, împreună cu soţul meu, prin programul de emigrare al guvernului canadian. În 2005 am depus dosarul de emigrare la Ambasada Canadei din Viena, a cărui procesare a durat un an. În martie 2006 am obţinut viza de rezidenţă permanentă în Canada, iar o lună mai târziu ne-am mutat la Toronto. Cinci ani mai târziu am devenit cetăţeni canadieni.

Ce profesie aveai în România?

În România, după absolvirea facultăţii, în 2000, am început să lucrez ca profesor de limba franceză şi engleză la o şcoala generală din Bacău, şi am avut această funcţie timp de șase ani. În martie 2006 mi-am dat demisia din învăţământ pentru a pleca în Canada. Era pentru prima oară în viaţă când demisionam dintr-un loc de muncă, şi am avut un sentiment oarecum ciudat în ziua în care mi-am semnat cererea de demisie. Poate că mă speria şi mi se părea copleşitor faptul că încheiam un capitol din viaţa mea pe care nu aveam să-l mai deschid niciodată, la care nu mă voi întoarce vreodată. De acolo, puteam să merg doar înainte, nu şi înapoi.

Iar astăzi, în Canada, cu ce te ocupi?

În Canada am avut mai multe joburi, iar în prezent lucrez la o companie de IT din Toronto. Primul meu job din Canada a fost unul „de supravieţuire”, la un supermarket, unde am lucrat ca şi casieriţă timp de șase luni. Era genul de job cel mai accesibil noilor veniţi în Canada, atunci când (încă) nu au experienţă de muncă şi studii canadiene care sunt necesare pentru obţinerea unor joburi mai bine plătite. Acea slujbă la supermarket a fost pentru mine un fel de „foc prin care trebuie să treci ca să te căleşti”.

În următorii cinci ani am lucrat în finanţe, iar la actualul meu job, în domeniul IT, lucrez de aproximativ un an şi jumătate. Poate te întrebi care e legătura între învăţământ, finanţe şi IT, de am ajuns să practic două din aceste meserii în Canada? La prima vedere, nici una. Engleza şi franceza fiind limbi oficiale în Canada, multe din joburile financiare de aici sunt bilingve. Spre sfârşitul lui 2006 am început să lucrez în domeniul finanţelor în Toronto datorită faptului că eram bilingvă, vorbeam cursiv atât engleza, cât şi franceza. Puţini dintre canadieni vorbesc ambele limbi, ceea ce a fost un factor favorabil pentru mine, iar meseria am învăţat-o din mers. Între timp am absolvit şi o şcoală în domeniul finanţelor, în 2008. Iar actualul loc de muncă în IT, de asemenea bilingv, l-am obţinut datorită faptului că era vorba de o companie care prestează servicii IT companiilor financiare din Canada şi din alte câteva ţări; şi cum aveam deja o experienţă solidă în finanţe, plus că eram bilingvă, am fost un candidat preferat pentru acest job.

Ai regretat vreodată că ai plecat din România? Te-ai mai întoarce?

Am să-ţi spun sincer – nu, nu am regretat niciodată. Nici când mi-a fost cel mai dificil, în primul an petrecut în Canada, care a fost „anul de adaptare”, nu am regretat. Prima perioadă nu a fost uşoară, am trecut prin tot felul de greutăţi, am avut şi zile cu doar doi dolari în contul bancar. Dar am plecat din România cu ideea bine înfiptă în cap că plec în Canada să mă stabilesc acolo, şi nu doar să testez terenul, să văd cum este, şi eventual să mă întorc. Când am plecat, nu luam în considerare şi opţiunea de a mă întoarce în România.

Îmi aduc aminte de un episod care s-a întâmplat la şcoala generală unde am fost profesor, cu doar câteva zile înainte să plec din România – conducerea şcolii mi-a sugerat să nu-mi dau demisia, ci doar să-mi iau un concediu fără plată de un an de zile, să plec la Toronto unde să petrec un an, să mă hotărăsc dacă îmi place în Canada sau nu, şi după un an să mai am posibilitatea, dacă vreau, să mă întorc în România şi să-mi reiau vechea catedră de la şcoală, care între timp ar fi fost ocupată de un profesor suplinitor. N-am vrut să fac asta. Puteam să sper la o reuşită în Canada numai dacă ardeam toate podurile din urma mea. Eram hotărâtă să fac tot posibilul să reuşesc în noua mea viaţă, iar pentru asta a fost nevoie să rup mâţa-n două şi să tai legăturile care m-ar fi făcut să mă întorc în România. Nu voiam să am la ce să mă întorc. Dacă recurgeam la această variantă, cea a concediului de un an, fără să-mi dau demisia din şcoală, poate că aş fi fost tentată să mă întorc, şi exact asta vroiam să evit. Mi-am retras cartea de muncă de la şcoală, mi-am dat demisia şi am plecat. Când directorul mi-a sugerat ideea concediului şi a eventualei reveniri, i-am spus că e musai să-mi dau demisia, deoarece trebuie să îmi retrag cartea de muncă (altfel nu puteam să o retrag), căci voi avea nevoie de ea în Canada la interviuri pentru joburi. Dar nu acesta a fost adevăratul meu motiv pentru care n-am luat acel concediu, aceasta a fost o minciună albă. În realitate, nici nu contam să am nevoie de acea carte de muncă, deoarece ştiam deja că angajatorii canadieni nu ţin cont de experienţa profesională din afară Canadei, ci doar de cea acumulată în Canada. Adevăratul meu motiv a fost că nu voiam să mă lege nimic de vechiul meu job din România, ca să nu fiu tentată să mă întorc. Şi, după cum s-a dovedit mai târziu, spre surprinderea mea, chiar am avut nevoie o dată de acea carte de muncă la unul din joburile mele din Canada, când mi s-a cerut să demonstrez, cu acte oficiale, experienţa mea profesională din România, conform CV-ului meu. În șapte ani de când locuiesc în Canada, n-am regretat niciodată că am plecat din România.

Cum se vede România de la tine?

Ca să fiu sinceră din nou, România, de aici, se vede haotică. De multe ori, când mă uit la ştiri pe posturile TV din România, îmi vine să exclam: „Cum e posibil aşa ceva?” Când locuiam în România, probabil nu realizam asta, că mergeam şi eu în aceeaşi direcţie cu toată lumea, odată cu valul. Dar, de când m-am mutat în Canada, am început să văd lucrurile altfel, căci am descoperit că există şi altfel de societăţi, unde lumea gândeşte şi acţionează diferit.

Care sunt cele mai mari diferenţe pe care le observi acum între cele două continente, între cele două ţări?

Lipsa de corupţie din Canada, sau combaterea eficientă a acesteia atunci când izbucnesc scandaluri politice (că se mai întâmplă şi aici, nimeni nu-i perfect – dar nu la aceeaşi scară) este cea mai mare deosebire pe care o văd între Canada şi România. Dacă un politician a fost atins de scandal public, a doua zi şi-a semnat demisia de onoare, fără să încerce măcar să se cramponeze de scaun şi de funcţie.

Aici nu există să dai șpagă, nicăieri, nici în cabinetul doctorului, nici în medii mai oficiale de atât. Când l-am născut pe Alex, într-un spital din Toronto, tata m-a întrebat câtă șpagă am dat doctorului. Şi i-am explicat că nu, aici nu există aşa ceva, noţiunea de șpagă este de neconceput pentru canadieni.

Alte diferenţe mari – nivelul de trăi, puterea de cumpărare, cultul muncii, toleranța, siguranţa zilei de mâine. Aici te simţi în siguranţă. Totul este bine organizat, bine pus la punct. Când vin zăpezile peste noi, drumurile sunt curăţate în câteva ore, autorităţile locale niciodată nu sunt luate prin surprindere. Regulile societăţii canadiene sunt foarte stricte şi trebuie să le respecţi, altfel eşti taxat, pentru orice greşeală pe care o faci şi eşti descoperit, plăteşti.

Semnat de

Un comentariu

  1. Bravo draga Victoria,ai demonstrat ca se poate si altfel…Nu la catedra,cu doi lei salariul…Frumos-ambitie,devotament in anii care trebuiau,de ce sa nu poti oferi copiilor alt exemplu de fel de a trai,fara coruptie(la noi nu se poate fara ea-coruptia,mama ei…)E un must have sa dai oricui ceva-cat de neinsemnat…Esti un exemplu de urmat,pentru cei care au varsta ideala…Chiar daca sunt vremuri mai dificile-tot va fi mai bine altundeva,decat la noi…Te straduiesti un pic la inceput,treci prin spaima contului cu doar doi dolari-dar reusesti…Daca arzi toate podurile-frumoasa expresie-reusesti…

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus