duminică , 28 noiembrie 2021

EXCLUSIV. John Goodwin: „Astăzi, mulți oameni încearcă să semene cu alții ca să fie acceptați de industria muzicală”

JGoodwin2

Care dintre temele pe care le abordezi când scrii muzică te inspiră cel mai mult?

Nu scriu decât atunci când sunt inspirat, ceea ce mi se întâmplă des, deci indiferent ce temă sau subiect aleg, scriu despre el pentru că sunt absolut inspirat s-o fac. Să scrii când nu ești inspirat e ca și cum ai mânca fără să-ți fie foame. Temele sau subiectele sunt ceea ce percepem după ce cântecele sunt scrise și ascultate. În momentul în care sunt scrise, ele sunt doar impulsuri și emoții ce se transformă în conținut. Asta sună clinic, dar să vorbești despre muzică e diferit față de a o crea, deci pot vorbi despre ea așa cum doresc, fără să reușesc să explic cum mă simt atunci când o scriu.

S-a întâmplat ceva în viața ta care te-a condus în această direcție a exprimării prin artă, mai ales prin muzică?

Experiența de viață, anumite observații care m-au lovit foarte puternic, m-au făcut să devin scriitor de cântece. Asta mă și aduce mereu înapoi la această îndeletnicire. Totodată, am fost foarte inspirat de muzica pe care o ascultam în adolescență și în prima tinerețe. Mare parte din muzica de atunci vorbea sufletului meu într-o limbă care avea mai mult sens pentru mine decât cea pe care o auzeam în alte locuri în societate – cum ar fi cea care venea din partea părinților, a profesorilor, a politicienilor, prezentatorilor de știri sau chiar a figurilor religioase. Am simțit că voiam să răspund la ceea ce auzeam, încercând să vorbesc într-o limbă asemănătoare cu cea care mă emoționase prin adevărurile profunde pe care le puteai regăsi în muzica populară din acea vreme. Vreau să spun că mulți dintre cântăreții și compozitorii din anii ’60 și ’70 erau foarte autentici în legătură cu lucrurile despre care scriau.

Cred că, dacă întrebi majoritatea compozitorilor ce i-a determinat să înceapă să scrie, îți vor spune că încercau să devină parte dintr-un dialog cu muzicieni, cu alți compozitori și cântăreți care i-au impresionat. Un exemplu evident este cel al lui Dylan sau al artiștilor de la Beatles, care au spus că au fost inspirați să scrie de către oameni ca Woody Guthrie, Little Richard, Chuck Berry și alți pionieri ai compoziției. Să începi să faci muzică era un mod de a te alătura conversației mondiale cu oameni care o începuseră și care o făcuseră să sune atât de cool. Totul ar trebui să fie cool. În zilele noastre, pare că oamenii încep să facă muzică pentru a se alătura conversației comerciale dintre cei care câștigă o grămadă de bani vânzând muzică și publicul care cumpără acel produs.

Ai vreun ritual atunci când compui?

Nu chiar. Nu aprind o lumânare mov și nici nu bat vreun clopot tibetan sau altceva. Dacă ar fi să am un ritual, principalul ar fi să stau într-un loc în care cântecul să se poată naște și să am câteva instrumente cu care să-l pot scrie. Recunoc că am scris multe piese în mașină, în timp ce conduceam înspre un loc sau altul. Am învățat din experiență că e necesar să fii personal disponibil pentru a crea atunci când se întâmplă inspirația. Multe idei grozave de piese sau de picturi au dispărut pentru că nu au fost capturate în scris. Cuvântul „ritual” sugerează un fel de comportament care inițiază sau însoțește începutul procesului creativ. Singurul meu ritual este să fiu treaz în viața mea și disponibil pentru orice formă de artă care vrea să mă traverseze și să iasă în exterior prin intermediul meu.

Mulți artiști spun că tristețea e o stare din care li s-au născut cele mai reușite opere. Ai spune că asta e valabil și în cazul tău sau e un mit?

Ador întrebarea! Nu sunt tocmai un artist care se hrănește sau care are nevoie de tristețe sau de tragedie ca să se inspire. Pentru mine, piesele sau obiectele de artă plastică se pot naște din comedie – cum ar fi un gând amuzant, din contemplare sau din faptul că simt bătaia inimii cuiva într-o mulțime. Privirea neașteptată a unei femei m-ar putea face să încep să scriu. Am scris și am înregistrat un cântec intitulat „When The World Was A Child”, după ce am văzut o mamă cu copilul ei intrând împreună într-o cafenea. N-am avut nevoie de tristețe ca de un factor motivant ca să scriu piesa asta.

Dacă sunt trist, poate că scriu un cântec care provine din acea emoție, dar nu e nevoie de acea emoție ca să mă determine să trec de la starea de inspirație la cea de creație. Cred că tristețea e supraestimată ca sursă primară de inspirație în munca artiștilor. E o mare fantezie socială aceea că artiștii suferă și creează cele mai bune opere din tristețe! Multora le e doar foame, ceea ce-i face să arate triști.

Cât de importantă e dragostea pentru un artist?

Dragostea e lucrul cel mai important din lume, și nu vorbesc numai despre dragostea romantică. Unii iubesc whiskey-ul, alții iubesc golful, alții, opera. Dragostea înseamnă orice implicare, mentală sau fizică, ce ne concentrează atenția într-un mod intens pe ceea ce iubim. De regulă vine cu emoții extraordinare, iar emoțiile extraordinare pot, în mod sigur, să inițieze și să susțină procesul creativ.

Desigur, mii de cărți au fost scrise despre toate felurile de dragoste – ce este, unde s-o găsești și cum să-ți revii după ce o pierzi. Pentru o clipă, aș vrea să definesc dragostea ca pe un lucru, ca pe forța care ne face să ne simțim uniți cu cineva sau cu ceva din lumea asta. Putem fi uniți mental, fizic, spiritual sau în alte feluri cu ceea ce iubim, dar odată ce are loc această unificare, ea devine o temă majoră de gândire. Artiștii simt deseori această unitate (sau dragoste) între ei înșiși și subiectele sau muzele lor. Se simt de asemenea uniți cu materialele pe care le folosesc și cu procesul prin care trec pentru a-și exprima arta.

Dragostea e prima prioritate a sufletului. Nu există cale de a o ocoli.

Ce alt subiect te inspiră să scrii la fel de mult cum te inspiră dragostea?

Nu mă prea gândesc la ceea ce trăiesc și scriu ca la niște teme per se, pentru că temele sunt doar categorii în care ne așezăm experiențele ca să le înțelegem mai bine. Cred că văd scrisul ca pe un mod de a fi conștient de experiențe și percepții care vin din momentele pe care le traversez. Inspirația, așa cum o văd eu, e un stimul care ne oferă o șansă de a răspunde la asta prin acțiuni creative, dacă alegem să facem acest lucru. Uneori sunt inspirat să creez de ceea ce mie mi se pare un gând profund pe care îl am despre viață. (Prin profund, înțeleg ceva care mă mișcă în mod profund sau dramatic). Fiecare cântec e diferit de celălalt, sper, deci nu prea compun teme, ci doar scriu piese despre ceea ce mi se întâmplă în acel moment. Uneori mă gândesc la ceva ce mi se pare amuzant și scriu o piesă, cum ar fi „Monday I’m Starting My Diet”. E un cântec de despărțire despre mâncare. Asta nu se poate numi o temă, pentru că nu cred că se aseamănă cu nimic din ce-am mai auzit.

E nevoie de mult curaj ca să faci ceea ce faci tu, să te scrii pe tine într-un cântec?

Nu cred că e nevoie de mult curaj ca să faci ce fac eu. În acest moment, e un fel de răspuns firesc, natural la viața din mine și din jurul meu, pe care mi s-a dat voie să-l exprim. Uneori, ceea ce fac pare mai mult prostesc decât curajos, dar dacă funcționează, poate fi un lucru grozav.

Poate că ideea că artiștii sunt curajoși pleacă de la faptul că sunt dispuși să riște totul ca să vândă un vis. Eroii mei în viață sunt, în egală măsură, oamenii care fac muncă fizică și artiștii. Câteodată mă gândesc la ceea ce fac ca la un capriciu pe care mi-l satisfac și care sper să continue să servească alți oameni în lumea asta. Cred că arta și muzica sunt lucruri reale în lume, nu doar niște concepte abstracte. Și cred că artiștii nu sunt mai curajoși decât alți oameni. Cei care construiesc clădiri sau coc pâine adevărată pentru alții sunt la fel de curajoși ca un artist, deși știu că produsul lor, când e gata, o să arate ca o bucată de pâine, și nu ca „Guernica”.

