LaRevista.ro Priveste lumea altfel
Zâmbetul acesta ușor stingher, dar oarecum zen, pe care îl afișez în imaginea ce ilustrează acest articol vă asigur că îmi lipsește cu desăvârșire atunci când merg la ginecolog. O dată pe an, control de rutină – slavă Domnului, până acum n-a fost nevoie să mă duc mai des. Cum spuneam, în acele frumoase momente în care mi-aș dori, dacă s-ar putea, să vină sfârșitul lumii (niciodată nu vine!), numai de zâmbit nu-mi arde. Da, sunt o femeie modernă, independentă, emancipată, care face pe ea de frică și mai ales de rușine când merge la un control ginecologic. Nu pot scăpa de jena asta absurdă și pace, mi se pare cel mai umilitor lucru de pe pământ să mă crăcănez pe masa aia, iar cineva (asistente + medic) să mă inspecteze cu ochi curioși acolo unde nici soarele din Vamă nu mă vede, pentru că n-am avut niciodată sânge în instalație să fac mai mult decât topless.
Și pentru că tot sunt la ora confesiunilor, o să vă spun ce-mi trece mie prin cap în momentele în care mă aflu întinsă pe masa de tortură, cu picioarele în tavan și cu un doctor sau o doctoriță trebăluind între ele:
- De ce naiba nu sunt și la noi, ca în filmele americane, halate de-alea lungi care să-ți acopere burta și genunchii, iar medicul doar să strecoare o mână acolo, și ochii să-i țină regulamentar către perete?
- Oare m-oi fi epilat ca lumea, prin toate ungherele?
- Oare pe o scală de la unu la zece, ce cred oamenii ăștia, a mea o fi mai frumoasă sau mai urâtă decât a altor femei?
- Sigur, să stau mai relaxată, să las burta moale, genunchii moi, cum să nu, când și pe eșafod dacă aș fi acum, cred că m-aș simți un pic mai în largul meu.
În fiecare an mi se întâmpă același lucru, fără excepție. Pentru că mă duc în fiecare an, cu jenă cu tot, cu întrebări tâmpite cu tot, și-mi fac controalele astea. Nu de alta, dar mai am treabă pe planetă și am auzit că la noi, rata de supraviețuire în caz de cancer ovarian este extrem de mică, pentru că femeile, din lipsă de timp (yeah, right) sau de jenă (exact) lipsesc de la controlul ginecologic anual. Boala este diagnosticată, așadar, în multe cazuri, într-un stadiu avansat, tratamentul devine dificil sau imposibil, și doar 45% dintre femei ajung să trăiască mai mult de cinci ani de la diagnosticare.
Partea proastă că acest tip de cancer, precum multe altele, nu doare decât în fazele înaintate ale bolii și are uneori simptome banale, precum balonarea, ușor de confundat cu ale altor afecțiuni minore.
Cu ocazia unui interesant eveniment de presă la care am fost invitată de curând, am aflat despre ediția din 2017 a campaniei internaționale a Coaliției de Luptă Împotriva Cancerului Ovarian, care se numește Your Voice Has Power și care se referă la faptul că fiecare dintre noi poate ajuta femeile care se confruntă cu această afecțiune. Oricine îi poate schimba unei femei viața dacă alege să spună mai departe ceea ce știe despre cancerul ovarian.
În România, #voceaTAseaude este un îndemn adresat tuturor celor care știu cât de importantă este depistarea cancerului ovarian în stadii incipiente. Toți aceștia sunt invitați să transmită mai departe informația, să le amintească femeilor să aibă grijă de ele și, în final, să accepte că vocea lor chiar se aude.
„Deși numărul de paciente care vin constant la consultații de rutină este într-o ușoară creștere, de cele mai multe ori cancerul ovarian este depistat în faze avansate, semn că femeile încă nu sunt precaute cu sănătatea lor. Cel mai frecvent, acestea invocă faptul că le este jenă sau că se tem pentru că nu știu ce presupune efectiv consultația. Cu toate acestea, cancerul ovarian este una dintre acele afecțiuni care, depistate la timp, pot fi tratate.”, ne atenționează dr. Dana-Lucia Stănculeanu, medic primar oncolog.
Așadar, îmi pun și eu vocea la treabă și vă repet: nu e o plăcere să mergi la ginecolog. Nu e o plăcere să mergi la doctor, în general, dar e o plăcere să fii sănătoasă și să trăiești în tihnă cât mai mulți ani, fără amenințarea unei boli așa cumplite, pe care o poți preveni strângând din dinți o dată pe an și „făcând poze“ în fața medicului ginecolog pe masa aia de „tortură“. După zece, douăzeci de minute care, știu, durează cât o viață, gata, ai scăpat, și măcar afli dacă ești bine sănătoasă sau ce ai de făcut mai departe, tăind răul cât mai de la rădăcină.
Apoi, mândră de isprava ta, ieși din cabinetul ginecologic și faci ca vocea ta să se audă, îndemnându-ți prietenele și cunoștințele de gen feminin să facă și ele același lucru, că de rușine n-am auzit să se moară, dar de cancer, da.
Iată și o adresă de web unde poți afla mai multe detalii despre această campanie și despre ce poți face pe viitor de dragul unor ovare perfect sănătoase: www.invingemcancerul.ro.
Semnat de Alina Grozea
