LaRevista.ro Priveste lumea altfel
Cine vrea să îmbrăţişeze un suflet perfect aflat într-o carcasă imperfectă? Şi cine spune că este imperfectă? Şi de ce? Şi de ce o privire n-ar putea fi îngerească dacă răzbate din ochi înconjuraţi de riduri adânci? Oare numai pleoapele perfect întinse sunt capabile să răspandească lumină? Şi de ce o fiinţă cu măsuri XXL n-ar putea fi adorată aidoma uneia cu „S” pe eticheta bulendrelor? Şi de ce comparăm, judecăm, criticăm, desfiinţăm? Cine ne dă dreptul să definim ceva ce nu înţelegem?
Se spune că „frumuseţea se află în ochii privitorului”, dar la o digerare mai lentă, am putea concluziona că vorba cu pricina a fost inventată de mamele care sunt convinse că pruncii lor sunt cei mai frumoşi din… maternitate, cartier, şcoală, oraş, mapamond, deşi „pruncuşoara” a împlinit 40 de ani acum vreo cinci primăveri, şi tot n-a găsit un bărbat care s-o înveţe alfabetul amorului. Însă, în ochii celei care i-a dat viaţă, ea, Afrodita ghinionistă în amor, este cea mai bună, cea mai frumoasă, cea mai cuminte urmaşă a Evei care a păşit vreodată pe acest pământ. Bărbaţii sunt, în schimb, nişte golani nerecunoscători şi cu inima de gheaţă care caută numai blonde cu picioare lungi. Dar sufletul? Sufletul cui rămâne? Pe el cine vrea să-l îmbrăţişeze?
Am citit undeva că „frumuseţea este o realitate împărtăşită comun, dar simţită diferit, ca răspuns unic la diversitatea infinită a persoanelor umane sau la ceea ce numim, în chip sintetic, chipul lui Dumnezeu”. Acestea fiind înţelese, cum poate frumuseţea fi clasată, cuantificată, măsurată, cântărită şi, mai ales, definită, având în vedere că fiecare dintre noi, împărţiţi în milioane şi miliarde, o vedem altfel?
Şi, mergând mai departe, cine îşi asumă aroganţa de a stabili tipare de frumuseţe, şabloane universal valabile pe care ar trebui să le respectăm fiecare dintre noi? Cine spune că silueta trebuie să fie în formă de viespe, şi nu de pară, sau de măr, sau de banană, sau de orice alt fruct care nu poate fi tras printr-un inel de don’şoară silfidă?
Pierce Brosnan, despre soția lui: „Am fost binecuvântat de Dumnezeu să o întâlnesc!”
De ce revista cutare pune pe copertă o femeie (cu forme, dimensiuni, kilograme, culori desenate de un ochelarist priceput într-ale informaticii, fie vorba între noi), despre care titrează cu litere de-o şchioapă că este cea mai frumoasă femeie din lume? Păi, eu, cărând după mine prin oraş poza cu pricina, am întâlnit cel puţin un bărbat care să strâmbe din nas şi să-mi spună, fără urmă de ipocrizie, că – nu, nu eu n-am nevoie de părerile unor respectivi ipocriţi! – soţia lor sau iubita, sau ce calitate o fi îndeplinit femeia din viaţa lor în momentul acela, este infinit mai frumoasă! Da, da, soţia/ iubita/amanta cu silueta pară/ măr/banană, colăcei în jurul taliei, nişte celulită pe coapse, păr deloc ca în reclame şi dantură deloc perfectă este, pentru unii bărbați, cea mai frumoasă femeie din lume!
Prin urmare, şabloanele stabilite de nişte madame şcolite la Paris şi nişte filfizoni care şi-au pus semnătura pe nu ştiu ce compendii de modă editate la Milano, pică! Nu vi s-a întâmplat niciodată să faceţi ochii mari, mai mari decât ai lupului deghizat în bunicuţa din „Scufiţa Roşie”, când la plajă, pe prosopul de lângă, zăcea o doamnă cu dimensiuni care ar rivaliza oricând cu ale balenei albastre – dar nu în varianta pui, ci adult născător de pui vii – şi masată pe omoplaţi de către un Tom Cruise, altoit cu Brad Pitt plus Jude Law, şi cu ceva din James Bond şi Rambo, în perioadele lui de supărare maximă? Apropo, că tot veni vorba de James Bond, poate că aţi aflat deja până acum că Pierce Brosnan, unul dintre actorii care au îmbrăcat la un moment dat haina lui 007, adorat de o planetă întreagă de purtătoare de tocuri cui, este nebuneşte îndrăgostit, de peste 20 de ani, de o femeie care nu arată, nici pe departe, ca divele care îi ţin companie prin filme. Despre Keely, care poartă măsura XXL, Pierce spune: „am fost binecuvântat de Dumnezeu să o întâlnesc!” Punct! Toţi specialiştii, cercetătorii, editorii de beauty, de fashion, stiliştii şi parastiliştii planetei adunaţi laolaltă ar spune că femeia pentru care bate inima lui Bond, James Bond de peste 20 de ani, nu este frumoasă! Însă, pentru cel puţin un singur om, ea este cea mai reuşită creatură zămislita vreodată!
Şi atunci?
Ce înseamnă, până la urmă, frumuseţea?
Cred că frumuseţea poate fi măsurată în numărul de bătăi pe minut pe care le trezeşti în sufletul celui/celei care te priveşte! Nu în măsura de la sutien, nici în cea a rochiei şi nici măcar în performanţele cu trei de X. Cred că vine din încrederea în sine pe care o transmiţi privitorilor, în respectul pentru propria-ţi persoană care se reflectă, automat, şi asupra celorlalţi, în liniştea pe care o sădeşti în sufletul aproapelui, în siguranţa pe care o simte el aflat în braţele tale, în frumuseţea cuvintelor pe care le rosteşti tocmai datorită lui sau în propria-ţi frumuseţe oglindită în ochii celui/celei care priveşte.
Fragment din „Adevărata Frumuseţe feminină” de Baldesar Castiglione, secolul al XVI-lea: “Nu vă daţi seama că dacă o femeie se sulemeneşte, o face cu atâta cumpăt şi atât de uşurel încât cel care o vede sta la îndoială, întrebându-se dacă e sau nu sulemenită, are cu mult mai mult farmec decât alta boită, încât pare că poartă o mască pe faţă şi care nu îndrăzneşte să râdă de teamă să nu-i crape, şi rămâne toată ziua din zori când se îmbrăcă şi până când se culcă, cu aceleaşi culori în obraz (…)”
