Cum îmi amintesc de Simona Catrina

Simona Catrina, scriitoare și jurnalistă a revistei Tango/Marea Dragoste, a murit, în noaptea de 22 spre 23 martie, la vârsta de 49 de ani, din cauza unui stop cardiac. Catrina suferea de cancer mamar, diabet și ciroză. Decesul jurnalistei a fost anunțat de soțul ei, Doru Roman.

Mă iertați, trebuia să scriu rândurile de mai sus exact așa, ca la agenție, rece și la obiect, ca să pot începe să pricep că s-a întâmplat. Ca și voi, nu reușesc să trec de pragul lui „nu pot să cred” de când am aflat. Dar, de ieri, n-o mai avem aici pe Simona Catrina altfel decât prin articolele și cărțile ei.

Deschizătoare de drumuri în presa românească, Simona a fost una dintre cele mai apreciate jurnaliste și scriitoare ale ultimelor decenii. Textele ei, pline de metafore originale, de umor dulce-amar și abordări proaspete și deștepte, cucereau de la primul rând. Bijuterii unicat, inimitabile.

S-a făcut cunoscută la ziarul Național, unde a scris mulți ani împreună cu prietena ei bună, Alice Năstase Buciuta. În aceeași formulă, au lansat apoi revista Tabu, iar după trei ani, au demisionat pentru a lansa – tot împreună – revista Tango, redenumită mai târziu Tango/Marea Dragoste. Ambele reviste au fost proiecte editoriale formidabile, citate în permanență pentru materialele lor valoroase. Tabu și Tango au purtat marca inconfundabilă a acestor scriitoare, Simona Catrina și Alice Năstase Buciuta – foste colege la Facultatea de Litere din București, unite vreme de ani într-o prietenie și o colaborare profesională atât de prolifică. Pe lângă miile de articole pe care le-au scris în aceeași redacție, pe lângă cărțile pe care le-au scris separat, Simona și Alice au semnat împreună și volumul „Andiamo” – o colecție de texte creionate în stilul lor binecunoscut, romantic, profund și stropit cu umor senzațional.

În 2008, când Alice Năstase m-a invitat să fac interviuri pentru Tango, prima mea bucurie a fost că voi fi colegă cu Simona Catrina și cu Alina Grozea, și asta sub aripa lui Alice Năstase, mama revistelor din România, cum i s-a mai spus. Am fost colege de pagină, nu de redacție, pentru că lucram zi de zi la ziarul Gardianul și mi-a plăcut mereu prea mult adrenalina cotidianului ca să renunț la ea în favoarea vieții potolite din biroul unei reviste. Dar cu Alina Grozea am devenit prietenă – am lucrat apoi cot la cot la Femeia, unde mi-a fost editor, iar azi sunt fericită că scrie cu mine aici, în revista noastră.

Pe Simona am întâlnit-o în doar câteva rânduri, toate memorabile. La redacție la Tango sau la petrecerile aniversare ale revistei, la alte două evenimente, și ultima oară, ne-am dus împreună la film, cu Alice și soțul ei, fotograful Paul Buciuta. De ce spun că toate aceste întâlniri au fost memorabile: pentru că pe Simona n-aveai cum s-o uiți, dacă stăteai chiar și numai un minut de vorbă cu ea. Erai permanent conștient de faptul că era Simona Catrina, acea Simona Catrina, chiar dacă ea nu cred că a intenționat vreodată să intimideze pe cineva, dimpotrivă. Pe cât era scrisul ei de năprasnic uneori, pe atât era ea de dulce. Pe cât de curajoasă și flamboaiantă era personalitatea ei în scris, pe atât de discretă, sau timidă?, era Simona, în interacțiunile ei față-n față, cel puțin cu oamenii pe care nu-i știa prea bine. Avea o blândețe, o tandrețe aproape melancolică, pe care o regăsiți și în rândurile ei, acolo, în spatele poantelor demențiale!

Prima dată când am văzut-o, la o aniversare Tango, fără să ne prezinte cineva, am recunoscut-o din fotografia ei de editorial – fotografia superbă de mai sus, care a apărut în revistă, în dreptul textelor ei, ani de zile. Special am ales această imagine (al cărei autor nu-l știu), pentru că așa mi-o amintesc pe Simona: din articolele ei, la care mă pufnea din senin râsul, sau plânsul, și din poza asta de neuitat.

Te iubim, Simona, te iubim foarte mult, chiar dacă cei mai mulți dintre noi ți-o spunem abia azi. Ne va fi dor de tine.

***

P.S. Editorialele Simonei le găsiți pe site-ul Marea Dragoste, iar cărțile ei le puteți comanda direct la Editura Cărțile Tango, dacă nu le mai găsiți în librării.

P.S. Singurul nostru interviu cu Simona Catrina a fost realizat de Alina Grozea. Și e superb!

Semnat de Corina Stoica