joi , 19 septembrie 2019

Ce-mi amintesc din Istanbul

foto

Când mi-am luat biletul spre Europa, anul acesta, în februarie, și-am aflat că urma să am escală în Istanbul, primul meu gând a fost că o să pot să beau, în sfârșit, o cafea turcească, la ea acasă! Știți doar că, pe unde mă duc, sunt mereu în căutare de cafenele deosebite sau, în orice caz, sunt în căutare de cafea, unde se nimerește s-o găsesc.

Am zburat din Atlanta cu gândul la cafeaua aia, și imediat ce am ieșit din terminal, ținta mea a fost să descopăr cel mai bun loc unde se putea bea Turkish coffee. L-am găsit repede, că doar eram la ea în regat, așa că m-am oprit la primul stand care mi s-a părut mai autentic și care răspândea în jur o mireasmă mai puternică de boabe proaspăt râșnite. I-am cerut fetei o cafea dublă, de teamă că o să-mi facă o cafeluță din aia cât un degetar, pe care o dai pe gât dintr-o înghițitură. M-am uitat la ea să văd ce ibric folosește, plănuiam să urmăresc procesul, să văd caimacul ridicându-se la suprafață, să văd cum o toarnă în ceașcă… Băleam deja ca un bebeluș când am văzut-o cum a luat pudra cafenie și pus-o într-un aparat. Nuuu, îmi venea să-i zic, ce faaaci?! Am tăcut, că știam că o să par nebună, și-am lăsat-o să-și facă treaba. Fata folosea un aparat special, despre care nici nu știam că există, arăta ca acesta de aici. A așteptat să se prepare, în timp ce eu înghițeam în sec de poftă, gândindu-mă însă că, în loc de Turkish coffee, o să beau o imitație, vreun espresso oriental sau cine știe ce variantă modernizată a ceea ce-mi doream, de fapt. După vreo două minute, fata mi-a turnat cafeaua în ceașcă, iar când am luat o gură, am zis că l-am apucat de-un picior pe însuși zeul cofeinei! Hello, baby!

Eu în avion refuz mereu cafeaua. Pentru că sunt fumătoare, mi-e de ajuns doar s-o gust și îmi trebuie imediat o țigară, așa că, dacă vreau să rezist cu bine fără nicotină unui zbor de 10 ore, stau departe de cafea. Imaginați-vă ce poftă mi-era, în aeroport, și cum am băut splendoarea aia, parcă și mai bună decât cafeaua făcută la ibric. Când am terminat-o, am mai cerut una și-am tras de ea până m-am urcat în avionul spre București.

N-am avut timp să ies din aeroport, așa că n-am văzut nimic din Istanbul. L-am filmat doar de sus, în timp ce mă îndreptam spre casă. Dar, oricum, cred că și dacă aș fi vizitat orașul, cel mai clar mi-aș fi amintit tot gustul acelei cafele fenomenale. Mi-au mai rămas în minte doar prăjitura cu ciocolată pe care am mâncat-o, mulțimea de oameni de toate felurile, magazinul cel mare unde se vindea Turkish delight, atmosfera aproape românească și faptul că tremuram de bucurie, la gândul că eram la o oră de București!

Acasă beau cafea grecească, pe care o alternez cu cea turcească. Mi le cumpăr de la un magazin cu produse europene și le fac la ibric, dar aș fi curioasă de un aparat pentru cafea pudră, acum, că am aflat că există. Mă mai tentează un storcător cu presare lentă, să-mi fac terciuri din fructe cu el, că am unul mic și vechi și-mi ia câte o juma’ de oră să fac un smoothie. Mai repede-mi fac o cafea! 😛

***

Ți-a plăcut acest articol? Abonează-te LaRevista.ro!

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus