LaRevista.ro Priveste lumea altfel
Nu știu dacă ați ajuns vreodată la Vulcan, în județul Brașov, dar eu acolo m-am născut și am copilărit. Și e primul loc care-mi vine în minte când pronunț cuvântul „acasă”. Apoi, cred că e singurul loc din Romania de care mi-e cu adevărat dor de când am plecat peste mări și țări.
Calendaristic, și în Georgia e iarnă, dar locul ăsta pare să-și fi stabilit propriile anotimpuri, pe care le derulează după bunul plac. E cald ca la început de septembrie, mai ales în miezul zilei, când poți ieși afară în tricou, iar asta nu mă face decât să-mi fie dor de iernile de acasă. Pentru că am crescut în Transilvania, iar decembrie mă prindea mereu în haine groase și cizme călduroase, mă aștept să privesc pe geam dimineața și să văd totul alb în jur, iar când ies afară să mă împrietenesc din nou cu gerul, așa cum fac an de an. Cred că cei ca mine, care au trăit o viață în locuri unde sărbătorile vin mereu cu zăpadă bogată și friguri deseori insuportabile, au întipărită nevoia de iarnă în memoria afectivă și în cea a corpului fizic.
Mai sunt nouă zile până la Crăciun, iar eu, în loc să îngheț la primul pas pe care-l fac în afara casei, ies în balerini și tricou, iar seara îmi fac veacul pe verandă, fără să mă înfrigureze nici cea mai mică pală de vânt. În timpul ăsta, satul meu frumos se adăpostește iar sub o mantie groasă și imaculată de zăpadă, de care se mai dezvelește abia prin martie, încolo.
Așa arată iarna la Vulcan, în câteva fotografii pe care le-am făcut de-a lungul anilor, prin pădure, unde obișnuiam să merg la plimbare, și la mine în curte.
Iarna la Vulcan
In anii „60 am avut ocazia sa merg pentru prima data in Vulcan cu sotia mea Virginica, s-o vizitam pe verisoara sotiei, Elena (Nuti) Nica, care era de curand casatorita cu un baiat din Vulcan. Noi mergeam vara des in Brasov si treceam si pe la matusa ei Frusina, care era sora cu mama sotiei, iar ei se pregatea-u sa mearga la Vulcan s-o viziteze pe fica lor Nuti si cu acest prilej am fost invitati si noi sa-i insotim. Nu-mi pare rau, aceasta vizita o am intiparita in minte si acum, parca ieri s-a intamplat. Ai dreptate, o comuna tipic taraneasca, cu comportamentul, obiceiurile, viata si animalutele lor, ce nu pot lipsi dintr-o gospodarie rurala. Asa ca te cred in tot ce spui in amintirile tale si am citit cu placere relatarile tale aproape copilaresti, dar foarte inportante pentru tine, iti tine copilaria mereu treaza, iar nostalgia tineretii n-e face bine s-o retraim mereu fara sa ne plictisim, din contra, BRAVO CORINA.