miercuri , 26 iunie 2019

Irina Rădulescu: „Cred că rolul de Tată a fost cel mai frumos rol al Tatălui meu”

2

Cum era domnul Dem Rădulescu în postura de tată? Avea acelaşi farmec, acelaşi haz şi în familie? 

Cred din tot sufletul că rolul de Tată a fost cel mai frumos rol al Tatălui meu. Ceea ce ştie lumea despre el ca actor este nimic faţă de cum era cu mine ca Tată.

L-ai văzut vreodată trist?

Trist nu aveam cum să-l văd, pentru că se lumina de fiecare dată când mă vedea… Cu siguranţă avea griji şi probleme, dar eu aveam acest efect asupra lui. Iubirea cu care ne privea şi ne învăluia, pe mine şi pe mama, era unică… Și atât de puternică, încât a rămas în noi chiar şi dincolo de moarte.

Ce va plăcea cel mai mult să faceţi împreună?

Plăcerea noastră, a tatei şi a mea, erau plimbările pe timp de noapte; când străzile erau liniştite, noi le cutreieram şi povesteam, şi râdeam cum nu cred să o mai fi făcut de atunci. Astea sunt cele mai dragi amintiri cu el… De altfel, nu am decât amintiri frumoase cu el, iar cele mai puternice amintiri, din punct de vedere emoţional, sunt acelea când eram toţi trei – Mama, Tata şi cu mine – acest triunghi îmi dădea întotdeauna un sentiment de echilibru unic. Cred că asta înseamnă FAMILIE.

Există vreun lucru despre dumnealuipe care publicul nu l-a ştiut niciodată?

Cred că publicul nu ştie cât era de sensibil… Ţin minte că, la întoarcerea mea dintr-o excursie în Franţa, copil fiind, tata m-a aşteptat la scara avionului. I s-a permis acest lucru la aeroport, atât de iubit era… Iar când m-a văzut, i s-au umplut ochii de lacrimi…

Ce regreţi cel mai mult în relaţia cu tatăl tău?

Când mă gândesc la Tata nu pot avea regrete… Dumnezeu a fost atât de darnic cu mine când mi-a dat aceşti părinţi minunaţi, încât nu am dreptul să am regrete!

Care e cea mai frumoasă parte a profesiei tale?

Cea mai frumoasă parte a profesiei mele? APLAUZELE.

Ce îţi doreşti cel mai mult să realizezi pe plan profesional?

În plan profesional îmi doresc să mă perfecţionez, iar ăsta e un drum de o viaţă. E o meserie imprevizibilă, iar şansa are un rol important. Până acum norocul mi-a surâs. Nu pot decât să mulţumesc şi să muncesc mai departe cu credinţă.

Unde te putem vedea jucând, în perioada aceasta?

În prezent, sunt actriţă la Teatrul Mic, unde joc în două spectacole după piese de Shakespeare: „Furtuna”, în regia Cătălinei Buzoianu, şi „Visul unei nopţi de vară”, în regia lui Gelu Colceag. Am lucrat la radio „O noapte furtunoasă”, în regia lui Dragoş Galgotiu, şi la serialul „Tanti Florica” de la ProTV.

Dacă cineva te-ar invita să te prezinţi, ce i-ai răspunde? Cine eşti tu, Irina Rădulescu?

Dacă ar fi să mă prezint… aş spune că sunt un om simplu, căruia îi plac lucrurile simple. Cam atât!

Irina Rădulescu

Irina Rădulescu
Irina Rădulescu
Irina Rădulescu
Irina Rădulescu
Irina Rădulescu
Irina Rădulescu
Irina Rădulescu
Irina Rădulescu

Foto: arhiva personală a Irinei Rădulescu

Semnat de

2 comentarii

  1. „Dacă ar fi să mă prezint… aş spune că sunt un om simplu, căruia îi plac lucrurile simple”
    Parintii devin nemuritori…amintirile dau putere …buna crestere este intotdeauna cel mai bun „atu”.

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus