Despre publicitatea online: de ce să nu fugiți de (P)

foto, editată în Canva

V-am promis de mult că vă povestesc despre publicitatea online, așa cum o văd și cum o practic eu, căci despre alții n-am decât cunoștințe de spectator. Ieri am văzut un comentariu nedumerit pe această temă, la un advertorial postat pe pagina de Facebook, și asta m-a determinat să abordez, în sfârșit, subiectul acesta atât de controversat.

Trebuie să vă mulțumesc, mai întâi, pentru cât sunteți de înțelegători cu reclama care apare, din când în când, aici, pe site. Pe zi ce trece, mi se confirmă că am adunat în jurul revistei un public extraordinar, inteligent, care înțelege – chiar fără să-i cunoască bucătăria – modul în care trăiește un produs media. E drept că, în momentul în care vedeți un (P) în fața unui articol postat pe Facebook, am observat că reacțiile voastre sunt mai rezervate, dar, altfel, fac parte dintre puținii creatori de conținut online cărora nu li s-au prea aruncat roșii stricate în cap pentru faptul că fac (și) publicitate.

Ieri, însă, am citit acest comentariu la advertorialul de care vă spuneam. Vizibil dezamăgită, o cititoare mă întreba: „Facem reclamă…?”, urmat de o fețișoară tristă.

I-am răspuns pe loc că da, facem reclamă, așa cum face orice ziar și orice revistă, de când există ziare și reviste, pentru că altfel n-ar exista. I-am explicat apoi că articolele în care spun că-mi place mult un anumit lucru sunt ÎNTOTDEAUNA, fără excepție, dublate de experiența mea personală cu acel produs. Multe dintre aceste articole nici măcar nu sunt plătite. Am scris despre Nike, despre Libris.ro, Mineral Fusion, Mario Bădescu, Lancôme, Bioderma, The Body Shop, OPI și nenumărate alte companii, pentru că realmente îmi plac enorm și le promovez din pură apreciere. Două dintre ele (Libris.ro și Bioderma) v-au oferit vouă cadouri în concursuri, dacă vreți să considerați asta o sponsorizare. Restul nu și-au plătit niciodată aparițiile. Din păcate!

Articolul care a deranjat-o pe cititoarea noastră era, într-adevăr, un advertorial, dar ele sunt de două feluri, aici, la noi:

♥ majoritatea, după cum cred că ați văzut deja, conțin câte o trimitere către un site, cu mențiunea „dacă vă interesează, găsiți aici” sau o formulare asemănătoare. Nu spun nicăieri „am încercat, mi-a plăcut, cumpărați și voi!” sau „jur, ăsta e cel mai bun produs din lume, neapărat trebuie să-l încercați!”. Uneori chiar zic, cât se poate de limpede: „nu l-am încercat, nu știu cum e”. Doar vă spun că există acel produs și pun link către site-ul unde-l puteți găsi, fără entuziasmul pe care-l manifest, în general, când chiar îmi place un lucru. Oricum, noua tendință în domeniul publicității este stilul native advertising, în care reclama e introdusă în text într-o manieră cât mai fină și neinvazivă pentru cititor. Conform acestei linii de marketing, articolul trebuie să se integreze natural în conținutul site-ului, să nu facă notă discordantă – de unde numele de native.

♥ uneori primesc, de la agenția cu care lucrez cel mai des, propunerea de a promova o companie pe care se întâmplă s-o știu din experiență personală și în care să am încredere. Sau link-urile care trebuie puse îmi dau libertatea de a mă juca mai mult cu povestea și de a pune în evidență anumite firme care m-au convins. Așa s-a nimerit și la advertorialul recent, care a stârnit acea reacție: aveam de promovat cosmetice de pe elefant.ro, și se întâmplă ca ei să vândă branduri atât de diverse și de bune, încât am putut scrie acest articol. Da, e plătit, dar fiecare cuvințel de acolo e adevărat. Credeți-mă, nu există sumă de bani pe lumea asta care să mă convingă să scriu o minciună. De fiecare dată când mi se face o propunere care simt clar că nu mi se potrivește, discut cu oamenii de la agenție și-i rog să-mi dea un alt proiect în schimb.

Mi s-a întâmplat de multe ori. De fapt, mi se întâmplă aproape în fiecare lună. Fie nu mi-a plăcut niciodată firma respectivă, fie sunt la primul contact cu ea, iar impresia pe care mi-o lasă e dubioasă. Sau sunt lucruri pe care din principiu nu le-aș promova. Am primit, la un moment dat – de la o agenție cu care nu mai lucrasem – propunerea de a face reclamă unui serviciu de videochat. Ghiciți ce s-a întâmplat? 🙂 Nu cred că ați văzut pe aici publicitate de tipul ăsta. A mai fost o companie de lenjerie intimă, al cărei site arăta însă precum Cartierul Roșu din Amsterdam, într-o variantă mult mai ieftină și dezolantă. N-am putut, am zis pas, la fel cum am spus multor altora, de-a lungul timpului.

Pe de altă parte, am primit oferte despre care inițial aș fi zis că nu-s de noi – cum ar fi companii de baterii auto sau panouri solare -, dar apoi mi-am dat seama singură că nu e nici o rușine să le promovez. Poate că domeniul lor de activitate e mai puțin atrăgător, dar nici una dintre ele nu făcea ceva imoral, ci erau niște afaceri oneste, la fel cum sunt The Body Shop sau Bioderma. Dacă pe acestea din urmă le promovez gratis, de ce nu le-aș promova și pe celelalte, contra unei sume de bani cu care să pot plăti din cheltuielile revistei?

Singura situație în care aș vedea un conflict cu astfel de firme ar fi dacă aș avea, să zicem, un blog de frumusețe sau de gătit, sau cu o altă nișă care să mă limiteze. Din fericire, eu am o revistă în care scriu despre tot ce mă interesează – de la Hitler și scufundarea Titanicului, până la sport, decorațiuni interioare și oje de la OPI. Avem și noi, e drept, nișa noastră (lifestyle, cultură, celebrități), dar e mult mai permisivă, iar caracterul acestui loc e altul decât al unui blog.

Cine nu prezintă încredere nu primește viză de intrare

Probabil vă întrebați de ce există pe site două tipuri de advertoriale. Pentru că se întâmplă să trăiesc, de câțiva ani, foarte departe de România, iar asta îmi face imposibilă testarea produselor. Gândiți-vă ce efort ar presupune, din partea fiecărei companii, să-mi trimită mie în State diferite lucruri, să le încerc, în fiecare lună. Nu se poate. Așa că mereu scriu despre ele cu rezerve, cum vă spuneam mai sus, fără să vă îndemn să le cumpărați. Sunt însă, mereu, companii pe care le știu, de regulă cu notorietate, de la care am cumpărat și eu în trecut – Philips, elefant.ro, Sephora, Republica Bio și multe altele, așa că am încredere că nu vă trimit pe câmpii când vă invit să dați click să vă uitați la ele. Cine nu prezintă încredere nu primește viză de intrare pe site, indiferent cât ar plăti.

Celelalte articole cu reclamă, în care spun răspicat ce mult îmi place un produs, fie:

♥ nu sunt advertoriale

♥ s-a nimerit ca tocmai o firmă care-mi place să-mi ofere un contract (cazul cel mai fericit, pentru că mi-e și foarte ușor să scriu și sunt și plătită pentru asta)

Cu cât, cu cât, cu cât?, bănuiesc că vă întrebați. 🙂 Știți cât de sinceră sunt cu voi, uneori până la prostie, așa că v-aș spune până și asta, dar nu pot, pentru că, în funcție de mai mulți factori, prețurile diferă. Dezvăluirea lor mi-ar face rău pe termen lung, iar voi sigur nu vreți asta. Vă pot spune, totuși, un lucru: am în continuare un job care-mi plătește mesele în oraș.

(P), un bau-bau care pune cititorii pe fugă

E lucru știut, și e motivul pentru care foarte mulți autori de bloguri și site-uri nu-și marchează conținutul publicitar. Se gândesc că, în momentul în care voi vedeți acel (P) sau eticheta „advertorial”, aveți automat reflexul pe care-l are oricine când încep reclamele la televizor: acela de a schimba canalul sau de a merge repede la un pipi. În ochii multor cititori, acel (P) descalifică din start articolul, chiar dacă el are toate șansele să fie foarte bun, mai bun chiar decât un articol neplătit! Or, agențiile de marketing digital nu-și doresc decât click-uri, dragilor. Cât mai multe click-uri. Click-uri pe articol și click-uri pe site-ul clientului. Și pe noi ne plătesc în funcție de click-uri. Faci între X și Y click-uri, primești atâția bani. Faci mai mult, primești mai mult. Pe majoritatea nu-i interesează calitatea conținutului, nu le prea pasă cât de bine scrii tu, singurul lucru la care le sclipesc ochii e câte vizite aduci pe site-ul clientului pe care-l promovezi. Și ce vizite ai șanse să aduci, mai întâi pe articolul tău, și-apoi pe site-ul clientului, dacă tu ai un (P) în față care pune cititorii pe fugă…? De asta și scriu acest text, pentru că prejudecata aceasta face rău tuturor. Voi ratați un articol cu potențial, iar mulți dintre oamenii care scriu online ajung să se ferească să vă spună adevărul: că cineva i-a plătit ca să vă ofere acel articol.

