Gabi Urdă: „Hainele m-au ajutat mai mult decât m-au îmbrăcat”

Dintre toate blogurile de modă pe care le știu, al ei mi se pare cel mai util și mai bine documentat. Gabi Urdă nu etalează haine doar de dragul pasiunii ei pentru estetic, pe care o are din plin, ci scrie practic și punctual despre lucruri care ne frământă pe toți, fie că ne place sau nu. O cunosc pe Gabi de mulți ani, de când lucram în presa de trust din România, iar ea făcea PR cu talent, pe tocuri. Între timp, a renunțat la pantofii înalți și la viața de angajat și face, ca și mine, ceea ce iubește, și-o face liber și cu poftă! Era timpul s-o invit la un interviu, în care am vorbit, desigur, despre haine și modă, despre stil personal și cum să ni-l cizelăm și despre Yard Sale, una dintre cele mai frumoase inițiative de reciclare din București.

Când ţi-ai dat seama că moda e pentru tine ceva important? Când a început să te preocupe cu adevărat şi să acorzi atenţie felului în care te îmbraci?

Relaţia mea cu hainele nu o ştiu a fi început într-o perioadă specific determinată şi nici nu am asociat-o vreodată cu moda. Pentru adolescenta de liceu, apoi studenta care eram, moda era în revistele de femei, glossy, în prezentările de modă de la TV şi în cele câteva etichete de mari case de modă pe care le găseam în scotocelile mele de second hand. Şi acum cred că a rămas aceeaşi distincţie şi percep moda mai degrabă ca pe un sistem condus de legi ale business-ului, care a domesticit şi ţinut sub control valoarea estetică, ba chiar şi utilitatea hainei ca obiect sub biciul marketing-ului.
Întorcându-mă în ograda mea, mama este una dintre cele mai creative persoane pe care le cunosc, iar acest simţ ludic şi această forţă a exprimării s-a simţit mereu în modul în care intervenea asupra hainelor şi asupra aspectului ei general: broşe prinse pe carâmbul cizmei, eşarfe înnodate pe post de curea, cercei lipiţi pe boturile pantofilor, puloverele tricotate cu coame de cai franjuri fluturând pe umeri. Pe toate le-am văzut, cu toate am trăit. Le-am acceptat şi asimilat mai târziu, în căutările identităţii proprii, ca adult tânăr, când am plecat de acasă şi am început să experimentez fără să mai caut aprobarea cuiva. Atunci am înţeles ce instrument de comunicare nonverbală este haina şi modul în care ai ales să o pui pe tine, cum ai pus-o în slujba ta, dacă te serveşte sau nu, dacă confirmă sau infirmă celelalte mesaje transmise. Hainele m-au ajutat mai mult decât m-au îmbrăcat. Erau, uneori, simptomul cel mai autentic al stării mele interioare, mi-au dat curaj să experimentez şi în alte zone ale vieţii, mi-au clădit stima de sine, m-au sprijinit şi mi-au fost purtători de cuvânt, înainte de a şti ce şi cum să spun.

Cum s-a întâmplat să faci din modă o meserie? Noi ne-am cunoscut cu mulţi ani în urmă, când lucrai în domeniul relaţiilor publice. Ai renunţat între timp de tot la PR?

Am un sigur client pe care-l reprezint acum, pe mine. 🙂 Într-o anume etapă a vieţii am simţit nevoia să coagulez un „ceva”, un produs, un brand, tot ce adunasem în experienţele mele şi tot procesul început. Mă ducea undeva, era un soi de misiune personală, îl simţeam ca pe o vocaţie, dincolo de profesie, însă nu ştiam ce formă va lua. Aşa că, mă aflam în nebuloasă, am zis „fie” şi m-am agăţat de primul impuls: am scris. Şi am început acum câţiva ani un blog. Înainte atinsesem, aşa, cu vârful degetelor, zona de design de bijuterie contemporană. Nu ştiam ce formă va avea blogul şi m-am lăsat dusă de proces, am simţit că puterea mea de a mă exprima coerent, conexiunea firească cu oamenii, curiozitatea după frumos, cu un anume simţ al „îndreptării” lucrurilor m-au dus către educaţie vestimentară şi o zonă de coaching care ţine de aspectul exterior, dar şi de modul în care cumpărăm, de o zonă de dezvoltare a abilitaţilor stilistice, de relaţia noastră cu corpul nostru, cu garderoba noastră, cu comportamentul nostru faţă de imaginea noastră în lume etc. Întâmplător, acum se cheamă consultant de imagine. Nu ştiu mai încolo în ce formă va evolua, capătă formele unei terapii estetice, o recalibrare la bucuria de a ne exprima prin modul în care arătăm şi ne îmbrăcăm.

