Anca Rădulescu, designerul bijuteriilor handmade Prochaine, într-un interviu inedit, despre lucruri obișnuite: care sunt plăcerile ei cotidiene, în ce carte i-ar plăcea să locuiască, ce n-ar purta niciodată și cum își bea cafeaua. Savurați!
Care sunt primele lucruri pe care le faci dimineaţa?
Admir cerul, indiferent de anotimp.
Cum arată o zi perfectă pentru tine?
O zi pe care mi-o petrec în întregime în atelier, fără să fiu perturbată de lucrurile cotidiene.
Ce înseamnă luxul pentru tine?
Să am timp pentru tot ce îmi propun.
Dar sărăcia?
Să nu ai simţul umorului.
Care e marele privilegiu al meseriei tale?
Că îmi oferă întotdeauna ceva nou şi provocator.
Şi care e partea cea mai grea?
Acel moment în care îţi dai seama că, după ce ai terminat o bijuterie, din diverse motive, trebuie să o iei de la capăt.
Când te-ai îndoit cel mai mult de calitatea ta de designer de bijuterii?
La început, la primul târg la care am participat, când nu am reuşit să vând nici o piesă.
Care crezi că e cel mai mare mit despre oamenii care lucrează în modă?
Că sunt superficiali.
Care e cel mai mare vis profesional al tău?
Prochaine worldwide… 🙂
Care e slăbiciunea pentru care te critici cel mai mult?
Încă nu am învăţat să spun Nu.
Când ţi-a fost ultima oară ruşine şi de ce?
Nu îmi aduc aminte… Nu cred că am mai simţit de mult ruşine dintr-un motiv sau altul.
Care e cea mai frumoasă dovadă de dragoste pe care ai primit-o vreodată?
Strălucirea din ochii soţului meu, atunci când ne revedem după o perioadă în care eu sau el am fost plecaţi.
Care crezi că e cel mai bun lucru pe care l-ai făcut în viaţă?
Să mă îndrăgostesc.
Care e cel mai groaznic lucru pe care l-ai face pentru bani?
Să îmi vând sufletul.
Dacă ar fi să dai timpul înapoi, în ce moment al vieţii tale ai vrea să te opreşti acum, pentru o vreme?
În adolescență.
Care este forma de artă care te emoţionează cel mai mult?
Filmul.
Care sunt designerii tăi favoriţi?
Alessandro Dari, Hervé Van Der Straeten şi Majoral.
Care este cea mai scumpă piesa vestimentară din garderoba ta?
O eşarfă.
Şi cea mai ieftină?
Un cercel.
Care e accesoriul de care nu te despărţi niciodată?
Verigheta.
Cum arată ţinuta de zi în care te simţi cel mai bine?
Jeans, tricou şi pantofi oxford.
Ce nu ai purta niciodată?
Rochie cu volane.
Care este produsul de machiaj pe care îl foloseşti în fiecare zi?
Fondul de ten şi rimelul.
Care e cel mai preţios secret de frumuseţe pe care l-ai descoperit?
Masajul facial făcut dimineaţa şi seară.
Care e sunetul pe care-l deteşti cel mai mult?
Sunetul melodiei telefonului mobil.
Ce capricii nu-ţi refuzi niciodată?
O îngheţată de ciocolată.
Care e cel mai mare viciu al tău?
Cafeaua şi îngheţata.
Cum îţi bei cafeaua?
Neagră.
Care e desenul tău animat favorit?
Dexter.
Care sunt femeile care te-au inspirat cel mai mult în viaţă?
Mama.
Care e scena de film la care plângi întotdeauna?
Scena finală din Love Story.
Care e oraşul pe care-l iubeşti cel mai mult?
Constanța.
Ce regreţi cel mai mult în ce priveşte viaţa ta sentimentală?
Nu am regrete… Cred că sunt suma experienţelor trecute, ceea ce înseamnă că fiecare experienţă m-a călit şi m-a construit.
În ce te-ai costuma dacă ai merge la un bal mascat?
Dorothy.
Care e cea mai mare dezamăgire a ta?
Faptul că intuiţia nu m-a înşelat niciodată în privinţa oamenilor.
Dacă ai putea fura ceva fără să fii prinsă, ce ai fura?
Bijuterii şi pantofi… cât mai mulţi.
Care consideri că sunt cele mai frumoase femei din lume?
Charlize Theron, Monica Bellucci, Grace Kelly.
Care e calitatea pe care o admiri cel mai mult la un bărbat?
Blândeţea.
Ce faci ca să învingi rutina în căsnicie?
Inventez diverse activităţi noi de făcut în cuplu.
Ce te enervează cel mai mult la oameni?
Făţărnicia.
Dacă ar trebui să alegi un singur cuvânt care să te reprezinte, care ar fi acela?
Determinare.
Ce e grozav în faptul că eşti Anca Rădulescu?
Că nu mă ascund.
Care sunt plăcerile tale de zi cu zi?
În acest moment al vieţii, să privesc oamenii.
Care sunt cele mai mari extravaganțe ale tale?
Opt ore de somn pe noapte.
Dacă viaţa ta ar fi un film, ce fel de film ar fi?
O comedie.
Dacă ai putea locui într-o carte, care ar fi aceea?
Un album de artă.
Cine este cel mai bun prieten al tău?
Soţul meu.
Privind la viaţa ta din afară, acum, ce sfat ţi-ai da?
Să încep aventura designului de bijuterii mai devreme.
Spune-mi trei lucruri bune care ţi s-au întâmplat ieri.
Am terminat o nouă colecţie Prochaine, mi-am savurat cafeaua afară la soare, am reuşit să dorm după-amiaza.
Ce faci în fiecare seară, înainte să adormi?
Mă închin.
Admirați bijuteriile create de Anca Rădulescu pe www.prochaine.ro și fiți la curent cu noutățile de pe pagina de Facebook Prochaine!
Semnat de Corina Stoica