Melania Medeleanu: În presă, locul creativităţii a fost luat de imitaţie

Proaspăt revenită în televiziune, la Prima TV, unde prezintă știrile de weekend, Melania Medeleanu se dovedește a fi aceeași inspirație dintotdeauna. Chiar și când vorbește despre lucruri sobre, are darul de a pune un strop de optimism în fiecare cuvânt pe care-l rostește. Melania, într-un dialog cu LaRevista.ro, despre presa de astăzi, despre magia și păcatele televiziunii și despre lucrurile – de fapt, oamenii și visurile – care contează în viața ei.

Cum te-a convins Prima TV să te întorci pe „sticlă”? Sau ţi-era prea dor de televiziune şi nici n-a fost nevoie să te convingă?

Mi-era dor de senzaţia pe care o am în faţa camerei de luat vederi  – să aflu şi să spun mai departe. Mi-era dor de magia televiziunii.

Cum s-au schimbat lucrurile în presă, în percepţia ta, în ultimii ani, cei de criză?

Cred că cea mai importantă schimbare e la nivel de conţinut. Din ce în ce mai des subiectele sunt tratate superficial, avem ştiri de tip fast food – vin repede, condimentate uneori agresiv, să nu se simtă stricăciunea ingredientelor. Nu mai e timp, aşa că simplificăm, simplificăm, tragem cu ochiul la ceilalţi. Locul creativităţii a fost luat de imitaţie. Au început să dispară anchetele jurnalistice care necesitau investiţii în bani, timp, resurse. Criza a stopat inovaţia, diversitatea, explorarea în materie de presă.  Există, desigur şi excepţii şi ele sunt cele care mă fac să merg înainte în meseria asta.

Pe tine în cel fel te-au afectat aceste schimbări?

Mi-au răpit din bucuria de a citi materiale proaspete, de a afla lucruri noi, de a vedea abordări noi. Mi-au lăsat mai multe întrebări fără răspuns decât înainte, în ceea ce priveşte subiectele de presă. Dar a fost, într-un fel, şi un bun studiu de caz despre comportamentul patronal, managerial şi redacţional în vremuri tulburi. (zâmbește)

Crezi că se va redresa această situaţie, la nivel mondial, în viitorul apropiat?

Cred că e o chestiune de diferenţiere. Când mizele – în special cele politice – care acum par similare vor dispărea, când cineva va spune „e momentul să fac altceva decât fac acum”, vor ieşi din această complicitate călduţă şi ceilalţi. Investiţia în conţinut de calitate e de natură să salveze presa, cu condiţia să existe premisele – fie că e vorba de cele economice, fie de cele strategice, în care cineva îşi propune nişte obiective şi le urmăreşte perseverent.

Ce este important pentru tine, profesional vorbind? De ce ai neapărată nevoie ca să îţi poţi face meseria aşa cum îţi doreşti?

De informaţie în care să am încredere, pentru a o putea transmite mai departe convingător. De jurnalişti implicaţi, atenţi la detalii. Şi de comunicare permanentă cu toţi cei implicaţi în acest tumultuos proces al culegerii, redactării şi transmiterii ştirilor către public, pentru că te ajută să surprinzi lucruri relevante, să pui ordine în idei, să pui întrebări care să ducă la răspunsuri clarificatoare pentru telespectatori. Am nevoie, în primul rând, de o echipă în care fiecare să ştie că poate conta pe ceilalţi.

Ce-ţi place cel mai mult la ştiri? Tu eşti un om care ştie să trăiască frumos, cum de te atrage un domeniu care te poate uza atât de mult sufleteşte?

În primul rând, ştirile nu înseamnă doar lucrurile negative. E adevărat că este misiunea jurnalistului să le pună în discuţie, pentru ca ele să-şi găsească soluţiile. Şi că impactul emoţional al unor subiecte este foarte mare şi pentru cel care le transmite publicului. Dar cred că ştirile înseamnă mai ales informaţie utilă, relevantă, pe baza căreia să iei decizii importante. Lucruri urâte, nedrepte, scandaloase se îndreaptă pentru că sunt aduse în atenţia publicului, şi asta face să merite momentele de tristeţe sau de indignare pe care le trăieşti la ştiri. Cred în puterea ştirilor de a furniza răspunsuri, de a ajuta la luarea deciziilor şi de a ajuta la schimbul de idei între cei care le privesc.

Cum a decurs acomodarea la Prima TV? Care-ţi sunt primele impresii?

Lin, firesc, ca un pârâu pe vreme senină. Am întâlnit oameni pe care i-am cunoscut cu 18 ani în urmă, pe vremea când porneam împreună pe drumul nostrum profesional. A fost foarte plăcut şi familiar să-i regăsesc pe ei şi să cunosc alţi oameni noi şi pasionaţi de ceea ce fac.

Cum arată acum o săptămână obişnuită pentru tine? Am văzut cât eşti de implicată în proiectul legat de cursurile de dicţie…

Aş spune că mi-am împărţit viaţa echitabil – trei zile cu copiii, fie în proiectul de la Clinceni, fie cu fundaţia Motivation din al cărui board fac parte, trei zile cursurile de dicţie şi trei zile la televiziune. Cursurile le ţin seara, între 19.00 și 21.00, în zona Piaţa Romană. Sunt 10 ore de curs (o întâlnire pe săptămână, timp de cinci săptămâni),  pentru că nu cred în reţete minune, date azi, care să funcţioneze de  mâine. Tocmai de aceea le dau cursanţilor teme pentru acasă şi lucrăm împreună, aşa încât să se vadă o evoluţie după cinci săptămâni. Dar mai multe detalii găsiţi pe pagina de Facebook – Dicţie fără cusur. Următoarea grupă începe în 18 iunie.

Şi, în rest, cum te destinzi, ce te bucură? Mai stai tot la curtea aia frumoasă, cu multă verdeaţă, pisici şi căţei, de care-mi povesteai într-un interviu de acum câţiva ani?

Da, sunt tot acolo. Copacii sunt mai înalţi, trandafirii au din ce în ce mai mulţi boboci, Chiriţă (pisica) şi-a făcut prieteni prin sat. Doar Tasha ( lupoaica) lipseşte din peisaj şi a lăsat în urma ei o tristeţe de care uitasem că sunt capabilă.

Ai de mulţi ani o relaţie. Probabil că mulţi vă întreabă de ce nu vă căsătoriţi. Ce le răspunzi?

Nimic.

Iar după întrebarea despre căsătorie, urmează cea despre copii, nu? La asta ce le răspunzi?

Până când voi avea un copil, mă bucur să fiu în prezenţa a 57 de pui. (zâmbește)

Care sunt cele mai importante lucruri în viaţă, pentru tine?

Să ştiu iubi, să-nvăţ să iert, să înţeleg. Să ajung, vorba lui Kipling, să umplu minutul trecător cu şaizeci de clipe de veşnicii. Lucruri importante nu prea am. Oameni şi vise, da.

Când închizi ochii şi te gândeşti la viitor, ce vezi?

Nu mă gândesc prea mult la viitor – mă pasionează mai mult prezentul, pe care încerc să-l trăiesc aşa încât, atunci când nu-mi va mai rămâne decât trecutul, să pot zâmbi privind la el.

Ştiu cât de mult iubeşti cuvintele. Dacă ar fi să alegi unul singur care să te reprezinte, care ar fi acela?

Soare.

Semnat de Corina Stoica