LaRevista.ro Priveste lumea altfel
Foto: newstimes.com
Vi s-a întâmplat, probabil, și vouă să vă placă atât de mult coloana sonoră a unui film, încât imediat ce se termină, să urmăriți atent genericul final sau să căutați repede pe Internet ca să aflați cine a compus-o. Mie asta mi s-a întâmplat cu toate filmele a căror muzică a fost scrisă de Hans Zimmer, care a devenit favoritul meu în acest domeniu. Thelma & Louise, Rainman, The Lion King, Gladiator – sunt doar câteva dintre peliculele înnobilate de creațiile acestui mare muzician, care mărturisește că are o existență „ciudată”, pentru că-și petrece majoritatea timpului într-o lume de vis, și nu în realitate.
Într-un interviu acordat site-ului The Talks, Hans Zimmer a vorbit despre muzica pe care o ascultă și ma ales, despre cea pe care o scrie, în maniera firească în care o face orice artist născut să creeze. Cele mai interesante declarații ale muzicianului, mai jos:
Ce muzică ascultă: „Am muzică peste tot și depinde foarte mult de starea pe care o am. Duke Ellington a spus ceva grozav, cândva prin anii ’30: există muzică bună și muzică proastă. Stilistic, ascult de toate: pot să încep cu White Stripes, să continuu cu ABBA și cu Kraftwerk, iar din când în când trebuie să-mi iau o doză zdravănă de Bach.”
Nu își ascultă propria muzică: „Niciodată. Când ajung acasă, ultimul lucru pe care vreau să-l aud e ceva scris de mine. Dar copiii mei au început să cânte la pian și la violoncel, iar acum interpretează din muzica mea. Cumva ador și detest chestia asta, în același timp. Pentru ei, tata nu face nimic special. Tata doar îi aprovizionează cu note noi cu care ei se pot distra.”
Despre cât de mult îl influențează munca sa: „Ei, bine, devin puțin parte din acele personaje, așa încât, atunci când lucrez la filme foarte deprimante, cum a fost de exemplu The Thin Red Line, nu sunt o companie prea plăcută, să spunem. E atât de ciudat să fii compozitor de muzică de film, pentru că nu trăiești deloc în realitate. Ești mereu în lumea aceea de vis a filmului. Percepția mea asupra realității cotidiene este, de fapt, destul de negativă. Sunt muzician, iar muzicienii se joacă. Eu mă joc cu muzica, deci există o lipsă a maturizării în ce mă privește – din fericire sau din păcate, pentru că uneori îmi cam stă în cale. Încă mi se pare dificil să-mi gestionez situația bancară…”
Cât de ușor compune? „La fiecare dintre filmele a căror muzică am scris-o m-am lovit de o problemă insurmontabilă, și mereu se întâmplă la fel: este un punct în care încep să-mi spun: Of, Doamne, habar nu am cum să fac asta sau Nu sunt destul de bun. La sfârșitul zilei, faptul că am făcut ceva cu care oamenii chiar rezonează e o recompensă foarte importantă și mă face să merg mai departe. De fiecare dată când încep munca la un film nou, e o călătorie în timpul căreia învăț. E mereu o luptă. Dar, pe de altă parte, asta o și face plăcută.”
Despre pregătirea pentru filmul The Da Vinci Code: „Am avut ocazia să-mi petrec un an întreg documentându-mă, uitându-mă la picturi și citind cărți și alte lucruri despre subiectul filmului. A fost grozav să-mi petrec un an astfel!”
Cum îi folosește documentarea atunci când scrie muzică: „Există o idee generală despre ce este bun sau nu pentru film, însă apoi, foarte repede te transpui în personaje. Și, dacă te gândești la toate filmele bune, lucrul acesta funcționează mereu. L-am întrebat odată pe Penny Marshall: Cum faci un film bun?, iar el mi-a spus: E foarte simplu: îți protejezi eroul. Cu alte cuvinte, protejează-ți personajul principal. Nu-l face să spună ceva stupid, să poarte haine caraghioase și nu-l pune în situații care sunt în afara lui. Atâta vreme cât faci asta, vei spune povestea cu succes.”
Trebuie să-i placă un film ca să compună o coloană sonoră bună? „Trebuie să-mi placă filmul, sigur că asta ajută. Cine vrea să lucreze la ceva ce nu-i place? Dar mai important este că, de regulă, îmi place filmul pentru oamenii care sunt implicați în realizarea lui. E o colaborare foarte strânsă; de cele mai multe ori regizorul stabilește linia, iar asta e partea care mă inspiră. Gore Verbinski, de exemplu, dacă eu merg departe în ceea ce creez, va găsi o modalitate de a mă împinge să merg și mai departe. Pentru că asta e ceea ce facem: încercăm să spunem o poveste pe cât de bine se poate și să o spunem în moduri în care nu a mai fost spusă până acum.”
Semnat de Corina Stoica
