Pe 19 octombrie, actorul Ion Dichiseanu își va sărbători ziua de naștere acolo unde se simte cel mai bine, pe scenă, alături de colegi și de publicul care va veni să-l aplaude. Iubitorii de teatru sunt invitați, luni, 19 octombrie, de la ora 19:00, la Sala Radu Beligan a Teatrului de Comedie, pentru a viziona premiera spectacolului de comedie „Amadeus”, de Peter Shaffer, în regia lui Toma Enache.
Noua punere în scenă a comediei „Amadeus” va fi dublată de aniversarea îndrăgitului actor Ion Dichiseanu, caruia spectatorii îi vor putea ura „La mulți ani”, la scenă deschisă. Artistul împlinește 82 de ani.
Montarea de la București reunește actori extraordinari, din trei generații diferite, printre care se numără Sebastian Papaiani, Ion Dichiseanu, Tomi Cristin, Victoria Cocias, George Piștereanu, Malina Tomoiagă, Liviu Cheloiu, Teodora Calagiu Garofil, Teodora Vasu, Stefania Istrate, Marius Mihăilă și Andrei Necula.
„Amadeus” este un spectacol-confesiune, plin de umor și dramatism, învăluit de muzica sublimă a lui Wolgang Amadeus Mozart. O piesă unică, despre un personaj unic. Pe acordurile muzicii lui Mozart, rivalul său, Antonio Salieri, revine la viață pentru a-și mărturisi sincer ticăloșiile, uneltirile, suferința…. Într-o fascinantă sarabandă de lumini și umbre, experiențe și trăiri de excepție, grație relatărilor lui Salieri, făcute la persoana întâi într-o succesiune de monologuri despre contradicțiile și amărăciunile artistului împlinit și realizat, blestemat să savureze elixirele diavolului preparate parcă într-un laborator al lui Hoffmann.
„Propun prin acest spectacol o întâlnire a profanului cu divinul din muzica lui Mozart, o întâlnire a harului actorilor de excepție cu așteptările publicului larg. O întâlnire a purității luminoase cu muzica din noi și în tot acest joc, să ne imaginăm că suntem, pe rând, Mozart și Salieri, iar la final să recunoaștem că ambii există în fiecare din noi. Dintotdeauna!”, a declarat regizorul Toma Enache.
Biletele au fost puse în vânzare și pot fi achiziționate de la casa de bilete a Teatrului de Comedie, la casa de bilete a TNB, din rețeaua Vreau Bilet la Unirea Shopping Center etajul 2, Libraria Mihai Eminescu și Cărturești, magazinele Inmedio, Oficiile Poștale și online pe www.bilete.ro, www.bilet.ro și www.vreaubilet.ro. Preturile acestora sunt diferite, în funcție de categoria de loc, după cum urmează: 60 lei- Cat.II si 70 lei – Cat.I.
„Amadeus” este un spectacol extrem de elogiat de critică şi publicul internaţional, ecranizarea textului, în regia lui Thomas Forman, câştigând opt premii Oscar. De asemenea, punerea în scenă de pe Broadway a piesei „Amadeus”, în anii ’80, a avut 1.181 de reprezentaţii, cu diverse distribuţii. Versiunea românească a spectacolului este aşteptată cu nerăbdare de publicul bucureștean, mai ales că reuneşte un număr important de actori cu rezonanţă în peisajul teatral si al filmului românesc.
Premiera piesei britanice a avut loc în anul 1979, la Royal National Theatre din Londra, cu mare succes, astfel că în 1980 s-a jucat pe Broadway, celebrul complex al teatrelor din New York, unde a avut aproape 1.200 de reprezentaţii, de mare succes la public şi la critică.
Semnat de LaRevista.ro
Unii dintre noi avem servici si nu putem intr-o anumita zi, respectiv 19 octombrie. De ce nu țineți 2 sau 3 spectacole?
Buna idee, Elena! Probabil se vor repeta, fii pe faza.