duminică , 20 octombrie 2019

EXCLUSIV. Elliot Mintz: „Majoritatea celebrităților pe care le-am întâlnit nu erau cele mai fericite persoane”

Elliot 3

În afară de John Lennon și Yoko Ono, care dintre celebritățile pe care le-ai reprezentat ți-au devenit prietene atât de apropiate?

Aș vrea să explic ceva: eu nu am lucrat niciodată pentru John și Yoko, nu am fost publicistul sau managerul lor. Nu am avut niciodată o relație de afaceri cu ei. Am fost prieteni. Abia în 1980, Yoko m-a rugat să fiu purtătorul de cuvânt pentru The John Lennon Estate, așa că am început să lucrez cu Yoko.

Ca să-ți răspund la întrebare, nu a existat nici o celebritate pe care am reprezentat-o care să-mi devină atât de apropiată. Nu atât de apropiată ca John și Yoko. Sunt oameni pe care i-am reprezentat și cu care am dezvoltat prietenii profunde, cum ar fi Don Johnson sau Bob Dylan și alții, dar relația cu ei nu a ajuns la gradul de intimitate pe care l-am avut cu John și Yoko. Cu ei a fost ceva unic.

Dar toți clienții tăi ți-au fost prieteni?

Nu reprezint pe nimeni care nu-mi place. Toți clienții mei îmi sunt prieteni. Uneori e vorba mai mult despre afaceri decât despre prietenie, uneori vorbim doar la o cină care are legătură cu probleme de imagine, dar trebuie să fi fost 40 sau 50 de oameni pe care i-am reprezentat de-a lungul anilor, și cu toții mi-au plăcut.

L-ai menționat pe Bob Dylan si aș vrea să te întreb: e o diferență mare între persoana lui privată și cea publică?

Nu, îl consider pe Bob foarte autentic, foarte adevărat. Și felul în care îl vezi și îl asculți în concerte este, în mare parte, felul în care este el în spațiul privat. Cel puțin, din experiența mea de până acum. Știu că unii oamenii consideră piesele lui foarte provocatoare, complicate sau misterioase, dar Bob este un om extrem de modest. Este ultimul om care și-ar ridica singur statuie; nu umblă prin lume crezându-se purtătorul de cuvânt al generației sale sau cel mai mare compozitor care a trăit vreodată. Deși cred că este unul dintre cei mai mari compozitori care au trăit vreodată și unul dintre artiștii și oamenii care au inspirat cel mai mult lumea aceasta.

Dar celebritățile, în general? Sunt cu adevărat ceea ce par?

Majoritatea celebrităților afișează o imagine falsă. Sunt într-un fel atunci când le vezi într-un loc public, și când ești doar tu cu ele, unele sunt complet nefericite. În mod evident, trebuie să ai un ego destul de mare ca să crezi că toată lumea vrea să plătească pentru a te vedea pe ecranul de cinema sau ca să-ți cumpere albumul. Vedetele își acordă multă atenție lor înseși și nu prea multă altora. Le pasă prea puțin de ceea ce alții cred despre ele. Apoi, multe chiar se tem că într-o zi nu vor mai fi celebre. Faima este o iubită nestatornică, rareori trăiește alături de cineva pentru totdeauna. Sunt oameni celebri pentru un an sau doi pentru că au făcut ceva grozav sau ceva mizerabil, iar cinci ani mai târziu, lumea nu-și mai amintește de numele lor și nu-i mai recunoaște pe stradă. Asta e teama pe care o au celebritățile.

E trist, dar ce se întâmplă cu femeile de la Hollywood, odată ce împlinesc 40 sau 50 de ani, este că rolurile se împuținează și nu li se mai oferă scenariile pe care le primeau când aveau 20 de ani. Ăsta e un lucru foarte înfricoșător pentru ele. Actorii din liga întâi, tipii duri și eroii de acțiune împlinesc 40 sau 50 de ani sau mai mult de atât, și devin puțin îngrijorați când văd că un nou erou primește toată atenția. Iar dacă te uiți la premiile MTV sau alte show-uri muzicale, pare că artiștii cărora le acordăm atenție continuă să fie tot mai tineri, așa că dacă ești o artistă de 35 de ani și o vezi pe Miley Cyrus la premiile MTV, e posibil să începi să ai emoții. Iar emoțiile reprezintă unul dintre motivele pentru care multe vedete intră în bucluc. Li se destramă căsniciile, au dificultăți personale… Majoritatea celebrităților pe care le-am întâlnit de-a lungul anilor nu erau cele mai fericite persoane.

Dar sunt și vedete care par să accepte că îmbătrânesc și își îmbrățișează noile etape ale carierei. Meryl Streep ar fi una dintre ele, nu crezi?

Sunt de acord cu tine, iar Meryl Streep este probabil cel mai bun exemplu. Probabil că este cea mai bună actriță americană, iar dacă nu, e în top 5 cele mai bune. Nu o cunosc personal, nu am întâlnit-o niciodată, dar mi se pare că nu acordă prea multă importanță felului în care vârsta ar putea-o afecta, dimpotrivă. Poate că Jane Fonda ar intra în aceeași categorie, este la fel de talentată ca întotdeauna. Asta e diferența dintre a fi artist și a fi vedetă. Meryl Streep este artistă; este, evident, bine pregătită și foarte serioasă în activitatea ei. Iar dacă ești legat de munca ta, ai mai multe șanse să fii fericit în privința carierei și a viitorului tău. Dar sunt alți oameni care devin celebri doar pentru felul în care arată, și sigur că suferă când li se duce frumusețea. De obicei, aceștia sunt oamenii cărora le pasă mai mult de bani.

