joi , 30 noiembrie 2023

Cornel Ilie lansează o idee inovatoare pentru a strânge bani în scop caritabil

Cornel

Prezent în cadrul Zilelor Biz de săptămâna trecută, pentru a vorbi despre implicarea sa în activităţi de responsabilitate socială, Cornel Ilie (Vunk) a lansat o idee inovatoare prin care artiştii se pot alătura celor în dificultate: cedarea unei părţi semnificative din încasările de pe YouTube.

Liderul trupei Vunk a explicat că ideea i-a venit tocmai de la comportamentul pe care-l au oamenii: vor să ajute, dar într-un mod în care să le fie lor accesibil. Prin propunerea sa, muzicianul – care este compozitorul şi autorul versurilor tuturor hiturilor Vunk crede că se realizează un traseu complet al emoţiilor: muzica este generată de emoţiile trăite de autor, e pusă online, e mediatizată cu ajutorul fanilor care se pot bucura şi emoţiona, iar banii care se obţin sunt daţi mai departe generând alte emoţii.

„Încerc să deschid şi să propun o formă nouă de a ajuta, una care să fie şi mai eficientă şi care poate fi adoptată de absolut oricine, chiar şi de cineva care stă acasă. Eu şi Vunk vom dona toate încasările provenite din vizualizările de pe YouTube de pe următoarele şase luni lui Ioan Bănescu, băiatul de 15 ani, bolnav de cancer, câştigător al multor concursuri de chitară clasică. Chiar dacă nu ne cunoaştem personal, îl considerăm un coleg de-al nostru şi vrem să-l ajutăm. Cu ocazia asta, sper că şi ceilalţi artişti din România să ajute la rândul lor, încercând metoda noastră”, a spus Cornel.

Cornel Ilie a fost implicat de-a lungul timpului în mai multe campanii umanitare, a creat un album, „Salvaţi-vă îngerii”, ale cărui vânzări au fost donate unei fundaţii ce se ocupă de dotarea cu aparatură a Spitalului Marie Curie, a fost ambasador al asociaţiei „Autism România” şi a realizat primul clip cu un adolescent autist (Dau Alarma, 2009). Cornel Ilie a fost premiat la gala CRS Awards 2013 drept vedeta din România cu cea mai activă implicare socială.

În prezent, Cornel este ambasador în Campania Respectului, o campanie împotriva violente domestice. Cel mai recent single de pe albumul „Nu scapă nimeni”, „Pierderea lor”, este cântecul care însoţeşte aceasta campanie şi îndeamnă femeile să aibă curaj să-şi spună povestea şi să iasă din relaţiile în care nu sunt respectate, apreciate şi iubite.

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *