joi , 20 iunie 2019

Gabriel Stan: „Pictura nu va muri niciodată, omul va avea mereu nevoie să-și exprime universul interior”

Ați trecut inclusiv prin asta?

Da, evident. Devii agresiv, revoluționar, lumea începe și se termină cu tine. Tu exiști și nimic altceva. Asta este capcana tinereții. Vrei să te manifești – este normal – dar nu știi foarte bine cum s-o faci. Și atunci îți supragonflezi egoul și devii stăpânul lumii. Este perioada Eudemonică, spun eu.

Și ce v-a trezit din starea asta?

Te trezești în momentul în are te uiți în oglindă și te întrebi câte parale faci. Fac pictură, dar ce pictură fac, este bună sau este bună de aruncat?

Ați început să aveți îndoieli?

Sigur, este firesc să ai îndoieli, le am și azi. Dar atunci am avut un moment în care m-am întrebat dacă sunt cu adevărat bun și dacă ar trebui sau nu să merg mai departe. Momentul ăsta ar trebui să-l trăiască fiecare, măcar o dată în viață. Asta este de fapt competiția în artă: poți să faci ceva foarte, foarte bine, să te bați cu oricine din lumea asta? Dacă da, atunci mergi mai departe. Mai e o perioadă după aceasta, în care rămân majoritatea – și arta modernă e bolnavă, din punctul meu de vedere – apare capcana luciferică, caleidoscopică, în care devii manierist. Ai făcut ceva, ți-a ieșit bine și rămâi acolo. Dar este o păcăleală, este o minciună, pentru că rămâi într-o pătrățică în care toată lumea îți spune maestre și toți îți cumpără lucrările, dar mai departe nu mai mergi.

Poate că din acel moment vine și faima, vin și banii, de aceea mulți rămân acolo…

Nu știu, eu n-am căutat niciodată să fac bani din pictură, că altfel, aș fi pictat pepeni sau teme comerciale. Eu am vrut să fac pictură adevărată și să mă bat cu marii artiști, nu cu cei care încă trăiesc, ci cu cei care au rămas în istorie. Eu m-am luat la trântă cu Rembrandt. Nu este o chestie de trufie, de aroganță, dar am spus: Beau bere cu Rembrandt și-l bârfesc pe Dali. Poate sunt nebun sau greșesc, dar după atâția ani de pictură știu foarte bine cât de bun sunt și de ce sunt în stare.

Semnat de

2 comentarii

  1. Corina iti multumesc pentru tot ceea ce ai adunat aici, in acest interviu. mi a mers la suflet si mi a raaspuns la intrebari pe care mi le puneam in ultima vreme. superb!

  2. vavaly, ne bucuram ca ti-a placut!

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus