Cum a schimbat Elizabeth Taylor regulile jocului la Hollywood

„După ultima numărătoare, există șase oameni în lume care creează agitație în jurul lor prin simplul fapt că se mișcă. Aceștia sunt Papa, președintele Reagan, Michael Jackson, Jacqueline Onassis, Frank Sinatra și Elizabeth Taylor”. Afirmația lui Jon Anderson, de la Chicago Tribune, datează din 1987, dar fascinația pe care o stârnesc acești oameni e azi mai vie decât ei. Gândiți-vă doar la Elizabeth Taylor: imaginea ei ne-a devenit atât de familiară, încât avem senzația că știm despre ea tot ce s-ar putea ști. M-am întrebat dacă ar mai fi vreo perspectivă nouă din care să ne putem uita altfel la viața și cariera ei. Ellis Cashmore, sociolog și critic cultural, a găsit-o și a cuprins-o în cartea lui, „Elizabeth Taylor: A Public Life for Private Consumption”, apărută la Bloomsbury Academic.

Am început cartea tocmai cu preconcepția asta, că e aproape imposibil să găsești unghiuri diferite din care să povestești viața unui star ca Elizabeth Taylor. Dar nu mi-a luat mult timp să descopăr că această carte nu e numai despre ea, ci este, încă de la primul capitol, o analiză extraordinară a vremurilor în care Taylor a devenit prima celebritate modernă. Sunt amintiți oamenii care i-au marcat drumul – începând cu mama ei, actrița Sara Sothern, care și-a dorit ca fata ei să-i urmeze cariera, și continuând cu ziarista mondenă Hedda Hopper, fără de care debutul lui Liz ar fi fost mult mai anevoios. Apoi, Cashmore studiază contextul social al fenomenului „Elizabeth Taylor” și ni-l descrie aproape ca pe o plantă așezată în pământul potrivit. Taylor era pregătită să cucerească lumea, iar lumea abia aștepta să fie cucerită de ea, așa încât ecuația aceasta a avut din start toate șansele să reușească.

E greu de spus câte dintre gesturile lui Taylor au fost premeditate în scopuri publicitare, și câte dintre lucrurile pe care le-a făcut au fost pentru că, pur și simplu, așa a simțit. După lectura asta, tind să cred că balanța a fost mai mereu echilibrată. Elizabeth a fost talentată, generoasă, creativă, curajoasă. A fost scandaloasă, teribil de capricioasă, imorală și, mai presus de toate, splendidă în toate calitățile și defectele ei.

O specialistă în manevre de marketing, a intuit mereu următorul pas pentru a șoca, pentru a crea vâlvă, pentru a ține publicul ca un cățel în lesă, și asta vreme de câteva decenii. A spus ea însăși, într-un interviu acordat revistei Life, în 1964: „Acea Elizabeth Taylor care e celebră, cea din filme, nu are nici o profunzime și nici o însemnătate pentru mine. E o marfă, o chestiune superficială, folosită în scopuri lucrative. Chiar nu știu care sunt ingredientele acestei imagini. Știu doar că produce bani”.

foto

Taylor știa însă, intuitiv, care erau ingredientele acestei imagini, care a produs, într-adevăr, sume colosale, record pentru anii în care actrița era pe val, datorită proiectelor ei în cinema, dar mai ales prin evenimentele din viața ei personală.

A fost prima actriță plătită cu un milion de dolari, pentru rolul ei din „Cleopatra” (1963), de altfel, cel mai scump film care se făcuse până la acel moment. Celebritatea ei era în plină ascensiune atunci, și a atins cote absolut istorice încă din timpul filmărilor, când Taylor și partenerul ei de filmare, Richard Burton, s-au îndrăgostit. Povestea lor e de notorietate și a schimbat nu doar viețile fiecăruia dintre ei, ci și felul în care presa și audiența se raportau la celebrități. Istoria publică a cuplurilor „Brangelina”, „Bennifer” și „Kimye” începe aici, în anii ’60, când „Liz and Dick” erau pe paginile tuturor revistelor și pe buzele tuturor. Mai mult, aventura lor (Burton era căsătorit), dată publicității de fotograful Marcelo Geppetti, în 1962, a fost punctul din care s-a născut o nouă generație de fotojurnaliști: prădători fără milă, cu unica intenție de a surprinde imagini compromițătoare și de a face bani. Curentul paparazzi a modificat ireversibil percepția lumii despre staruri, ale căror vieți private au devenit, ca să parafrazez titlul lui Ellis Cashmore, bunuri de consum public. Elizabeth Taylor a fost prima vedetă de acest tip, a cărei viață intimă era împărțită cu lumea întreagă, într-un soi de „intimitate la distanță”, așa cum o numește Cashmore.

Taylor a fost și prima vedetă care și-a făcut publică dependența de alcool și medicamente, când s-a internat la Betty Ford Center, în 1983. Tot în anii ’80, a fost primul star care a lansat o linie de parfumuri – o afacere atât de bănoasă, încât a rămas, până la sfârșitul vieții actriței, principala ei sursă de venit.

A fost căsătorită de opt ori, cu șapte bărbați (de două ori cu Burton, marea ei dragoste), a fost acuzată că i-a despărțit (și) pe Debbie Reynolds și Eddie Fisher, a suferit numeroase accidente și s-a confruntat toată viața cu o sănătate precară, permanent expusă în presă. A dus o viață luxoasă și era cunoscută pentru mofturile ei ieșite din comun, a adunat o colecție uimitoare de bijuterii și a lăsat impresia că niciodată nu i-a păsat de gura lumii.

Dincolo de stratagemele de PR, pe care le-a stăpânit ca o expertă, dincolo de gesturile ei, absolut deplasate uneori, a fost – așa cum spuneam mai sus – splendidă. O prezență pe care ți-era imposibil să n-o iubești, chiar și – sau mai ales atunci – când apărea foarte bine-dispusă la o ceremonie cu mare ștaif de la Hollywood.

Și-a dedicat ultimele două decenii din viață unui proiect nobil: să facă din SIDA o boală luată în serios și să strângă fonduri pentru cercetarea și eradicarea ei. În acest scop, în 1985, a înființat American Foundation for AIDS Research (amfAR) și Fundația Elizabeth Taylor AIDS, în 1991.

După mulți ani în care se luptase cu sănătatea ei șubredă, Elizabeth a murit de insuficiență cardiacă, în 2011, la 79 de ani. Înmormântarea a avut loc a doua zi, la Forest Lawn Memorial Park din Glendale, California. Capricioasă până la ultimul gest, a solicitat ca slujba să înceapă cu 15 minute mai târziu decât ora anunțată. Conform agentului ei de presă, „a vrut să întârzie până și la propria înmormântare”. O divă!

Cartea e o plăcere de citit, v-o recomand. Nu este doar despre Elizabeth Taylor, ci și despre societatea în care a trăit și pe care a schimbat-o într-un mod mult mai profund decât am putea crede.

P.S. Găsiți volumul lui Ellis Cashmore pe Amazon.

Semnat de Corina Stoica