Când cititorii au dreptate

Da, există situații în care aveți dreptate să fugiți mâncând pământul când vedeți un articol cu reclamă. Sunt cazurile triste ale autorilor de bloguri care nu știu să-și împacheteze în așa fel publicitatea încât să fie plăcută și utilă cititorului. Și-apoi, există platforme online care au ajuns să facă DOAR publicitate. Ăsta mi se pare mie lucrul cel mai deranjant: când nu mai produci conținut decât dacă cineva îți îndeasă ceva în buzunar, iar site-ul tău e doar o portavoce a companiilor și a agențiilor de marketing digital care te sponsorizează. Sunt multe bloguri și pagini de Facebook pe care am renunțat să le mai urmăresc, din acest motiv. Nu mai găseam nimic scris din simpla plăcere de a scrie și din generozitatea de a împărtăși ceva cu cititorii. Devenisem un instrument de care acel blogger se folosea ca să încaseze un onorariu. Eram un click, o cifră în lista de contorizări a vizitelor. Așa că am plecat. (Vă dau un exemplu: Carmen Brumă, pe care n-o mai urmăresc de foarte mult timp, de când s-a transformat într-un PR ambulant pentru firmele cu care are contract. 90 % dintre postările ei erau publicitare, iar storcătorul ăla de fructe l-a promovat atât de mult, de ziceai că s-a măritat cu el!)

Sunt însă multe site-uri – și cred că larevista.ro e unul dintre ele – unde e de bun simț echilibrul dintre conținutul plătit și cel nesponsorizat. Sunt oameni care au pornit un blog sau o revistă din pasiune și care au muncit ani de zile ca să-și crească o audiență, iar acum culeg niște roade. Nu e nimic în neregulă cu asta, iată de ce:

♥ gândiți-vă o clipă la reacția pe care o aveți când deschideți un ziar sau o revistă tipărită. Vă apucă nervii când vedeți o machetă publicitară? Vă simțiți înșelați și folosiți? Îi considerați pe ziariști niște nesimțiți că, pe lângă articolele la care au muncit de le-au sărit ochii din cap, au îndrăznit să publice o reclamă? Sau știți că, de când există presă, există și publicitate? Și că, fără ea, acele articole n-ar fi fost posibile? Că ea e vitală în susținerea publicațiilor voastre preferate?

♥ dacă într-o revistă tipărită reclama vi se pare firească, de ce nu vi s-ar părea la fel și într-una online? E adevărat că e mai puțin costisitor să ții o platformă virtuală, decât să tipărești o publicație, dar și un site vine cu numeroase cheltuieli de mentenanță – de la găzduirea lui pe net, la probleme tehnice care trebuie rezolvate rapid sau schimbări de design necesare din când în când. Din păcate, nu ne ține nimeni gratis online, iar specialiștii în programare se plătesc cu ora, și onorariile lor te pot pune în încurcătură câteodată.

♥ am amintit mai sus doar de cheltuielile obligatorii. N-am făcut referire la munca fantastică pe care o presupune facerea unei reviste sau a unui blog de calitate. La care accesul este gratuit. Cineva stă și caută informații și subiecte, le verifică, le documentează, dă telefoane, poate chiar călătorește, intervievează, transcrie, editează, face fotografii și eventual video, apoi le așază pe toate într-un format jurnalistic și vi-l oferă spre consum. Gratuit. Cine-l plătește? Exact oamenii ăia pe care-i promovează, din când în când, în câte un advertorial.

Vă spuneam, în acest articol, pe care vă rog să-l citiți, că ceea ce s-a întâmplat, odată cu dezvoltarea presei pe Internet, a fost o schimbare de model: în era asta a virtualului, nu mai sunteți voi cei care scoateți bani în fața unei tarabe de ziare și reviste, ci o fac publicitarii, plătind pentru conținut, în locul vostru. Așa că, vă rog, când vedeți câte o reclamă pe un site, bucurați-vă pentru noi, pentru că vă bucurați, de fapt, și pentru voi.

Repet, cred că pentru a treia oară, mă scuzați: de foarte multe ori, un adevertorial (cel puțin aici, la noi) e mai bun decât un articol neplătit. Raționamentul meu e acela că, dacă tot pun o reclamă în acel text, atunci aș face bine să scriu un text cât mai bun, care să merite citit. Muncesc și câte două-trei zile la el (și pot munci săptămâni întregi la un text nesponsorizat, dar asta-i altă poveste), pentru că vreau să rămâneți cu ceva, la final, nu să simțiți că v-ați pierdut vremea. Deseori îmi și iese, din reacțiile pe care le primesc: spre surpriza mea, unele dintre cele mai lăudate texte ale mele sunt advertoriale.

Vă mulțumesc că le citiți și că ne ajutați, astfel, să rămânem în viață și să putem continua să scriem mai mult și mai bine. Și, poate, într-o zi, să renunțăm la un loc de muncă pe care-l detestăm și să putem face doar asta. Nu vi se pare că ar câștiga toată lumea…?

***

V-a plăcut acest articol? Abonați-vă LaRevista.ro și la pagina noastră de Facebook!