Marilena Adam: „Indiferent că e preşedinte sau cerşetor, tot omul trebuie să mănânce ceva bun!”

Dacă intri măcar preț de un minut în cofetăria Claus, e imposibil să pleci de acolo fără să guști ceva bun, bun de tot, cum n-ai mai mâncat niciodată. Tăvi întregi cu prăjituri felurite, cu fursecuri pudrate apetisant sau îmbrăcate în ciocolată, torturi spectaculoase sau cozonaci proaspăt rumeniți în cuptor – toate ți se înșiruiesc în fața ochilor, făcându-te să te simți ca un copil într-o fabrică de bunătățuri fără seamăn. Marilena Adam – cea care a creat această lume dulce, unde sunt bineveniți copii și adulți deopotrivă – ne-a vândut câteva ponturi pentru succesul în afaceri și ne-a spus povestea cofetăriei Claus, locul unde mereu găsești o nouă prăjitură de care să te îndrăgostești.

Când aţi deschis cofetăria Claus?

Am deschis-o în 2004. În perioada aceea trebuia să vină pe lume primul meu nepoţel – acum am patru – şi ne-am gândit, în familie, că e timpul să facem ceva împreună, o afacere care să ne placă, la care să muncim cu drag şi pe care să o legăm de o semnificaţie specială. Eu lucrez în domeniu din 1975, aveam deci experienţă, aşa că fără să vreau, i-am îndreptat pe toţi ai mei în direcţia asta. Mi-am dorit să creez ceva frumos, să le ofer oamenilor bunătăţi dulci, care să le intre la suflet. Iar, în 2004, naşterea nepoţelului meu Claudiu a fost un pretext perfect pentru a porni pe drumul ăsta. Am numit cofetăria Claus – de la Claudiu, nu ştiam cum să-l alint – şi astfel s-a născut brandul Claus.

Unde aţi lucrat la început, în anii ’70?

Pe timpul lui Ceauşescu am lucrat într-o secţie de zaharoase – făceam cozonaci, patiserie. Şi nu m-am putut desprinde de meseria mea, mi-am dorit să duc mai departe tot ce am învăţat în anii aceia. M-am ajutat foarte mult şi de o carte, care a devenit între timp „Biblia” cofetăriei; este un reţetar din 1960, pe care l-am procurat cu greu şi care m-a costat în jur de 200 de dolari. Şi astăzi ne folosim de această carte, ea a dat specificul cofetăriei – cu produse tradiţionale, sunt reţete pe care le respectăm şi azi cu sfinţenie.

Cum a fost începutul? De ce v-aţi temut înainte să deschideţi cofetăria?

În primul an a fost foarte dificil, până ne-am făcut cunoscuţi, până ce oamenii au înţeles ce înseamnă un produs natural… Dar, odată ce am reuşit să pătrundem pe piaţă, iar oamenii au învăţat să discearnă între produsele adevărate şi cele artificiale, lucrurile au început să meargă aproape de la sine.

Nu m-am temut de nimic, evit să mă concentrez pe temeri; eu sunt un om foarte hotărât – ce visez noaptea fac ziua! Cu toate riscurile. Am lucrat la fabrica de pâine “Pajura” şi am luat-o de jos – muncitor calificat, şefă de secţie, lideră de sindicat – nu am ars nicio etapă, deci eram obişnuită de tânără cu greul şi cu munca susţinută. Şi nu am acea gândire a omului care se teme de drobul de sare. Asta mi-a prins tare bine în tot ce am făcut. În timp ne-am dezvoltat, acum avem trei cofetării în Capitală de care suntem mulţumiţi.

Câţi angajaţi aveţi în prezent şi cum aţi făcut selecţia lor?

Avem 25 de angajaţi. Toţi au dat o probă înainte de a semna contractul. Pentru mine e important ca un cofetar să ştie să se ocupe de o prăjitură de la început până la sfârşit. Să cunoască bine metodă de preparare – de când se sparge oul şi până la produsul finit, pe care să ştie să-l taie frumos. E o muncă foarte grea şi e greu şi să găseşti oameni buni, care să se adapteze la cerinţe.

La ce anume vă uitaţi cu atenţie, atunci când angajaţi un om?

Sunt atentă să văd dacă ştie să ţină cuţitul în mână! Să fie stăpân pe el în momentul în care taie prăjitura. Din fericire, am reuşit să găsim oamenii potriviţi. Echipa e aceeaşi de când ne-am lansat. Şi nici nu vor să plece de aici, pentru că se simt bine, suntem ca în familie.

Semnat de Corina Stoica