Nu le pasă tuturor de bani?

Ba da, dar unora le pasă mai mult decât altora. Ei înțeleg cum funcționează lucrurile. Care e diferența reală între a avea 20 de milioane de dolari sau 50? Care e diferența între a avea sute de milioane sau un miliard? Pe ce i-ai putea cheltui, ce-ai putea face cu ei? Adică, după ce ai atins un anumit platou economic, care-ți permite ție și familiei tale să te simți în siguranță din punct de vedere financiar, orice altceva, în mintea mea, devine lăcomie. Care e diferența între a locui într-un conac cu 20 de camere și în altul care are 200 de camere? Are cineva nevoie de 200 de camere, sau de 50, sau chiar de 25…? Până la urmă, mai mare nu înseamnă mai bine, și cu siguranță nu se traduce prin a fi mai fericit.

Dacă cineva ar veni la mine acasă cu un Rolls Royce sau un Bentley de 250.000 de dolari și ar spune: Elliot, tocmai ai câștigat la loterie, uite noua ta mașină… Nu aș arunca-o. Nu aș spune că nu o vreau. Dar nu e ceva după care aș tânji vreodată. Cred că oamenii care se află de cel mai mult timp în industria asta realizează că lucrurile devin tot mai puțin importante pe măsură ce înaintează în viață. Și-apoi, când vine vorba de toate „jucăriile”, dacă n-ai pe cineva cu care să le împarți, o persoană pe care s-o iubești, atunci nu faci decât să rătăcești prin lumea ta de vis, vorbind aiurea cu tine însuți.

Asta-i o priveliște foarte tristă.

Uite, e mai bine să ai bani decât să nu ai. Nu știu dacă e mai bine să ai faimă sau nu. Cei mai mulți dintre oamenii care citesc acest interviu nu s-ar supăra, probabil, să aibă un milion de dolari. Dar, dacă-i întrebi dacă ar vrea să fie celebri, dacă ar vrea să li se facă poze în fiecare zi, de fiecare dată când ies din casă, dacă ar trebui mereu să te întrebi de ce oamenii vor să-ți fie prieteni… Asta e diferit. Ar trebui să încerci într-o zi. Mergi pe stradă, în București, și încearcă să faci poze oamenilor și să vezi cum reacționează. Cel mai probabil nu le-ar plăcea.

Care crezi că e cel mai mare mit despre celebrități?

Bună întrebare. Cred că cel mai mare mit este acela că sunt oameni extrem de fericiți, pentru că au toate lucrurile astea, pentru că sunt bogați și celebri, așa că trebuie să fie niște oameni fericiți! Am întâlnit multe persoane celebre. Parte din cei pe care i-am reprezentat au fost milionari și miliardari. Unii sunt extrem de fericiți, dar fericirea lor nu se leagă neapărat de banii sau de „jucăriile” lor, ci de oamenii cu care își împart viața și, uneori, se leagă de ceea ce pot face cu banii lor. Concepția este că celebritățile câștigă o tonă de bani și că nu fac decât să-și cumpere mașini și yacht-uri. Dar există oameni extrem de generoși, care-și împart banii cu alții. Cred că ăsta e unul din motivele pentru care publicul o apreciază pe Angelina Jolie. Viața ei nu e despre cum se duce la cumpărături, ca să-și ia mai mulți cercei cu diamante. Vezi că ea chiar și-a luat angajamentul față de ceva. De asemenea, Yoko Ono e una dintre cele mai generoase persoane pe care le-am cunoscut în viața mea și este cea mai generoasă celebritate. A donat milioane și milioane de dolari unor organizații caritabile și cauze în care crede, și are o mare bucurie atunci când poate fi de ajutor altora. Așa că, dacă ești bogat și celebru, și folosești asta pentru o cauză bună, lucrul ăsta are o mare însemnătate.

Dar de ce crezi că unele dintre vedete devin atât de nefericite?

Să devii celebru e un job full-time. Te trezești în fiecare dimineață, iar job-ul tău este să te întrebi: Ce fac eu azi ca să mențin treaba asta? Trebuie să arăt perfect, trebuie să mă îmbrac perfect, dinții, părul, totul trebuie să fie perfect, trebuie să merg la evenimentul ăsta și să mă văd cu oamenii ăștia… E vorba despre perpetuarea mitului celebrității. Nu poți să-ți pui pur și simplu halatul, să te duci la alimentară și să cumperi fructe și legume, nu? Deși unii fac și asta, dar în cea mai mare parte a timpului trebuie să fie perfecți, pentru că toată lumea se uită la ei. Și trebuie să menții asta luni de zile, ani, decenii… Când ești atât de preocupat de tine însuți, nu mai ai suficient spațiu pe care să-l împarți cu altcineva. Așa că rareori te întorci către persoana de lângă tine să o întrebi: Tu cum te simți azi? Ție ce ți-ar plăcea să faci azi? Unde ducem copiii astăzi? Pericolul este că îți începi fiecare propoziție cu eu, pe mine, meu sau al meu. Sunt oameni care încep fiecare propoziție cu eu, pe mine, meu sau al meu! Încerc să-i învăț pe clienții mei ca, atunci când oferă interviuri, să vadă cum se descurcă fără aceste cuvinte, iar în timp, fără să-și trăiască viața fiindu-și de folos doar lor înșiși. Pentru că asta îi duce la singurătate, iar singurătatea duce la tristețe și la manifestările tristeții. Poate fi mortală.

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus