Fragmentarium: „Femei”, de Charles Bukowski

Probabil că nu există cale de mijloc: Charles Bukowski te face ori să-l detești de la primul paragraf, pentru realismul brutal cu care se povestește, ori să-l adori, din exact același motiv. Eu am decis imediat că fac parte din cea de-a doua gașcă, a celor cărora nici limbajul abundent în cuvinte murdare nu li se pare vulgar (pentru că e atât de confortabil cuibărit în personalitatea scriitorului), nici abordarea privind sexul opus nu li se arată (prea) misogină sau nepotrivită în vreun alt fel. Am citit „Femei” cu pofta cu care Bukowski obișnuia să bea și să iubească, și-am împrumutat un strop din nepăsarea lui totală în fața convențiilor sociale. Un exercițiu delicios de decadent, de practicat măcar din când în când, ca să ne amintim curajul onestității. Un dezmăț literar pe care-l recomand tuturor.

Vă deschid apetitul cu câteva fragmente:

Nu-i nimic mai rău decât să fii lefter și femeia să te părăsească. N-ai de băut, nici slujbă, nu poți decât să stai să te holbezi la pereți și să te gândești. Uite așa se răzbună femeile pe tine, dar asta te rănește și le face și pe ele să sufere. Sau, cel puțin, așa-mi plăcea să cred.

~

Am simțit un gol în stomac. Mă simțeam bolnav, nefolositor, trist. Mă îndrăgostisem de ea.

~

Existau vremuri când era mai bine să te ții departe de mașina de scris. Un scriitor bun știa când nu e cazul să scrie. Oricine putea bate la mașină. Nu că aș fi fost bun la așa ceva; nu puteam nici ortografia corect și nici gramatică nu știam. Dar știam că nu e cazul să scriu. Era ca și cu fututul. Trebuia să-mi odihnesc zeul din când în când.

~

Cel mai rău lucru pentru un scriitor este să cunoască un alt scriitor și, mai rău decât atât, să cunoască mai mulți scriitori. Ca muștele pe același căcat.

~

E prea multă răceală în lumea asta, i-am spus. Dacă oamenii ar putea comunica între ei, ar fi mult mai ușor.

~

–         Vrei o curvă, ți-e frică de iubire.

–         S-ar putea să ai dreptate.

~

Eram bucuros că nu sunt îndrăgostit, că lumea mă nemulțumea. Îmi place să fiu în răspăr cu tot ce mă înconjoară. Îndrăgostiții devin adesea iritați, periculoși. Își pierd simțul perspectivei. Își pierd simțul umorului. Devin nervoși, niște plicticoși psihotici. Devin chiar criminali.

~

Pur și simplu, nu voiam să îmbătrânesc într-un mod nefericit, ci să-mi dau demisia. Să fiu mort înainte ca moartea însăși să sosească.

~

Tânjeam după femei în mod constant, cu cât erau de calitate mai proastă, cu atât mai bine. Și totuși, femeile – femeile adevărate – mă speriau, pentru că ele, în cele din urmă, îți doreau sufletul, iar eu voiam să păstrez ce ma rămăsese din al meu. Tânjeam, mai ales, după prostituate, femei de joasă speță, pentru că erau ucigătoare și din topor, nu aveau nici o pretenție. Nu pierdeai nimic după ce plecau. Totuși, în același timp, tânjeam după o femeie tandră, adevărată, în ciuda prețului exorbitant. Oricum ar fi fost, eram pierdut.

~

M-am gândit că oricine e în stare să citească altora din propriul roman cu voce tare trebuie să fie suspect. Dacă asta nu echivala cu străvechiul sărut al morții, atunci ce?

~

Îmi este imposibil să mă opresc din scris. E o formă de nebunie.

~

Eram atras de toate lucrurile imorale: îmi plăcea să beau, eram leneș, n-aveam Dumnezeu, politică, idei, idealuri. Mă cuibărisem în nimicnicie; un soi de neființă pe care o acceptam. Nu făceam pe interesantul. Nu voiam să fiu interesant, era prea greu. Ceea ce voiam cu adevărat era doar un spațiu moale, cețos, în care să trăiesc și să fiu lăsat în pace.

~

Ar trebui să mă întorc la mașina de scris, m-am gândit, arta cere disciplină. Orice amărât se poate ține după fuste. Am băut gândindu-mă la asta.

~

Adevărul este că există, de fapt, foarte puțină măreție. E aproape inexistentă. Dar poți fi sigur că cei mai proști scriitori au cea mai mare încredere și cele mai puține dubii cu privire la ei înșiși.

~

Sărutul e mai intim decât fututul. De aceea niciodată nu mi-a plăcut ca gagicile mele să se pupe cu alții. Preferam să se fută cu ei.

~

De unde veneau toate femeile? Sursa lor părea inepuizabilă. Fiecare dintre ele era unică, diferită. Pizdele lor erau diferite, săruturile, țâțele lor erau diferite, dar niciun bărbat nu le putea avea pe toate, erau prea multe, încurcișându-și cracii, înnebunindu-i pe bărbați. Ce mai ospăț!

~

–         Vreau să mă duc afară și să privesc cerul. E atât de frumos afară.

–         Bine, Cecilia.

~

Dacă ar fi să aleg între băut și futut, cred că ar trebui să mă las de futut.

~

Fiecare femeie e diferită. În esență, par să fie o combinație între ce-i mai bun și ce-i mai rău – combinație de magic și îngrozitor. Totuși, sunt bucuros că există.

~

Poate că ar fi trebuit să i-o trag? Cum era să știe un bărbat ce avea de făcut? În general, m-am hotărât eu, era mai bine să aștepți, dacă aveai oarecare sentiment pentru respectiva. Dacă o urai de la început, era mai bine s-o fuți imediat. Dacă nu, era mai bine să aștepți, apoi s-o fuți și s-o urăști mai târziu.

~

Întotdeauna mi-a plăcut să stau în casele femeilor. Când eram eu la ele, puteam pleca oricând.

~

–         Ce este ficțiunea?

–         Ficțiunea este o înfrumusețare a vieții.

~

Nu sunt decât un alcoolic care s-a făcut scriitor ca să poată rămâne în pat până la prânz.

~

Despre femei, n.r.: Unele erau mai cumsecade decât altele, unele erau pur și simplu mai interesante decât tine, și uneori cele frumoase la exterior și reci în interior erau necesare, doar ca să te trezești cu câte un șut în cur. Cele cumsecade se futeau mai bine, zău, și după ce stăteai cu ele o vreme, păreau frumoase pentru că așa erau.

~

Majoritatea oamenilor pur și simplu nu mă interesează.

~

Femei: îmi plăceau culorile hainelor lor; felul în care mergeau; cruzimea de pe unele chipuri; din când în când frumusețea aproape pură a unui alt chip, total și încântător feminină. Erau mai cu moț decât noi: plănuiau mult mai bine și erau organizate mai bine. În vreme ce bărbații se uitau la fotbal sau beau bere sau jucau popice, ele, femeile, se gândeau la noi, concentrându-se, studiind, decizând dacă să ne accepte, să ne dea papucii, să ne schimbe, să ne ucidă sau, pur și simplu, să ne părăsească. În cele din urmă, nici nu prea conta. Indiferent ce făceau, noi sfârșeam singuri și nebuni.

~

Mi s-a părut că a avut orgasm odată cu mine. Desigur, un bărbat nu știe niciodată.

~

Dacă mințeai pe cineva apropo de talentul lui doar pentru că stătea în fața ta, asta era minciuna cea mai de neiertat dintre toate, pentru că îi spuneai de fapt că continue, ceea ce era, în fond, cea mai proastă modalitate pentru un om fără talent autentic de a-și risipi viața.

~

Un bărbat avea nevoie de o mulțime de femei doar atunci când niciuna dintre ele nu era bună de nimic.

~

Oamenii cei mai importanți sunt cei mai singuri.

Foto: www.faena.com

Semnat de corina