Miercuri, 4 martie, într-un cadru elegant, înconjurat de profesionişti ai industriei muzicale, artişti de elită şi presa de specialitate, Zoli TOTH a lansat „Choral 147”, cel mai nou videoclip al proiectului care îi poartă numele.
Regia este semnată de Dorin Marcu, iar piesa compusă de Adrian Enescu este o combinaţie de mai multe genuri muzicale, clasic şi electro. Clipul prezintă povestea unei fete care visează să ajungă prinţesă, dar acest vis se transformă într-un coşmar.
Videoclipul a fost lansat în atmosfera neo-barocă a unei vile interbelice din Bucureşti, în cadrul unui eveniment la care au participat Gianina Corondan, Cornel Ilie (VUNK), Adrian Despot (Viţa de vie), Nicu Alifantis, Virgil Iantu, Alexandru Darie, cei mai importanţi organizatori de evenimente din România, manageri şi impresari artistici, oameni de radio şi televiziune, bloggeri, dar şi prieteni ai proiectului. După interpretarea câtorva piese din repertoriul Zoli TOTH Project, toţi cei prezenţi au apreciat la unison calitatea proiectului, acurateţea actului artistic, avangarda şi potenţialul internaţional al proiectului. „Erau vremuri când muzica nu avea nevoie de cuvinte ca să spună foarte multe. Există artişti care continua calea asta… Drum bun, Zoli TOTH Project!”, spune Cornel Ilie de la Vunk.
Membrii Zoli TOTH Project sunt Iulia Bandilă (vioară), Bogdan Pop (percuţie, vibrafon), Mihail Grigore (violoncel) şi Zoli Toth (percuţie, marimba), absolvenţi ai Universităţii de Muzică Bucureşti sau Academiei de Muzică din Cluj Napoca, multipli laureaţi ai concursurilor naţionale de profil.
Vestimentaţia formaţiei pentru acest videoclip a fost asigurată de Veronica Frisan.
Zoli TOTH Project este o formulă unică în lume datorită combinaţiei de instrumente. Proiectul a luat fiinţă în 2014 şi a susţinut peste 30 de concerte în primele 6 luni de activitate.
Pentru anul 2015, Zoli TOTH Project are în agenda concerte la festivaluri importante din ţară şi străinătate, dar şi lansarea unei piese de teatru despre care vor oferi detalii în curând.
Următoarele apariţii ale Zoli TOTH Project deschise publicului larg sunt programate pe: 18 martie 2015 la Ateneul Roman şi pe 31 martie 2015 la Sala cu Orga din Chişinău.
Detalii despre activitatea formaţiei puteţi găsi pe www.ZoliTOTH.ro sau pe pagina oficială de Facebook – Zoli TOTH Project.
Semnat de LaRevista.ro