duminică , 24 septembrie 2023

„Basmele lui Zamfir”, citite în premieră, chiar de maestru, unor copii de grădiniță

GZ1

Luni, 22 aprilie, în cadrul vernisajului Expoziției Zamfir care se va deschide la Galeria din Grajd a Centrului de Cultură Arcuș (Covasna), Maestrul Naiului Gheorghe Zamfir va lansa cartea „Basmele lui Zamfir”.

Campania de promovare a Cărții de povești ia o formă inedită. Maestrul Zamfir, alături de maestrul Miltiade Nenoiu, vor face un tur al grădinițelor din Sfântu Gheorghe, Covasna, în  care vor citi povești copiilor. „Cred că va fi un schimb de experiență artistică folositor, care să ne aducă bucurie în suflet. Basmele mele se adresează atât copiilor, cât și celor adulți. Am compus și versuri pentru unele din povești, chiar și cântecele. Voi merge cu mare drag, alături de prietenul meu de-o viață, Miltiade Nenoiu, să citesc povești copiilor din grădinițele din Sfântu Gheorghe”, a declarat Gheorghe Zamfir.

“Un lucru deosebit în cadrul festivalului Zamfir vor fi poveștile din grădinițe pe care maestrul Zamfir le-a scris și le va citi în premieră mondială. Alături de autor, voi citi și eu, la prima vedere, din aceste povești. Sunt fermecat de includerea acestui eveniment în Festivalul Zamfir și sunt convins de succesul acțiunii. Întâlnirea copiilor cu poveștile maestrului Zamfir va fi plină de mister, de farmec, de inedit și va rămâne în tezaurul afectiv al fiecăruia dintre copiii prezenți ca un bulgăre de aur”, a declarat Miltiade Nenoiu, președintele Uniunii Muzicienilor Interpreți din România.

Festivalul Zamfir, între 21 și 25 aprilie

Festivalul Zamfir, între 21 și 25 aprilie

Uniunea Muzicienilor Interpreți din România, în parteneriat cu Asociația de Tineret Ecou și Centrul de Cultură Arcuș, organizează în perioada 21-25 aprilie 2013 prima ediție a festivalului care poartă numele celui mai mare naist al lumii, Gheorghe Zamfir, la Sfântu Gheorghe, Arcuș (Covasna) și Brașov. Festivalul Zamfir este realizat cu sprijinul Ministerului Culturii, al Primăriilor Sfântu Gheorghe și Brașov, al Consiliului Județean Covasna și al Filarmonicii Brașov. Partenerii privați ai evenimentului sunt firmele Tricomserv, Covalact, Ariadne, Dunapack și Bertis. Coproducător al evenimentului este Televiziunea Română.
Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *