vineri , 24 noiembrie 2017

Vince Vaughn este „Tată fără număr“, în curând, la cinema

AfisFilm

Inspirat din întâmplări adevărate, filmul „Tată fără număr“ îl prezintă pe actorul de comedie Vince Vaughn în rolul unui bărbat imatur, nevoit să recunoască paternitatea a 533 de copii, în premieră pe marile ecrane, din 29 noiembrie.

„Filmul mi s-a părut foarte interesant pentru că, fiind tată la rândul meu, am apucat să descopăr tineri din medii complet diferite, dar şi felul în care gândesc alţi părinţi, în situaţii bune sau rele. Povestea este foarte puternică şi interesantă. Pune un individ în poziţia de a reacţiona în moduri foarte variate faţă de copiii săi, ceea ce în realitate nu se întâmplă”, mărturiseşte Vaughn încântat de noul său rol.

David a dus întotdeauna o viaţă simplă. Lucrează ca şofer la compania de cărnuri a familiei sale şi pare mulţumit de existenţa sa mediocră. Deşi e mărinimos şi cucereşte toţi oamenii pe care îi întâlneşte, David este şi imatur, împrăştiat, are datorii mari şi îi lipseşte o direcţie în viaţă. Dar când află că este tatăl biologic a 533 de copii şi că 142 dintre ei au acţionat în instanţă ca să-i afle identitatea, totul se schimbă şi David se hotărăşte să facă ceea ce trebuie şi, pentru prima oară în viaţă, să-şi asume responsabilitatea pentru faptele lui.

Dornic să afle mai multe despre câţiva dintre urmaşii lui, îi caută şi se implică în problemele lor. Pe nesimţite, se ataşează de ei şi, pentru prima oară, înţelege satisfacţia de a pune binele celorlalţi mai presus de interesul lui.

Un film distribuit de MediaPro Distribution, „Tată fără număr“ are premiera pe 29 noiembrie, în cinematografele: Hollywood Multiplex, CinemaPRO, Movieplex, The Light Cinema, Grand Cinema Digiplex Băneasa, Cityplex (Constanța, Tulcea și Brașov), Cinema City (Cotroceni, Arad, Arad Galeria, Bacău, Baia Mare, Brăila, Cluj, Cluj Polus, Iaşi, Constanța, Pitești, Sun Plaza, Timişoara, Târgu-Mureș, Ploieşti), Cinema Arta (Târgu-Mureș), Patria (Craiova), Cinema Florin Piersic (Cluj), Premiera (Ploiești), Cinema Sergiu Nicolaescu (Târgu-Jiu), Cinema Colors 3D (Craiova), Cinema Eugen Ionescu (Slatina), Cortina (Oradea), Cinema Glendale (București), Cine Grand (Botoșani), Cinema Ostroveni (Ostroveni), Cinema Marcom (Buzău), Palace (Oradea), Cinema Grand Mall (Satu-Mare).

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus