sâmbătă , 2 decembrie 2023

Bérénice Bejo și Michel Hazanavicius, invitați speciali la Halloween Charity Ball

BereMic

Actrița Bérénice Bejo, câștigătoarea premiului pentru „Cea mai bună actriță” la Festivalul de la Cannes și nominalizată la Premiile Oscar, Golden Globe, împreună cu Michel Hazanavicius, regizorul producției ”The Artist”, premiată cu 5 Oscaruri și regizorul Cristian Mungiu, care de asemenea are în palmares cinci distincții la Festivalul de la Cannes, se alătură celei de a șaptea ediții a Halloween Charity Ball, sâmbătă, 25 octombrie la Palatul Parlamentului.

Aflați pentru prima dată în România, la invitația regizorului român care este și inițiatorul festivalului „Les Films de Cannes à Bucarest” ( în perioada 24 şi 30 octombrie), Bérénice Bejo  și Michel Hazanavicius vor fi invitații speciali ai evenimentului organizat de Asociația OvidiuRo, care are drept scop strângerea de fonduri necesare continuării programului „Fiecare Copil în Grădiniță”.

Cu această ocazie, cei doi oaspeți îi vor oferi criticului de film Irina Margareta Nistor premiul Friedrich Niemann “Lifetime Achievement Award”, pentru întreaga activitate. Alături de cele două celebrități, pe scenă vor mai urca și personalități ale cinematografiei românești – maestrul Victor Rebengiuc și regizorul Călin Peter Netzer, precum și jurnaliștii ProTV Paula Herlo și Cristian Leonte, care vor oferi de asemenea premii.

Ediția din acest an a Halloween Charity Ball, prezentată de Amalia Enache și Dragoș Bucurenci, are ca temă „Magia Filmului” și este cu atât mai importantă cu cât Asociația OvidiuRo, fondată de Leslie Hawke și Maria Gheorghiu, sărbătorește 10 ani de când schimbă destinul a mii de copii săraci. În această toamnă, aproximativ 2200 de copii din peste 40 de comunități din 11 județe intră în ciclul de învățământ preșcolar ca rezultat al programului „Fiecare Copil în Grădiniță”. Fondurile care se strâng la Halloween Charity Ball vor ajuta în continuare copiii săraci să meargă la grădiniță.

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *