Organizatorii Expo Ideal Mariaj au pregătit numeroase surprize pentru vizitatorii ultimului mare târg de nunți al sezonului, care are loc, weekendul acesta, la Iași. Una dintre ele este recitalul trupei Festivo Band, ai cărei artiști vor cânta, sâmbătă și duminică, la Sala Polivalentă.
În ciuda vremii mohorâte care a cuprins toată țara, ieșenii sunt niște răsfățați în acest weekend. La Expo Ideal Mariaj Iași se vor putea binedispune, printre altele, cu un spectacol live susținut de Festivo Band. Artiștii vor urca pe scenă sâmbătă, 30 martie, începând cu ora 16.00, dar și duminică după-amiaza, de la ora 14.00.
Din trupă fac parte Mihai Popistașu (voce, câștigător, alături de trupa Buzz, al premiului „Megastar” 2008 și fost concurent la „Vocea României”, sezonul I, în echipa Smiley), Doina Spătaru ( voce, finalistă la „Fabrica de Staruri”), Adrian Grădinaru (clape, vioară, chitară), Bogdan Baltă (acordeon) și Dan Radu (clape). Preț de un ceas, sau poate chiar mai bine de atât, Festivo Band va întreține atmosfera la târgul de nunți de la Sala Polivalentă cu muzică românească și străină, coveruri faimoase care vor aduce zâmbetul pe buzele tuturor vizitatorilor. „Publicul va putea asculta La vie en rose, Avant de Mourir, Por una cabeza, Besame Mucho sau Sur le ciel de Paris, melodii celebre de pe coloanele sonore ale unor filme nemuritoare. Garantăm călătoria gândurilor spre Paris, Viena, Veneția, Moscova sau chiar Buenos Aires”, promite Bogdan Baltă, acordeonistul și managerul trupei.
„Festivo Band înseamnă bun gust şi distracţie, doi termeni pe care ne-am propus să-i aducem împreună. Muzică şi distracţie de bun gust. Trupa a luat naştere în 2008, iniţial ca un proiect de café concert şi, ulterior, datorită solicitărilor pentru un alt segment de piaţă, ca o formulă Festivo Band – party music”, spune Bogdan Baltă. „Festivo Band nu înseamnă doar cântec şi dans, repetiţii şi invitaţia la o emisiune tv, înseamnă multă muncă, ani de studiu, talent nativ şi dorinţa de a reuşi. Crescuţi de mici în medii muzicale, urmând apoi studii în domeniu, am gustat succesul atât individual, cât şi în echipă, am cântat în diferite colţuri ale lumii, am încântat mii de oameni. Toate acestea ne-au dat încredere în noi, urmarea firească fiind dorinţa de a oferi publicului un spectacol memorabil”, completează artistul.
Expo Ideal Mariaj a început, ieri, la Iași
Între 29 și 31 martie, la Sala Polivalentă din Iași are loc cel mai însemnat eveniment al primăverii, unde ultimele mari reduceri de prețuri ale sezonului vor atrage atenția tuturor. La Expo Ideal Mariaj, vizitatorii vor avea ocazia să descopere cele mai noi colecţii vestimentare pentru miri şi mirese, rochii de seară, iar, de la specialiştii prezenţi la târg, vor afla idei originale şi soluţii complete pentru organizarea nunții lor.
Invitată specială a evenimentului este prezentatoarea TV Adriana Bahmuțeanu, care va lansa, sâmbătă, de la ora 15.00, prima sa colecție vestimentară, sub eticheta Bahmu Atelier. Vizitatorii târgului vor mai putea admira, la Sala Polivalentă, și două creații cu totul spectaculoase: o rochie realizată manual, cu 7.000 de perle naturale, și o altă rochie, de mireasă, confecționată integral din hârtie, plastic și staniol de o echipă de studenți ai Facultății de Arte Vizuale și Design din Iași, coordonați de prodecanul Cornelia Brustureanu și de asistentul universitar Cristina Hârțescu.
Ajuns la cea de-a noua ediţie, Expo Ideal Mariaj este singurul târg de nunți din România acreditat de ARCIN (Asociația Română a Companiilor din Industria Nunților). Evenimentul reuneşte cea mai diversificată ofertă de pe piaţa românească şi aduce la un loc cele mai renumite firme din domeniu, cu soluţii complete pentru ca nunta să fie un eveniment memorabil.
Parteneri media:
www.bzi.ro, www.iasitvlife.ro, www.121.ro, www.karena.ro, www.unica.ro, www.enunta.ro, www.viitoaremireasa.ro, www.businesswoman.ro, www.fashionlife.ro, www.nuntasic.ro, www.spuneda.ro, www.inoras.ro, www.anuntul.ro, www.ghidul.ro, www.zilesinopti.ro, www.larevista.ro, Magic FM, Prima TV Iași
Semnat de PR Expo Ideal Mariaj