Care crezi că e cel mai mare mit despre oamenii care lucrează în modă?

Cele care mi s-au revelat mie pe parcursul atelierelor sau în lucrul individual cu femeile este că femeile din modă poartă tocuri, cu precădere. Eu am renunţat la ele, când m-am apucat serios de consultanţă de imagine. În PR purtam des şi am simţit nevoia unei epurări, cred că a fost şi o dorinţă de a fi împotriva curentului.

Cine sunt persoanele (publice sau nu) care au avut asupra ta cea mai puternică influență în materie de modă şi stil? Ştiu că-i o intrebare-clișeu, dar, totuși, te rog să ne povestești!

V-aţi dat seama că mama, însă pe ea am recunoscut-o mai târziu ca fiindu-mi maestru, că în toate călătoriile iniţiatice mai întâi respingi, ca apoi să integrezi după ce ai mai înţeles şi trăit. Apoi, bunicul meu, un tip foarte îngrijit, cochet, cu idei bine împământenite despre imaginea lui, cum ar fi aceea că un bărbat ar trebui să poarte mâneci lungi suflecate, niciodată mâneci scurte.
Apetenţa pentru sofisticat şi dorinţa de a cunoaşte hainele şi moda ca delectare, dar şi ca escapism, a fost cu amica mea Lizica. Mai mare decât mine, îmi era profesoară de latină la liceu, iar împreună colindam toată zona Romană-Victoriei şi intram în cele mai exclusiviste magazine: probam, comparam, uneori ea cumpăra. Atunci am făcut şi cele mai mari cheltuieli, pentru buzunarul meu de atunci, faţă de cât îmi permiteam. Eram mereu lefteră. Târziu am învăţat de ce şi cum se cumpără, cum se iau deciziile în garderobă, la început, apoi în general.
Mai apoi a fost Iuliana Asoltanei, cea mai bună prietenă a mea, care mi-a deschis mintea către zona decorativă, dar şi utilitaristă a modei, către imprimeuri, nuanţe, detalii, croieli. Apoi, Carmen, proprietara boutique-ului Monique de pe Lipscani, care mi-a dat impulsuri să experimentez, care m-a crescut în autenticitate, în a-ţi urma glasul interior, dar mai ales în asumare de sine.
Îmi plac oamenii reali, foarte reali, de aceea nu am privit şi nu privesc niciodată înspre sfera publică a vieţii, ci în viaţa mea de zi cu zi, şi nu la panoplia de vedete de aici sau afară, la figure iconice etc. Vibraţia mă inspiră, viaţa din omul ăla, interacţiunea cu mine, nu proiecţia de pe un ecran sau o poză dintr-o revistă.

Deci bănuiesc că n-ai să-mi dai exemple de urmat la capitolul ăsta… Pe cine crezi că ar fi bine să urmărim, totuși, măcar pentru inspiraţie?

Întoarceţi ocheanul spre interior, în materie de stil avem nevoie de recalibrare, de o reamintire a ce ne place autentic, a bucuriei de a ne împodobi, de a ne bucura de noi, de frumuseţea noastră. Căci de aceea îi zice stil personal. Este benefic să urmăriţi bloguri, reviste, să vă delectaţi cu prezentări de modă, să cumulaţi informaţii, istorii despre culori, siluete, croieli, pentru a învăţa regulile. Însă, pentru a-ţi găsi busola, este necesar să ajungi să le înveţi până le uiţi şi să experimentezi în spaţiul propriu.
Îmi stă bine în culori neon, însă am început să le port de vreo doi ani pentru că îmi hrănesc o latură teatrală, isterică, histrionică, pe care am descoperit-o tot de vreo doi ani. Îmi stau bine pentru că sunt găsite în mine, sunt reverberaţii ele emoţiilor mele, şi pentru că sunt din mine îmi stau bine – şi se închide cercul.

Care e părerea ta vizavi de relaţia dintre bani şi stil vestimentar? Ne putem îmbrăca bine cu bani puţini? 

Acum ceva vreme am văzut un proiect al unui fotograf cu un om al străzii cu un simţ al modei extraordinar. Avea o serie întreagă de imagini cu el îmbrăcat cu haine pe care le găsea la gunoi – proporţiile, culorile, modul în care intervenea asupra hainelor şi le apropia corpului şi stărilor sale era fascinant.
Haina, oricât ar fi de scumpă, nu îţi dă o anume vibraţie, ci tu impregnezi haina cu vibrația ta. Astfel că sunt adepta slow fashion, a cumpăratului raţional, ca pe o decizie conştientă, nu ca un impuls de moment, nu escapism, nu pentru a umple goluri emoţionale. Vibraţia pozitivă, atitudinea de care se tot vorbeşte apare din interior şi se reflectă la exterior. Odată cu hainele să cumpărăm şi cărţi, şedinţe de psihoterapie, cursuri, filme, reviste de opinie, reviste ştiinţifice, flori, călătorii, multe călătorii, cadouri pentru ceilalţi, pentru familia ta, artă, albume, obiecte decorative… Toate ne vor şlefui simţul estetic şi personalitatea, toate ne vor ajuta să ne exprimăm fără teamă.

Care e cea mai scumpă piesa vestimentară din garderoba ta?

Spuneam şi mai sus că sunt adepta slow fashion, aşa că mă gândesc când fac o achiziţie şi de cele mai multe ori nu este foarte scumpă. Fiecare dintre noi are un prag de sus al sumei pe care este capabil pragmatic, raţional, dar şi emoţional să o investească într-o haină. Cea mai mare parte a bugetului meu pentru haine, care este mic şi nu, nu este lunar, este dedicat genţilor şi pantofilor.
Cea mai mare sumă pe care am investit-o lunile trecute în imagine a fost pentru un curs despre feminitate bazat pe tehnici de meditaţie şi introspecţie, nu o haină.

Şi cea mai ieftină?

Cele mai ieftine sunt gratis, căci nu o dată mi s-a întâmplat să primesc cadou câte o pereche de cercei pe care-i admirasem îndelung pe masa unei expozante la Yard Sale, nehotărâtă dacă să-i mai adaug colecţiei şi aşa mare de accesorii. Am achiziţii de 3-5 lei pe care le port frecvent şi cu mare drag şi stil, din târgurile de vechituri, de la Yard Sale, din second hand-uri. Până la urmă, fracturile de stil, melanjul, compatibilitatea între elemente diferite fac parte din bucurie, din joc, din stilul personal, din personalitatea mea.

Care e principala greşeală pe care femeile o fac în privinţa vestimentaţiei? Cea pe care o remarci cel mai des.

Teama de a fi judecate. Iar această teamă capătă forme extrem de limitative, care îşi fac simţită prezenţa în toate domeniile vieţii, căci aşa cum facem un lucru le facem pe toate. Ne este teamă că nu suntem perfecte, că nu putem fi perfecte şi nu ne asumăm un proces de evoluţie, şi că este nevoie de informaţie, răbdare, exersare ca să ajungi din punctul A în punctul B, este nevoie să-ţi însuşeşti nişte instrumente. Aşa că rămânem în jeanşi, cămăşi, deux-piece, geci negre de fâș şi bocanci de munte unisex, păr prins în coadă de cal, geantă neagră şi pantofi negri, bijuterii „finuţe”. E securizant şi agonizant de plictisitor, plus că nu-ţi foloseşte la nimic, doar te sabotează.
Apoi, intervine procrastinarea, este următorul pas. Amânăm să facem ceva, că nu ştim ce, şi la români e ruşine să apelezi la cineva, când se presupune că e aşa o treabă uşoară, la îndemâna oricui să ştii să cumperi o haină, să te îmbraci cu gust şi să dai bine la birou, la vreo ieşire, în casă, în călătorii, să-ţi creezi o imagine etc. Cum la fel este văzut şi când ne încearcă probleme de cuplu sau emoţionale, financiare sau de orice natură. Dar intervine şi momentul în care ieşim din paralizie şi ne facem curaj. Procesul începe şi rezultatele se văd repede, în exterior la început, apoi începe să clădească la imaginea noastră stima de sine.

O mare parte din activitatea ta se leagă de Yard Sale. Ce e Yard Sale, pentru cei care nu ştiu, când şi cum ai pornit acest proiect? 

Yard Sale este o iniţiativă pornită în SUA, după ce industrializarea şi-a turat motoarele şi au început a se produce mărfuri mai mult decât se consumau şi mai repede decât se deteriorau. Auzisem şi scotocisem şi eu în garage sale-urile altora, prin afara ţării, aşa că acum trei ani am dat drumul bulgărelui de zăpadă. Acum sunt aproape 50 de ediţii şi este un fenomen al Bucureştiului. Este musai să faci lunar sau bilunar o vizită la Yard Sale, la Jacques Pot acum, sau la Dianei 4. Poţi să scotoceşti în zeci de lucruri, haine, pantofi, accesorii, obiecte decorative, cărţi care-şi caută stăpâni noi la preţuri de chilipir. Atmosfera te cucereşte imediat, toată lumea este relaxată şi binevoitoare, simţi că eşti parte dintr-un proces benefic de schimbare de mentalitate: lucrurile au valoare, banii noştri au valoare, ne obişnuim să nu îi risipim, să reutilizăm, să reciclăm.

Cât de pregătit era publicul din România, când ai început, pentru o astfel de iniţiativă?

Publicul era pregătit, pentru că odată ce am intrat atât de abrupt în consumerism, există încă o foame de lucruri şi era firesc să se nască şi un contracurent. Ce mă bucură este că de fiecare dată simt cum mai există un om care realizează câte haine a cumpărat aiurea, câtă risipă de efort şi bani şi îşi recalibrează spre raţional şi conştient modul de a cumpăra, de a privi lucrurile, de a le valoriza, de a le îngriji.

Ştiu că faci şi consultanță vestimentară şi personal shopping. Cât de mult s-a dezvoltat afacerea asta în România? Îţi asigură un venit suficient, ai putea trăi doar din asta?

Spun mereu că site-ul www.gabiurda.ro s-a extins şi dincolo de online prin consultanță vestimentară şi personal shopping. Această profesie este destul de slab reprezentată, odată pentru că România este încă o ţară în care veniturile sunt mici şi ele se duc în direcţia satisfacerii nevoilor primare, apoi şi pentru că educaţia este la un nivel foarte superficial. Dar, în oraşele mari, se dezvoltă şi cererea, astfel că apare şi oferta.
Bloguri de modă sunt, însă consultanţă de imagine face foarte puţină lume, pentru că este o profesie dincolo de un schimb de informaţie, de o prestare de servicii. Consultantul de imagine are nevoie să ştie să creeze interacţiune autentică, să fie capabil de un simţ acut al oamenilor, de anume abilităţi de a desluşi limbajul nonverbal, de a comunica, de a transmite. Iar cel care o practică este musai să le stăpânească, mai ales dacă lucrează cu oameni reali, nu cu vedete care-şi construiesc o imagine, adică un construct artificial.
Este în primul rând necesar să fi pornit un proces de cunoaştere cu el însuşi, ca să poată ajunge la clientul său, altfel este doar un prestator de servicii care cumpără fuste. Or, acea persoană te caută, de fapt, ca să afle împreună cu tine de ce nu e în stare să-şi cumpere singur, ce face greşit şi cum poate remedia, iar în spatele acestui proces se ascund meandre emoţionale, relaţii, comportamente, condiţionări etc. Nu-i vinzi pește, ci îl înveţi să pescuiască, iar uneori chiar îl ajuţi să-şi înfrângă teama de apă şi imaginea defectuoasă despre el, pescarul fără noroc, şi aşa mai departe.
Dacă se poate trăi? Da, se poate, dacă ajungi la un anumit nivel de performanţă şi te iei în serios şi evoluezi constant, ca un adevărat profesionist freelancer, ca în orice domeniu de consultanţă, de altfel.

Ce faci pentru clientele tale, mai exact? 

Pentru clientele mele creez un spaţiu care le conţine şi le susţine schimbarea de perspectivă asupra garderobei lor şi asupra imaginii lor. Că vorbim despre audit de garderobă sau despre personal shopping, totul începe cu un dialog în care setăm punctul de pornire, cu nevoile ei, cu situaţia actuală a garderobei, a imaginii ei în propriii ochi, dar şi a ritmului ei de viaţă. Bineînţeles, de aici descoperim vulnerabilităţile şi punctele la care vom lucra pe parcursul orelor sau şedinţelor de consultanţă.
Mereu, dar mereu procesul porneşte de la a aduce valoare, a pune în lumină calităţile, a le conştientiza, iar defectele se vor estompa de la sine: dacă ai o talie zveltă şi ajungi să o marchezi vizual, deodată ţinutele capătă structură, pari mai slabă, mai înaltă, hainele vor părea mai bine construite, vei folosi mult mai multe, în mai multe combinaţii etc.  Detaliem împreună noţiuni tehnice personalizate: silueta, proporţiile, croielile potrivite, cromatica, texturile, lungimile etc. Apoi, exersăm abilităţile stilistice cu lucrurile pe care le ai în dulap. Şi, bineînţeles, în proces vom ajunge să şi edităm hainele care nu se potrivesc siluetei tale, statutului tău, ritmului tău de viaţă, care sunt demodate sau au dimensiuni prea mici, etc. Primeşti, pe lângă un jurnal vizual al şedinţei cu ţinutele create, şi explicaţii despre alcătuirea ţinutelor, şi, foarte important, exerciţii care să te ajute să susţii procesul de schimbare, să-ţi disciplineze şi ghideze stilul personal către o formă care să te exprime cât mai bine, cât mai autentic.
În şedinţele de personal shopping, pe lângă acest dialog iniţial, detaliem dinainte via email nevoile punctuale (un eveniment, o conferinţă, business etc.), lacunele din garderobă, un buget şi o listă de magazine, ateliere etc. care să ne satisfacă cu minim de efort şi maxim de rezultate căutările. Bineînţeles, în cabinele de probă exersăm mecanismele raţionale, conştiente, de a lua decizii de cumpărare, de a proba, dar şi modalităţi de combinare a hainelor, de culoare, de textură, care-ţi vor folosi şi odată ajunsă cu sacoșele acasă.

Toate clientele mele continuă procesul de schimbare printr-un grup secret de suport în care ne-am reunit pe Facebook, dar şi prin emailuri sau mesaje whatsup pe care le schimbăm regulat. Şi, bineînţeles, ne revedem pentru un upgrade la workshop-uri sau o altă şedinţă de consultanţă.

Care ar fi, în opinia ta, acele piese pe care ar fi ideal să le avem toate în dulap, acele piese universal valabile, care nu doar că trec testul timpului, dar ne şi ajuta să arătăm mereu bine şi să nu dăm greş cu îmbrăcatul înainte de a ieşi din casă?

Fiecare dintre noi are o inimă a garderobei, de fapt baza pe care ajungi să construieşti notele personale, glasul tău propriu. Toţi lucrăm cu aceleaşi note muzicale, dar fiecare poate compune o altă melodie – cam aşa e cu stilul personal. Şi, ca să revenim la notele muzicale, este necesar să avem culori neutre: negru, ivoire, alb, toată gama de bejuri, griuri, bleumarin, ori brunuri, pe care să punctăm celelalte culori. Apoi, să bifăm o pereche de jeanşi netrataţi, cu talie medie, boot-cut sau conici, care să ne vină bine, o pereche de stiletto cu toc (depinde de voi cât de înalt) negri, o pereche de pantofi cu şiret sau o pereche de botine, o cămaşă albă dintr-un poplin de bună calitate, un tricou cu dungi, cardigane, un sacou/blazer din tweed sau alta stofă, o fustă neagră din stofă (ce forma este mai potrivită siluetei tale), un palton camel, o pereche de mănuşi fine din piele, o curea subţire pentru rochii şi fuste şi una mai lată de pantalon, lenjerie frumoasă şi potrivită formei noastre corporale, un parfum care să ne facă la fiecare pulverizare să suspinăm de plăcere.

Unde îţi place să mergi la cumpărături de haine şi accesorii?

La Yard Sale, în târgurile artizanale, de vechituri, în buticuri obscure, în magazinele de antichităţi, în second hand-uri, în magazinele designerilor locali, oriunde în lume, oriunde m-aş afla le caut pe astea.

Care sunt cele mai dragi piese de îmbrăcăminte ale tale?

Odată ce am lucrat asupra percepţiei mele asupra lumii şi lucrurilor în general, acest fapt a reverberat şi asupra modului în care privesc garderoba. Nu înseamnă că am devenit minimalistă, că mi-am simplificat viaţa extrem sau că nu îmi plac hainele, ale mele şi în general. Doar că nu mă mai leg emoţional de ele, aşa mă pot despărţi fără regret, până la capăt este doar un obiect, eu sunt cea care îi dă valoarea. Cum spunea Iris Apfel, „este mai important să fii fericit decât bine îmbrăcat”. Te ajută enorm să fii bine îmbrăcat, dar nu-ţi garantează fericirea!
Iubesc toate bijuteriile dăruite şi făcute de cea mai bună prietenă a mea, Iuliana Asoltanei, design de bijuterie, iubesc accesoriile pe care mi le-a ales iubitul meu, moştenirile vintage de la mama sau comorile vintage găsite de Anca, soră-mea, şi cumpărate cu gândul de a fi parte din garderoba mea. De fapt, amintirea momentelor şi sentimentele faţă de ei le dau o aşa valoare, iar astea rămân mereu cu mine, chiar dacă, la un moment dat, obiectele în sine pot dispărea.

Care sunt brandurile cel mai pe gustul tău?

Mă uit cu atenţie la brandurile româneşti, la produsele făcute în România, la designerii români, la brandurile mici, care lucrează în serie mică, care acordă atenţie detaliilor, designului, calităţii, impactului asupra economiei, asupra mediului. Le prefer pe cele care mai au o urmă de om în tot procesul ăsta care produce o marfă destinată vânzării şi satisfacerii imediate a unei nevoi artificial create. Nu cumpăr de la un brand anume, nici nu-s fana cuiva, decât în măsura în care valorile brandului rezonează cu ale mele, în mod real, nu aşa, ca strategie de marketing, sau măcar atât cât se poate.

Care ar fi mantra ta despre stil? Cum ai însuma-o, în câteva cuvinte?

Aşa cum faci un lucru, aşa le faci pe toate. Când imaginea ta exprimă creativitate, firesc, asumare, încredere, originalitate, profunzime, confort, libertate, şi în business-ul tău se va simţi asta, şi în relaţiile tale, și în modul în care îţi petreci timpul liber, în care cheltui banii, mănânci, faci sport, călătoreşti etc.

Dacă avem nevoie de consultanţă vestimentară, unde te găsim?

În primul rând pe site-ul www.gabiurda.ro, apoi pe pagina de Facebook Gabi Urda şi la workshop-urile mele lunare din Bucureşti sau din ţară – sunt şi ele anunţate mereu pe site şi în social media.

Semnat de Corina Stoica