Designerul român Carmen Emanuela Popa va expune, în data de 3 martie 2016, la Centrul Rus de Ştiinţă şi Cultură Bucureşti, o serie de obiecte vestimentare conceptuale care fac parte din noua colecţie BD toamnă / iarnă 2016, dar şi piese din prestigioasele colecţii prezentate pe podiumurile internaţionale din cadrul evenimentelor de profil, cum ar fi Mercedes Benz Fashion Week Russia sau Athens Xclusive Designers Week.
Lucrări din colecţiile Woman N, Soldatul Necunoscut Contemporan sau piese din prima colecţie semnată Carmen Emanuela Popa vor fi însoţite de un număr de schiţe originale ale designerului. De asemenea, un element surpriză al expoziţiei va marca vizual legătura artistică și afectivă a designerului cu arta și cultura rusă. În cadrul evenimentului vor avea loc un moment coregrafic susţinut de Georgiana Dobre, un omagiu adus baletului clasic rus cu interferenţe contemporane, şi, de asemenea, un recital pianistic oferit de Abel-Edison Corban.
„Mulţumesc pentru această oportunitate extraordinară de a putea expune o parte din lumea mea interioară transfigurată în realităţi imediate, într-un spaţiu atât de generos, prin amabilitatea doamnei Director Natalia Muzhennikova. Lucrările expuse în cadrul acestui eveniment sunt o formă de expunere directă a ataşamentului meu faţă de arta şi cultura rusă”, spune designerul român Carmen Emanuela Popa.
Expoziţia poate fi vizionată în perioada 3 – 11 martie 2016.
Despre Carmen Emanuela Popa
A fost, încă de la o vârstă fragedă, foarte atrasă de lumea înconjurătoare, având o viziune artistică profundă asupra reprezentării ei, fie prin desene în acuarelă, apoi ulei pe pânză, ca ulterior personajele sale să îmbrace o haină- metaforă, care să spună totul despre modul în care acest caracter este impresionat de viaţă, sub toate formele ei de expresie, mărturisind de fiecare dată, în direct, felul lui de „a fi”.
Recent, Carmen Emanuela Popa a militat pentru pace, la Paris. Haina Soldatului Necunoscut Contemporan a fost îmbrăcată din nou, de această dată pe un podium real al străzilor, de Ziua Internaţională a Păcii, pe 21 septembrie, 2015. Designerul a fost cuprins de emoţie când scanda „vive la paix”, şi parcă glasul soldatului necunoscut contemporan era aidoma celui din trecut, în esenţă, universal.
Carmen este absolventă a Facultăţii de Arte Decorative şi Design, din cadrul Universităţii Naţionale de Arte, Bucureşti, şi de Master în fashion design – Strategii de Modă şi Costum, în cadrul aceleiaşi universităţi.
Pentru începutul anului 2016, designerul a pregătit o nouă colecţie, fundamentată ca de fiecare dată pe creionarea impresiilor lăsate de fenomenul maiestuos al trecerii fiinţei umane prin lume.