Dacă ai putea alege orice artist din lume să cânte una dintre piesele tale, cine ar fi acel artist?

E întotdeauna uimitor, în calitate de compozitor, să aud un cântăreț grozav interpretând una dintre piesele mele. Compozitorii nu sunt mereu cântăreți foarte buni, așa cum cântăreții foarte buni nu sunt mereu compozitori înzestrați.

Sunt atât de mulți artiști a căror muzică îmi place, mai ales că am descoperit-o în cadrul industriei muzicale de mai demult, când obișnuia să aibă alte principii. Pe mulți dintre ei mi-ar plăcea să-i văd cântând o piesă scrisă de mine.

Am fost destul de norocos să văd că un cântăreț extraordinar, cu care cânt, a înregistrat unele dintre piesele pe care le-am scris împreună pentru un album nou la care lucrează. Dacă ar fi să pot alege orice artist care să cânte o melodie de-ale mele, ar fi prietenul meu care tocmai a făcut asta. Și, ca să răspund mai departe întrebării tale, compozitorii sunt mereu fascinați de ideea ca piesele lor să fie înregistrate de cântăreți pe care-i admiră. E vorba de acea fascinație că o piesă de-ale tale e conectată cu o voce grozavă care a însemnat atât de mult pentru tine în trecut, când ai ascultat alte melodii ale artistului respectiv.

Îmi place foarte mult piesa „Exception to the Rule”, pe care prietenul tău Jeff Bridges o cântă pe noul lui album, „Live”. Cum s-a născut melodia asta?

A început ca un flux al conștiinței, melodie și vers, pe care am început să le scriu și care au devenit un cântec. Primele două rânduri nu aveau prea mult sens imediat după ce le-am scris, dar mi-a plăcut cum sunau și starea pe care mi-au dat-o, și pe măsură ce am înaintat, ceea ce scriam a devenit tot mai concentrat și s-a transformat într-o declarație pe care mi-a plăcut s-o fac.

Multora le place versiunea lui Jeff a acestui cântec. Cred că reflectă frumusețea sufletului lui. În afară de faptul că e unul dintre cei mai mari actori ai lumii, e unul dintre cei mai buni oameni pe care i-am cunoscut vreodată. Ceea ce a făcut cu această piesă îl reprezintă la fel de mult cum mă reprezintă pe mine în calitate de compozitor.

Îl cunoști pe Jeff Bridges de atâta timp, de când erați în clasa a patra! Cum îl vezi acum, că e un star la Hollywood? Pentru tine e aceeași persoană?

În esență, e aceeași persoană pe care am cunoscut-o când eram copil, dar a continuat să devină tot mai bun în tot ce a făcut. M-a inspirat să vreau și eu același lucru și să ridicăm dialogul nostru, ca prieteni și artiști, la un nou nivel, mai înalt. A găsit un mod de a-și folosi marile realizări în viață pentru a da naștere altora. Cred că asta se cheamă evoluție creativă și personală. E un om la fel de realist și lipsit de afectare ca întotdeauna. E un om extraordinar, dar e și un tip foarte bun. Faptul că e un star are legătură cu recunoașterea mondială pe care a primit-o și pe care o merită foarte mult. Deși e o mare vedetă de cinema, când merg la el în vizită, în California, stăm deseori în bucătărie, unde ne pregătește micul dejun. Face câte un bol de ovăz cu unt și sirop de arțar! Când eu și cu el, și câțiva preteni comuni de-ai noștri, am petrecut un timp cu el în casa lui din Montana, de obicei Jeff punea masa, servea mâncarea, iar când terminam, punea farfuriile tuturor în mașina de spălat vase. O făcea atât de natural, încât uneori mă trezeam reamintindu-mi să-l ajut, altfel făcea totul de unul singur, și cu bucurie!

Un lucru care a rămas valabil în prietenia noastră a fost acela că mereu am împărtășit o bucurie în a gândi creativ și a ne exprima în mod onest. Prietenia noastră e ca o cântare împreună pe scenă, în care unul îl inspiră pe celălalt. Așa o binecuvântare!

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus