miercuri , 18 septembrie 2019

Ce spune DiCaprio despre șansa de a câștiga un Oscar anul acesta

leonardo dicapriofoto

E unul dintre cele mai discutate subiecte din showbiz, în această perioadă: va câștiga Leonardo DiCaprio sau nu un Oscar pentru rolul său din „The Revenant”? În timp ce toată lumea își dă cu părerea dacă actorul merită sau nu statueta Academiei Americane de Film și-n timp ce pe Internet circulă montaje video cu glume pe aceeași temă, DiCaprio e conștient că nu are cum să influențeze decizia specialiștilor.

„Adevărul e că am mai fost în situații în care am crezut că anumite filme sau anumite prestații actoricești, ale mele sau ale altora, ar trebui mai des nominalizate sau mai adorate de către public, sau că ar trebui să primească mai multă atenție. Dar e dincolo de capacitatea noastră de a controla aceste lucruri”, a declarat starul în emisiunea Andrew Marr Show de la BBC.
Leonardo DiCaprio, în vârstă de 41 de ani, joacă în „The Revenant” rolul exploratorului Hugh Glass și a fost nominalizat la Oscar de patru ori în cariera sa, fără să fi câștigat vreodată râvnita distincție. „Îți faci treaba cât poți de bine. Știu că am făcut un film care mi-a ocupat o parte atât de mare din viață, ne-am dedicat atât de mult acestui proiect, i-am dat tot ce-i puteam da. Să vedem că primim atâtea nominalizări, asta nu doar că ne face să ne simțim bine, dar e și o dovadă că oamenii își doresc să vadă un altfel de film”.

„Nu știu dacă voi mai face vreodată un film ca acesta.”

Leonardo DiCaprio a declarat, în mai multe rânduri, că rolul său din „The Revenant” a reprezentat „cea mai dificilă experiență profesională” din cariera sa. Pentru această peliculă, regizată de Alejandro González Iñárritu și filmată în Argentina, SUA și Canada, echipa a lucrat timp de nouă luni în condiții foarte dure. „Condițiile în care a trebuit să filmăm au fost foarte dificile, cel mai greu au fost de îndurat temperaturile extrem de reci”, a spus DiCaprio. „Dar toți cei care sunt parte din acest film, inclusiv eu, știam de la bun început că ne implicăm într-o experiență ce avea să fie cu adevărat provocatoare. Nu știu dacă voi mai face vreodată un film ca acesta. De fapt, sunt sigur că nu”, a adăugat starul.
„The Revenant”, în care DiCaprio joacă alături de Tom Hardy, Will Poulter, Domhnall Gleeson și Lukas Haas, a dominat scena Globurilor de Aur, de curând, când a obținut cele mai importante premii – „Cel mai bun actor”, „Cel mai bun regizor” și „Cel mai bun film la categoria dramă”. Totodată, are 12 nominalizări la premiile Oscar 2016. Leonardo DiCaprio împarte nominalizarea pentru Cel mai bun actor într-un rol principal cu Bryan Cranston („Trumbo”), Michael Fassbender („Steve Jobs”), Matt Damon („The Martian”) și Eddie Redmayne („The Danish Girl”).
Cea de-a 88-a ediție a premiilor Oscar va avea loc pe 28 februarie, la Los Angeles.

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus