joi , 20 iunie 2019

Gabriel Stan: „Pictura nu va muri niciodată, omul va avea mereu nevoie să-și exprime universul interior”

În clasele mici, același lucru se întâmpla și cu propaganda anti-religioasă. Îmi aduc aminte că, în clasa a patra, ne-au strâns pe toți copiii de la şcoala din cartierul Steagul Roșu, și a venit o cuconiță de la învățământul politic central, care, cu o isterie demnă de filme artistice, a început să urle la noi. Era înainte de Paște. Ne-a spus să nu mergem la biserică de Înviere, să nu mâncăm ouă roșii și așa mai departe. Mie nu-mi spusese nimeni înainte despre lucrurile astea. Eu eram liber să mă joc, să fiu un copil care să-și trăiască fericit copilăria. În momentul în care am văzut atâta răutate și atâta ură împotriva lui Iisus… acela a fost momentul în care eu am fost convins că Iisus există! Altfel, nu avea niciun rost să fie combătut în fața unor copii care nu știau nimic despre El. Or, asta s-ar putea să facem noi acum, încercând să intoxicăm copilăria celor mici cu direcții implementate fără blândețe, fără înțelegere. Toate astea trebuie să vină normal, firesc în familie, din tradiţie. Dumnezeu apare, dacă-L lași să apară firesc. Un mare deserviciu credinţei îl fac şi pocăiţii amercani care urlă azi în piaţa publică în numele lui Iisus. Parcă vezi un drac, nu un om al lui Dumnezeu…

„Mama desena dumnezeiește, n-am mai văzut un alt om să dezeneze așa.”

 În casa în care ați crescut ce fel de atmosferă era?

La mine în casă s-a citit foarte mult. Bunicul meu citea, fratele meu, care este mai mare, mama… Toată lumea citea, era un fel de boală a cititului. La noi în casă erau cărți care apăruseră atunci, prin anii ’54 – ’60. Le aducea tatăl meu de la uzină, de la „Steagu’”, era marea literatură rusă pe care sunt bucuros și acum că am citit-o în copilărie. Au fost scriitori foarte buni, chiar dacă aveau amprenta aceea comunistă și încercau un fel de politizare și o ideologizare a țării noastre, a minților copiilor. A existat însă și toată literatura veche, pe care nimeni nu putea să o ardă sau să o ascundă. Eu n-a trebuit să dau de Caragiale sau Alecsandri, Eminescu după ce cărțile lor au fost reeditate, pentru că le-am avut în casă. I-am citit înainte să îi învăţ la şcoală. Jucam piese de teatru cu copiii și preluam teme din Alecsandri sau din Caragiale. Făceam chiar un amestec din ce filme vedeam la cinematograf. Cum televiziune nu era, toată lumea mergea la cinema.

Părinții dvs. aveau profesii în zona de artă?

Nu. Părinții mei au fost niște oameni normali, pe care schimbarea comunistă i-a făcut să se adapteze. Talăl meu a fost negustor de vinuri, după care a lucrat aici (n.r. la Brașov), la „Astra”, iar apoi la „Steagul Roșu”, ca mecanic auto. Apoi, a devenit șofer de cursă lungă. El a fost un pasionat de motoare; a avut motocicletă, a participat la raliuri de viteză, avea cască și mănuși de piele (zâmbește). Am copilărit pe motocicletă și pe mașină.

Semnat de

2 comentarii

  1. Corina iti multumesc pentru tot ceea ce ai adunat aici, in acest interviu. mi a mers la suflet si mi a raaspuns la intrebari pe care mi le puneam in ultima vreme. superb!

  2. vavaly, ne bucuram ca ti-a placut!

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus