sâmbătă , 19 octombrie 2019

Cristian Tabără prezintă obiective turistice de găsit „Exclusiv în România”

CT

Din 27 aprilie, telespectatorii TVR 1 au ocazia să cunoască obiective turistice unice în Europa sau chiar în lume, care pot fi văzute Exclusiv în România. În fiecare sâmbătă, de la ora 18.00, românii pot afla ce potenţial turistic au locurile în care trăiesc, dar şi multe informaţii extrem de utile, dintr-o emisiune de turism semnată şi prezentată de Cristian Tabără. Exclusiv în România este transmisă în simulcast pe TVR HD şi online, pe www.tvrplus.ro.

„Dacă vă doriţi o emisiune obişnuită de turism, atunci mai bine părăsiţi-ne acum. Dacă, însă, vă doriţi altceva, cum ar fi, de exemplu, o emisiune despre destinaţii unice, mondiale şi europene, ale României, ceva cu totul neobişnuit, cu poveşti extraordinare şi cu tot felul de sugestii şi alte informaţii care v-ar putea fi de folos, înseamnă că aţi ajuns unde trebuie”, îşi asigură Cristian Tabără viitorii telespectatori.

Prima „misiune” duce echipa de la Exclusiv în România spre inima Munţilor Almăjului, pe Cheile Rudăriei. Cristian Tabără şi prietenii lui de drum întâlnesc turişti veniţi de departe, săteni, specialişti conştienţi de valoarea locului. La câţiva kilometri de Bozovici, (în judeţul Caraş Severin) se află comuna Eftimie Murgu. După vechea denumire, e ştiută ca Rudăria şi se regăseşte în documente încă din anul 1470. Numele îi vine de la apa care străbate satul, Rudărica („râul de fier”, în slavonă, nume datorat zăcămintelor din munţii din Almăjului, purtate de râu). Aici, pe valea Rudăricăi, e tărâmul „morilor de apă vie”.

Până în 1910, localnicii din Rudăria aveau 51 de mori de apă, unele dintre ele vechi de 250 de ani. Două viituri puternice au distrus o mare parte din ele, astfel că au rămas până în zilele noastre 22. Ferite de viitură de câte o stâncă masivă, alimentate de felurite canale construite de mâna omului, unele mori sunt funcţionale şi vara, când râul e scăzut. Cele 22 de „mori de apă vie” le sunt şi astăzi de folos oamenilor locului şi încântă ochiul trecătorului, fiind incluse şi în patrimoniul naţional.

Ponturi pentru călătorii în locuri speciale

În fiecare episod Exclusiv în România, Cristian Tăbără călătoreşte, descoperă şi prezintă obiective turistice, istorie, cultură, credinţă, arhitectură, tradiţii, gastronomie, facilităţi turistice şi, mai ales, unicate europene şi mondiale din România, dintre care unele sunt încă necunoscute şi neexploatate turistic. Emisiunea întâlneşte telespectatorul cu destinaţii spectaculoase, cu povestea şi istoria locului, cu facilităţi locale (acces, cazare, distracţii, costuri), cu trasee de încercat, specific local, gastronomie, tradiţii şi atracţii locale.

Alături de prezentarea locurilor, cei interesaţi vor primi numeroase „ponturi”, de recomandat să le ai în buzunar, atunci când pleci la drum, de la „ajutoarele” lui Cristian Tabără: Dana Ştefănescu, Daniel Georgescu, Mihaela Căciuleanu, Tiberiu Ştefanescu şi Lorelei Mihală. În fiecare săptămână, câte unul dintre jurnaliştii TVR enumeraţi îl va însoţi pe Cristian Tabără în regiunea în care se află unicatul european sau mondial, devenind „turist cu acte în regulă” şi testând pe propria piele atracţiile turistice ale zonei.

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus