duminică , 1 octombrie 2023

Beauty-blender: cum folosești produsul vedetă în machiaj

beauty blender

Există puține produse care să fi câştigat la fel de multă popularitate în domeniul machiajului precum beauty blender-ul. Pune bureţelul magic într-o cameră plină cu farduri, iar acesta va ieşi cu siguranţă în evidenţă. În cazul în care nu eşti familiarizată cu acest bureţel în formă de ou, trebuie să ştii că el îţi sare în ajutor de fiecare dată când vrei să aplici fond de ten, BB cream, concelear sau chiar şi pudră.

Katiuşa Popovici, make-up artist, ne împărtăşeşte sfaturile ei despre utilizarea beauty blender-ului pentru a ne convinge că acest produs nu se compară cu nimic altceva. „Vă recomand să vă achiziţionaţi un beauty blender original, care după părerea mea, îşi merită toţi banii. Multe firme au încercat să scoată copii ale acestuia, dar din păcate, aceste copii nu au reuşit să ajungă la performanţele originalului. Cel mai utilizat este cel de culoare roz neon”, explică Katiuşa Popovici.
Beauty blender-ul se foloseşte foarte uşor, prin mişcări de tapotare, în urma cărora pielea arată superb. „Ca şi cu orice alt produs, vei obţine rezultatele optime doar dacă îl vei folosi corect, aşa că am pregătit o serie de sfaturi pe care este necesar să le urmezi”, adăugă Katiuşa Popovici.

Nu îl folosi uscat

„Vă sfătuiesc să folosiţi acest bureţel umed, pentru că materialul din care este fabricat cere acest lucru. Îl băgaţi sub jetul de apă până acesta îşi dublează aproape dimensiunea, iar apoi îl stoarceţi foarte bine. Puteţi chiar să-l mai băgaţi la final într-un şerveţel şi să-l mai presaţi uşor pentru a-i lua tot surplusul de apă. Va deveni moale şi foarte fin la atingere, o mare plăcere să îl simţi pe piele”, completează Katiuşa.
Niciodată nu îl folosi uscat, deoarece bureţelul se îmbibă cu prea mult produs de make-up, este mai greu de aplicat şi nu se va întinde uniform.

Nu acoperi tot bureţelul cu fond de ten

Aplică puţin câte puţin. Poţi aplica produsul de makeup direct pe mână şi să iei cu bureţelul câte puţin sau să pui produsul direct pe bureţel. Pentru a întinde fondul de ten uniform pe față foloseşte tehnica de tapotare.

Nu te stresa dacă faci vreo greşeală

Nu trebuie să îţi ştergi tot fondul de ten de pe față în cazul în care ai aplicat prea mult. Foloseşte cealaltă parte a bureţelului, cea care este curată, şi încearcă să uniformizezi produsul. Beauty blender-ul este foarte absorbant, iar spre deosebire de o pensulă, va atrage surplusul, fără a lăsa denivelări sau linii ciudate pe piele.
Este bine ca după fiecare folosire să îl cureţi uşor cu apă şi săpun sau cu o soluţie specială de curăţare.

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *