joi , 20 iunie 2019

Gabriel Stan: „Pictura nu va muri niciodată, omul va avea mereu nevoie să-și exprime universul interior”

În ce măsură sunteți conștient de ceea ce faceți, atunci când pictați? Este un pictor perfect lucid în faţa pânzei?

Nu, pot spune cu mâna pe inimă că e ceva deasupra lui. Nici în alte arte, nici când pictezi nu ești tu. Tu semnezi lucrarea cu numele tău, dar e o trufie, n-ai pictat-o tu. Să fiu bine înțeles: nu e ceva paranormal, ci e vorba de o stare de grație. Arta e o stare de grație. E tot a ta, bineînțeles, tu ești cel care ajunge în starea asta, iar dacă nu ajungi la ea, nu lucrezi. Asta e diferența dintre un amator și un maestru: maestrul nu pune mâna pe pensulă dacă știe că nu are starea potrivită. Apoi, maestrul mai are o calitate: rupe, distruge, aruncă tot ce este prost. Eu, dacă fac asta cu un student la Arte – dacă-i rup în față lucrările – îl pun la pământ sufletește, pentru că lucrările acelea sunt copiii lui, monştrii, de fapt.

Ați făcut asta vreodată?

Cu alții, nu. Dar am distrus multe lucrări de-ale mele. (vezi galeria foto la finalul interviului)

Mai faceți și azi lucrul ăsta?

Da, bineînțeles, dar am ajuns atât de înțelept, încât nu mai muncesc degeaba, sunt prea leneș ca să produc ceva ce trebuie distrus ulterior (zâmbește). Lucrez când chiar știu că-mi iese, dacă nu, nu iau pensula în mână.

„Asta e de fapt competiția în artă: poți să faci ceva foarte, foarte bine, să te bați cu oricine din lumea asta?”

Aveți lucrări pe care le considerați proaste?

Toate lucrările mele sunt proaste, slabe. Eu încă nu m-am apucat de pictură! (râde) Nu sunt idolatru, sunt foarte conștient de lipsurile mele, de nivelul meu. Pictura e o artă foarte grea. Pare, așa, o glumă, dacă o privești ca pe un divertisment sau ca pe un tratament medical, ca pe un hobby. Nu, pictura ca mod de luptă pe viață și pe moarte, la modul foarte serios, așa cum o înțeleg eu, nu este o glumă. Deloc. Este o muncă grea, istovitoare. Ai nevoie de forță, inclusiv fizică, ai nevoie de o anatomie aparte. Ai nevoie de antrenament, atât energetic, cât și fizic, deși pictura pare feminină. Gențiana face sculptură și ceramică. Și am observat ceva la foarte multe femei: nu au nervi, n-au control pe nervi, or, pictura este grea tocmai pentru că trebuie să fii atât de puternic, încât să-ți poți controla nervii, dracii. Te surescitezi la un nivel maxim și altfel, poți să înnebunești, să-ți pierzi mințile, de aceea trebuie să fii foarte răbdător și calm. M-am antrenat să am răbdare, asta este o mare virtute, mai ales în artă. Am avut și eu perioada mea de nebunie, artiștii pățesc asta, ajung într-un punct în care se cred buricul pământului.

Semnat de

2 comentarii

  1. Corina iti multumesc pentru tot ceea ce ai adunat aici, in acest interviu. mi a mers la suflet si mi a raaspuns la intrebari pe care mi le puneam in ultima vreme. superb!

  2. vavaly, ne bucuram ca ti-a placut!

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus