Brandul vestimentar Marie Ollie şi-a lansat prima colecţie capsula Primăvara/Vara 2014 printr-un vernisaj de ilustraţii de modă. Ineditul eveniment a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute, pe parcursul a trei zile, în decorul parizian al showroom-ului Marie Ollie.
Tablourile înalte de 1,5m, pictate de Arthur Dinu, designerul brandului, prezentau ţinutele din colecţia lansată, fiecare dintre ele fiind expusă lângă ilustraţia aferentă. „Vernisajul a fost contextul perfect pentru a prezenta stilul şi direcţia Marie Ollie printr-un altfel de eveniment. Modelele de pe podium au fost înlocuite de modelele pictate pe pânze. Am vrut să poziţionez femeia şi veşmintele la rang de opere de artă, dar uşor de înţeles pentru oricine”, declară Arthur Dinu, designer Marie Ollie.
Colecţia capsula Marie Ollie primăvara/vara 2014 face trecerea subtilă între sezonul rece şi cel cald, cu materiale fine şi fluide, dar şi cu ţesături mai groase. Printre piesele prezentate se regăsesc fustele cu talie înaltă, cu pliuri sau conice, din organza, tulle, dantelă, bluzele din voal, organza şi rochiile din crepe sau mătase. Croielile clasice au fost îmbogăţite de volume, drapaje, pliuri, suprapuneri, de reinventarea dantelei sau a combinaţiei alb-negru. Culorile vedetă au fost negru, alb, nude şi o pată de turcoaz pentru sezonul cald.
„Îmi doresc ca femeile să redescopere eleganța atemporală prin croielile clasice, feminitatea prin accentuarea calităţilor siluetei şi nonconformismul prin volumele şi drapajele îndrăzneţe. Colecţia capsulă reuneşte coordonatele unui stil inconfundabil prin suprapuneri de materiale, ţesături texturate şi reinterpretarea dantelei şi a combinaţiei alb-negru”, a mai adăugat Arthur Dinu.
Femeia căreia i se adresează brandul Marie Ollie este sigură pe sine şi caută să transmită asta şi prin ceea ce poartă. Alege croielile clasice pentru a nu se îndepărta de feminitatea ce o caracterizează, dar plusează cu elemente nonconformiste şi mereu actuale. Stilul ei este inconfundabil, pentru că se transpune cu totul în piesele pe care le alege şi optează mereu pentru materiale fine, care îi evidenţiază statutul.
Semnat de LaRevista.ro