marți , 19 martie 2019

Nostalgii la cuptor: cum să topești 9.000 de kilometri de dor

biscuiti

Nu-mi amintesc exact când am făcut prima oară checuri cu mama, dar cum astea erau preferatele în familia noastră, la un loc cu șnițelele, mă gândesc că am privit-o pregătind aluatul încă de când eram foarte mică. Cred că eram prin clasa a cincea când am început s-o ajut și eu, să-i torn câte o lingură de ulei sau de făină în castron și să mă simt importantă. Azi, cam astea sunt singurele lucruri pe care știu să le fac cu adevărat bine în bucătărie. Mai gătesc eu și alte chestii comestibile, dar la checuri, biscuiți și șnițele mi se zice că aș fi specialistă. 😀

Mi-a luat ceva timp până am dibuit toate trucurile, până am început să aud „miaaammm” și să văd fețe mulțumite la masă. Nu știu câte tăvi de checuri și de biscuiți au aterizat în tomberon, de-a lungul anilor, până am învățat să le fac bine. Fie nu stăpâneam rețeta, fie tăvile erau de slabă calitate, sau cuptoarele în care coceam erau atât de proaste, că bunătățile ori mi se ardeau, ori nu erau coapte uniform.

Cel mai bun cuptor pe care l-am folosit vreodată a fost cel din casa prietenilor mei din Bavaria, unde am locuit o perioadă. Un astfel de cuptor, electric, unde am făcut cele mai arătoase prăjituri și tarte cu zmeură și cei mai aromați biscuiți! Uitați, să nu ziceți că mă dau mare degeaba:

biscuiti

chec

prajitura zmeura

biscuiti 2

Adevărul e că poți fi maestru cofetar, poți cunoaște cele mai bune trucuri și secrete de bucătărie, dacă nu ai un cuptor bun, se alege praful de orice faci. Îmi aduc aminte că devenise la un moment dat un chin să mai coc în cuptorul maică-mii, vechi de 25 de ani, dar acum avem acces la o mulțime de electrocasnice, cum sunt cele de aici, și putem face deserturi sau fripturi bune de pozat pentru paginile unei reviste de gastronomie.

biscuiti 3

Aici, în America, în casa în care stau cu chirie, avem un aragaz vechi, cu alură vintage, dar cu un cuptor excelent! Anul trecut am făcut primii biscuiți aici, iar de atunci au urmat checuri și prăjituri nenumărate. Acum nu mai coc așa des, că nu-mi trebuie kilograme în plus, dimpotrivă. Dar din când în când mai fac câte un chec sau frământ un aluat de biscuiți, și puține lucruri mă bucură (și mă întristează) mai mult. Număr lingurile de ulei și pe cele de făină și o aud în gând pe maică-mea zicând: „Ai grijă, că trebuie să le pui pe rând, în timp ce amesteci ușor, ca altfel nu-ți crește aluatul”. Apoi casa se umple de miresme – coajă de lămâie proaspăt rasă, vanilie, ciocolată topită, aluat rumenit în cuptor – și eu chiar am senzația că cei 9.000 de kilometri care mă despart de ai mei s-au risipit în aerul îmbibat de arome și am ajuns, din nou, ACASĂ!

Semnat de

3 comentarii

  1. ce dor mi s-a facut de tine… uite asa, de dor, inchid ochii si imi imaginez cum stam amindoua una linga alta si tu am inveti cum sa fac chec, fursecurii… te imbratisez!!

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus