vineri , 22 septembrie 2023

Zece ani de la moartea lui Johnny Cash. Ultimul interviu – VIDEO

Johnny Cash

Cu mai puțin de o lună înainte de a se stinge, Johnny Cash a acordat ultimul său interviu, în care a vorbit despre viața sa alături de June Carter, despre perioada în care mergea în turnee alături de alți artiști iubiți din generația sa, precum și despre credința sa nestrămutată în Dumnezeu. Bolnav de mai mulți ani și foarte afectat de moartea lui June, petrecută câteva luni mai devreme, Johnny Cash a mărturisit inclusiv că „se aștepta ca viața lui să se termine destul de curând”. Astăzi se împlinesc zece ani de când „The Man In Black” ne privește de dincolo de nori.

Johnny Cash și June Carter au fost unii dintre cei mai populari artiști ai ultimelor decenii și au format un cuplu devenit reper pentru toți cei care-și caută sufletul-pereche. După căsnicii eșuate –  fiecare mai fusese căsătorit și avea deja copii – , după alte numeroase probleme personale – cum ar fi dependența de droguri a lui Cash, care i-a adus câteva nopți în arest – John și June au decis să trăiască împreună. „Eu și June am fost împreună timp de 40 de ani. Am lucrat cu ea începând din 1963 și ne-am căsătorit în 1968. Secretul unei căsnicii fericite? Băi separate, așa cred”, a declarat Johnny Cash în ultimul său interviu, acordat la 20 august 2003, cu mai puțin de o lună înainte de a închide ochii.

Despre June, de care moartea îl despărțise pe 15 mai 2003, Cash spunea: „Ea a fost persoana care m-a încurajat cel mai mult. Și a fost și cel mai mare critic al meu. Dacă nu-i plăcea ceva din ce făceam, îmi spunea. Când era în spital, mi-a spus: Du-te la muncă! Am întrebat-o: Despre ce vorbești? Și mi-a spus: Nu-ți face griji pentru mine, du-te la muncă! Iar la înmormântare, aproape că puteam s-o aud spunându-mi: Du-te la muncă! La trei zile după înmormântare – toată lumea mi-a spus că sunt nebun – eram în studio. Și am stat acolo timp de două săptămâni. A fost o terapie foarte bună pentru mine și cred că am realizat atunci mai multe decât am realizat în alți ani”, mărturisea Johnny Cash.

Întrebat dacă realizează importanța operei pe care a creat-o, artistul a răspuns cu modestie: „Mă consider doar John Cash și-atât. Apreciez toate laudele, toată gloria, dar asta nu schimbă felul în care văd lucrurile. Eu doar fac ceea ce fac și sper ca oamenilor să le placă; încerc să fiu eu însumi, orice aș face”.

„Toți eram tineri și sălbatici și nebuni, pe cât de nebuni îți poți imagina!”

Johnny Cash a avut o mulțime de fani și în rândul celebrităților, starul spunând că s-a bucurat să-i și întâlnească pe câțiva dintre ei, cum ar fi Bono, solistul trupei U2. Însă, în ultimul său interviu, povestea că nu a mai putut face tot ce și-ar fi dorit, din cauza stării de sănătate precare. „Lumea mea a fost destul de limitată de la moartea lui June. Am stat mai mult aproape de casă”, explica Johnny Cash, arâtănd cu mâinile către picioarele care nu-l mai ajutau să meargă. Nici cu prietenii săi buni, foști colegi de turnee, nu a mai reușit să se întâlnească. „N-am mai auzit de The Killer (n.r. Jerry Lee Lewis) de ceva vreme. Am primit o invitație la petrecerea pentru ziua lui de naștere. Am auzit că e bine. Îl iubesc pe Killer, suntem prieteni buni. Mergeam în turnee cu Jerry Lee, Roy Orbison și Carl Perkins. Am mers în turnee peste tot în Statele Unite și Canada. Toți eram tineri și sălbatici și nebuni, pe cât de nebuni îți poți imagina! În perioada în care făceam aceste turnee, am descoperit amfetaminele – cel puțin eu le-am descoperit – iar Jerry credea că merge în Iad pentru că nu predica. A mers la seminar și voia să devină preot, dar s-a apucat de rock and roll, iar într-o seară a venit în culise și ne-a spus tuturor că vom ajunge în Iad deoarece cântam muzica pe care o cântam. I-am spus: Poate ai dreptate, Killer, nu știu”, își amintea Cash cu un zâmbet în colțul gurii.

„Ei bine, cu toții sperăm să mergem în Rai…”

Când reporterul l-a întrebat cum privește moartea, din perspectiva ideii că îl are pe Dumnezeu alături, artistul a mărturisit: „Mă aștept ca viața mea să se termine destul de curând. Am 71 de ani. Am mare credință în Dumnezeu, credință de nezdruncinat. Niciodată n-am fost furios pe Dumnezeu, niciodată nu i-am întors spatele, niciodată nu am simțit că Dumnezeu n-a fost prezent în viața mea. Am știut mereu că El este cel care mă sfătuiește, că El este înțelepciunea mea. Toate lucrurile bune din viața mea au venit de la El”.

„Unde mergem dupa aceea?”, l-a întrebat reporterul pe Cash, la finalul interviului. „Unde mergem după ce murim? Ei bine, cu toții sperăm să mergem în Rai…”, i-a răspuns starul.

Johnny Cash a murit pe 12 septembrie 2003, în Nashville, Tennessee, la vârsta de 71 de ani. A fost înmormîntat, alături de dragostea vieții sale, June Carter, la Hendersonville Memory Gardens de lângă locuința lor din Hendersonville, Tennessee.

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *